Preasfinţitul Ioan de Soroca, vicar mitropolitan: „La un an de arhierie simt că fac primii paşi în activităţile încredinţate”

În preajma aniversării unui an de la ridicarea în treapta episcopală a Preasfinţitului Ioan de Soroca, vicar al Mitropoliei Moldovei, i-am solicitat un interviu. Am încercat să aflăm care îi sunt trăirile în calitate de arhiereu, care sunt domeniile încredinţate de către Mitropolitul Vladimir şi cum îşi va trasa un nou an în activitatea sa de arhipăstor. În acelaşi timp, am abordat şi câteva subiecte vitale legate de Biserica Ortodoxă din Moldova.

 Preasfinţite, acum un an ne-am bucurat de vestea hirotoniei în cea mai înaltă treaptă a slujirii. Ştiindu-vă dornic de a vă implica activ în viaţa socială, ce aţi reuşit în această scurtă perioadă şi cum e să fii arhiereu la început de cale?

Deşi tinereţea este plină de elan, adesea e lipsită de experienţă şi riscăm să greşim.

Multă lume se aştepta că odată cu hirotonia unui episcop vicar lucrurile se vor schimba radical. În primul rând, sunt în ascultarea mitropolitului, căci asta înseamnă a fi vicar – a fi de ajutor, a pune umărul la o lucrare comună. Asta e problema sau duhul multora din generaţia ce vine, fiind cu aere şi impresii că istoria începe odată cu ei.

Am învăţat de la înaintaşii mei să preţuiesc orice om care este în preajmă şi să apreciez efortul oricăruia. Or, ceea ce s-a realizat în ultimul sfert de veac în Biserica Ortodoxă din Moldova, este o adevărată „armată” de slujitori, atâtea comunităţi şi instituţii bisericeşti, care reprezintă o vie mărturie a credinţei şi trăirii celor dumnezeieşti.

Când eşti chemat într-o nouă treaptă conştientizezi şi responsabilităţile în faţa Domnului şi a credincioşilor. Mă simt încă novice în această treaptă a slujirii, înţelegând că trebuie să consolidez ceea ce au format şi menţin cu atâta sfinţenie o mulţime de păstori.

Deoarece scaunul meu onorific este de Soroca, aranjez lucrurile la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din acest oraş, îmbibat de atâta istorie. Slujesc, în special, în acest raion nordic, şi doar în lipsa mitropolitului liturghisesc la catedrala din capitală.

Pe parcursul săptămânii, între slujbe, sunt în ascultare la sediul mitropolitan, încercând să-i fiu de folos Întâistătătorului, care este invadat cu scrisori, zilnic venind zeci de credincioşi şi slujitori cu diverse întrebări.

Încerc să discut cu cei care intenţionează să-şi desfacă căsătoria, să plece peste hotare, având nevoie de îndrumare, dar şi de diverse certificate, confirmări ale Bisericii. Discutăm şi cu persoane defavorizate, acordându-le ajutor în măsura posibilităţilor.

Legat de Soroca, am fost personal nu o dată în această zonă, dar şi numeroşi oameni ne mărturisesc că s-a înviorat viaţa duhovnicească în acest raion.

Poate dintr-o parte se văd lucrurile mai bine, iar din partea mea n-ar fi modest să afirm că am realizat prea multe.

Soroca este un raion cu potenţial economic, dar şi spiritual. Avem slujitori bravi, cu o bogată experienţă. De mulţi ani la cârma protopopiatului este vrednicul părinte Nicolae Craveţ, care e şi băştinaş din această regiune, încadrându-se de minune şi colaborând nu doar cu parohiile, dar şi cu toate instituţiile de menire socială din raion.

Încercăm să planificăm anumite strategii şi punţi de colaborare cu Consiliul raional Soroca, administraţiile publice locale, să identificăm problemele şi lacunele din anumite zone, să organizăm activităţi la nivel regional.

