Să nu confundăm spovedania la preot cu vizita la psiholog sau psihiatru

Este o mare greșeală faptul de a confunda sau de a considera că duhovnicul și psihologul sau psihiatrul fac aceeași lucrare.

Nu, lucrările lor sunt total diferite. Mărturisirea este Taina Bisericii și, la fel ca toate celelalte Taine, aduce în suflet harul lui Dumnezeu, în timp ce psihiatria și celelalte specialități înrudite cu ea, sunt științe. Scopul principal al Tainei Mărturisirii este ușurarea omului de greutatea păcatelor prin iertarea lor, împăcarea lui cu Dumnezeu, sfințirea lui și pregătirea lui pentru Împărăția Cerurilor. Pacea lăuntrică, echilibrul sufletesc și bucuria duhovnicească nu sunt scopurile finale ale Mărturisirii, ci ele, ca niște daruri ale Duhului Sfânt, vin de la sine, ca o urmare firească a restabilirii relațiilor omului cu Dumnezeu. Mărturisirea este absolut necesară pentru toți cei care doresc să dobândească viața veșnică, indiferent dacă suferă sufletește sau nu. Știința psihiatriei vine să ajute numai în situații de boli sau tulburări psihice.

Prin Taina Mărturisirii, credinciosul dobândește ajutorul harului dumnezeiesc, cunoașterea de sine, conștientizând existența patimilor și neputințelor, care îl despart de Dumnezeu. Duhovnicul, care cercetează adâncurile inimilor, poate distinge patimile prin luminarea Sfântului Duh, iar penitentul se cunoaște pe sine însuși și își recunoaște boala sa, fără a se răni sufletește, fără a deznădăjdui și fără a încerca să se îndreptățească. Sfinții Părinți ai Bisericii noastre, ca niște vase alese ale harului dumnezeiesc, sunt cei mai buni cunoscători ai sufletului omenesc. Acest har îl au și duhovnicii, ca iconomi ai Tainelor lui Dumnezeu. Psihanaliza, ca o metodă psiho-terapeutică, cercetează pricinile conflictelor lăuntrice, nu poate da iertare păcatelor, nici nu poate să atragă harul lui Dumnezeu în sufletul bolnavului. Pe lângă aceasta nu este în competența ei să distingă dacă o stare sufletească sau o manifestare sau o faptă duc la păcat.

Și nici nu poate recomanda metode prin care cineva se poate izbăvi de patimi. Tămăduirea patimilor se face prin „intervenția chirurgicală” a Sfântului Duh, Care folosește bisturiul Mărturisirii curate, făcută cu smerenie și medicamentele Sfintei Împărtășanii și rugăciunii, având întotdeauna ca o condiție de bază voința liberă a omului și nevoința lui conștientă, stăruitoare și neîntrupată pentru desăvârșirea sa. Sfântul Grigorie Palama accentuează faptul că iertarea păcatelor, dar și tămăduirea sufletului, o primește credinciosul de la duhovnic numai prin Taina Mărturisirii; „Să te îngrijești în toată viața ta să ai un părinte duhovnicesc și să-i mărturisești fiecare păcat și fiecare gând, ca să iei de la acesta tămăduirea rănilor tale și iertarea păcatelor, deoarece unora ca acestora li s-a dat puterea de a dezlega și a le lega sufletele…

De aceea să ceri sfatul și să asculți până la sfârșitul vieții tale de părinții tăi duhovnicești.” Cunoașterea de sine, pe care omul reușește să o dobândească prin psihanaliză, îl poate duce pe acesta la deznădejde și îi poate crea probleme psihologice încă și mai mari. Dimpotrivă, Mărturisirea, prin smerenia pe care o cultivă în suflet și prin harul dumnezeiesc cu care îl îmbracă, îi întărește cugetarea, astfel încât să poată înfrunta cu bărbăție starea pătimașă. Îl împacă pe credincios cu sinea sa adevărată și îi dă puterea de a o preschimba, nu pentru a-i întări sentimentul mulțumirii de sine, ci pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu.

Știința psihiatriei poate, desigur, să ajute prin mijloacele ei terapeutice, atunci când intervine cu prudență și cunoașterea exactă a limitelor ei științifice în restabilirea tulburărilor apărute în buna desfășurare a părții raționale, sentimentale, a voinței etc. Biserica, în acest caz, nu numai că nu respinge, ci chiar încuviințează lucrarea științei, desigur atunci când nu sunt disprețuite poruncile evanghelice. Căci Dumnezeu „a dat oamenilor știința, ca să se mărească întru leacurile Sale cele minunate.”

Pavel Focșa

Bibliografie: „Povățuire către Pocăință” pp. 119-122.