Pentru IPS Bartolomeu Anania generozitatea nu se negocia, făcând parte dintr-un un cod al eleganței spirituale

Nu este scopul acestui text să vorbească în termeni laudativi despre personalitatea arhiepiscopului de la Cluj, ctitor al Bibliei românești și a nenumărate opere literare. Las contururile luminoase și întunecate ale biografiei lui IPS Bartolomeu Anania pe seama istoricilor care vor scrie despre soarta Bisericii Ortodoxe în ultimul secol. Amintirea neștearsă pe care i-o port este împletită cu respectul neștirbit și recunoștiința față de un reprezentant al clerului înalt care a știut mai întâi de toate să fie om și apoi episcop. Oare nu spunea Fericitul Augustin atunci când se referea la episcopatul său că: „al vostru, [sunt] episcop, cu voi, [sunt] creștin”?

Datorită publicațiilor mele în revistele teologice și eparhiale ale Arhiepiscopiei Clujului am avut bucuria să îl cunosc pe IPS Bartolomeu în cu totul alte ipostaze decât cele în care a fost prezentat atât de cei care i-au elogiat personalitatea, dar și de cei care l-au hulit public. El rămâne în memoria celor care l-au cunoscut îndeaproape ca ierahul care și-a deschis larg ușile biroului său tinerilor, ca unul dintre promotorii înnoirii teologice de factură patristică și ca interlocutorul redutabil, capabil să își seducă partenerul de dialog prin cuvântu-i meșteșugit și prezența sa de spirit dezarmantă.

În ceea ce mă privește, a ținut mereu să ne vedem față către față, deși nu eram nici consilier eparhial, nici preot, nici monah și nici vreun potentat politic, ci doar un student în Teologie. Prima întrebare după ce ne salutam era ce mai fac, ce mai studiez, ce mai scriu, dacă am cele necesare traiului, dacă poate face ceva să mă ajute în studiile mele de la acea dată.

În toamna lui 2006 am avut o ultimă întrevedere cu IPS Bartolomeu, înainte să plec pentru o bursă la Institutul Teologic Protestant din Sibiu destinată învățării limbii germane. După ce am discutat m-am ridicat să plec pentru a putea prinde autobuzul ce trebuia sa mă ducă la Institutul sibian. IPS Bartolomeu s-a ridicat și a dus la mâna la portmoneu întrebându-mă dacă am bani pentru drum sau dacă am vreo nevoie materială să nu ezit să îi spun. L-am privit mirat, năuc, încercând să mă lămuresc dacă afirmația ierarhului era una de o complezență politicoasă; mai târziu, am înțeles de la alții care l-au cunoscut mai bine ca mine că așa era el, că pentru IPS Bartolomeu Anania generozitatea nu se negocia, făcând parte dintr-un un cod al eleganței spirituale de la care nu a făcut niciodată rabat.

(Ionuț-Florin Biliuță – La Punkt. Despre lumea în care trăim. Articolul ”De ce aleg să rămân creștin ortodox” publicat în data de 2 aprilie 2015)