Când am fost prezentat clerului din Soroca, am simţit o căldură aparte şi o dorinţă de a avea arhiereu mai aproape. De aceea mă strădui să fiu săptămânal 2-3 zile în Soroca, să particip la activităţile desfăşurate în diverse localităţi, precum şi să oficiez servicii divine în diverse parohii. Pe parcursul anului am vizitat peste 30 de biserici din cele 55 la număr din raion şi să oficiez slujbe în 16 parohii.

Recent aţi fost numit în fruntea Sectorului Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-Media. Ce presupune această activitate?

Conform deciziei Sinodului  Bisericii Ortodoxe din Moldova, Departamentele Mitropolitane au fost reorganizate în Sectoare Sinodale, iar mie mi-a revenit mass-media.

E nevoie de o corelare între cele 12 sectoare, iar în acest sens urmează să prezentăm activităţile Bisericii.

În acelaşi timp, vrem să perfecţionăm structurile noastre mediatice, să contribuim la inaugurarea unei agenţii de presă ortodoxă şi la reorganizarea revistei „Altarul Credinţei”.

Mai multe publicaţii şi televiziuni ne propun colaborare, iar paginile ortodoxe urmează a fi sistematizate şi promovate.

De rând cu paginile eparhiale, urmează a fi încurajate echipele ortodox.md şi altarulcredintei.md, care prezintă evenimente din viaţa spirituală atât din cuprinsul Bisericii noastre, cât şi din întreaga lume creştină.

Se discută tot mai mult despre un post radio şi altul TV. Cred că vom porni de la câteva proiecte online şi emisiuni televizate, care vor fi un real suport pentru o eventuală televiziune ortodoxă.

 Ne mai confruntăm cu o problemă, legată de ieşirile samovolnice în public ale unor slujitori, care prezintă eronat şi imparţial poziţia oficială a Bisericii în diverse aspecte. Intenţionăm să identificăm o echipă de oameni ai Bisericii, care ar ieşi cu un mesaj veridic, fiind competenţi de a prezenta instituţia şi a comenta în spaţiul public.

Vă vedem adesea în mediul tinerilor, ce gânduri aveţi pentru aceştia?

Mă simt tânăr la suflet şi, probabil, fiecare are această senzaţie, dacă lucrează dimensiunea veşniciei. Pentru părinţi rămânem copii, pentru dascăli – învăţăcei, pentru prieteni – prieteni.

În acest an am avut ocazia să mă regăsesc lângă mulţi tineri. Conştientizez că este o nouă generaţie, care necesită a fi acceptată şi încurajată în toate intenţiile ziditoare de suflet.

Mulţi tineri s-au scufundat în lumea virtuală, comunicând mai mult pe reţele de socializare. În acest sens, comunic intens cu mai mulţi tineri pe calea întrebărilor şi frământărilor lăuntrice, determinându-i să se apropie de Biserică şi, respectiv, de Dumnezeu.

Urmează să investim mai mult în tineri dacă dorim să avem o generaţie cu Dumnezeu în suflet.

Cum îi vedeţi pe tinerii de la teologie şi pe tinerii slujitori?

Trebuie să recunoaştem că astăzi nu mai este un interes atât de sporit ca acum două decenii pentru teologie. Lumea e determinată de alte idealuri decât cele ale slujirii Domnului şi aproapelui. În criză sunt mai toate ştiinţele umaniste, noua generaţie axându-se pe domeniile mai pragmatice şi materiale.

Cu toate acestea avem atâţia tineri cu râvnă pentru Dumnezeu şi unii îmbrăţişează cu toată dragostea şi dăruirea slujirea sacerdotală.

Acum se depun eforturi ca teologii să fie cu dublă pregătire, să poată intra în şcoală şi în alte instituţii, dar şi să dezvolte diverse activităţi în sânul Bisericii.

Pentru preoţi se vor organiza cursuri de formare continuă, încât să fie ajutaţi de a-şi duce misiunea în pas cu noile realităţi şi realizări, dar şi provocări.

Gândul nostru e să creştem o generaţie nouă de slujitori, care va schimba cele din jur şi va fi mai aproape de Dumnezeu şi de aproapele.

 Călătoriţi prin ţară şi peste hotare. Care sunt problemele cu care se confruntă credincioşii şi care sunt cele mai frecvente întrebări?

 Câţi oameni atâtea întrebări şi probleme.

Tot mai mulţi îl caută pe Dumnezeu. Întreabă de unde pot face rost de o Scriptură, unde ar putea trece o şcoală de catehizare, cum să-şi identifice un duhovnic ş.a.

Marea problemă este că nu pot pune în viaţa de zi cu zi principiile învăţăturii şi moralei creştine, căci în jur sunt alte legi, reguli… adesea contradictorii duhului evanghelic.

Astfel, problema primordială este cum să rezistăm în aceste timpuri pe care unii le califică drept apocaliptice.

În acest sens, îi iniţiem în mesajul scripturistic şi le cultivăm cele trei virtuţi: credinţa, nădejdea şi dragostea, care i-ar ajuta să depăşească diversele obstacole, greutăţi şi nedumeriri în viaţă.

Viaţa e o luptă între bine şi rău, deci necesită a fi întărită imunitatea duhovnicească a credincioşilor, pentru a rezista tuturor lucrărilor nefaste.

Mai e nevoie de alţi arhierei pentru aşa o ţărişoară?

E întrebarea multora care consideră că arhiereii urmează a fi întreţinuţi pe seama parohiilor şi ar fi doar elemente decorative. Or, menirea unui ierarh este alta, de a fi în mijlocul comunităţilor şi de a revigora viaţa spirituală.

Personal cred că aproximativ 100-150 de parohii ar avea nevoie de un arhipăstor. De altfel asta e strategia patriarhatelor, să-şi facă prezenţa ierarhilor în comunităţile păstorite.

Chiar zilele acestea unii slujitori spuneau că ar fi nevoie de un arhiereu pentru activitatea pastorală în armată şi organele de drept.

Cunosc arhierei, care odată instituiţi la anumite catedre au reanimat viaţa creştină din regiunile încredinţate. Arhiereul trebuie să fie accesibil slujitorilor şi credincioşilor, trăind cu nevoile celor păstoriţi.

Dacă privim lucrurile din această perspectivă, mai avem nevoie de arhierei şi slujitori. Dar e nevoie mai întâi să se înţeleagă ce înseamnă arhiereul pentru Biserică şi pentru fiecare creştin în parte.

Unii acuză Biserica că se implică în viaţa politică.

Mai degrabă politica încearcă să folosească imaginea Bisericii. În preajma campaniilor electorale observăm prin locaşe atâtea feţe din lumea politică, care încearcă să iasă în evidenţă şi să prezinte publicului că înfăptuiesc atâtea acte pline de mărinimie.

Una este să conlucrăm cu autorităţile publice şi alta e să ne raliem anumitor partide politice.

Cred că în linii mari am depăşit această problemă, când anumiţi slujitori erau măguliţi de persoane cu influenţă politică. Am avut şi slujitori care s-au implicat în viaţa politică. De fiecare dată au fost atenţionaţi şi chiar sancţionaţi conform normelor disciplinar-canonice.

Vreau să cred că am ajuns la o anumită maturitate la acest capitol.

Ultima perioadă sunt mediatizate emisiuni şi secvenţe video, chiar parodii destul de dure la adresa Bisericii şi clerului. Suntem acuzaţi de abuzuri, nereguli, lux ş.a. fărădelegi în sânul Bisericii.

Nu toată lumea e încadrată în viaţa liturgică. Mulţi privesc Biserica ca orice altă instituţie şi cu ochi laici, adesea atei. De aici şi reacţia cuvenită.

Din această realitate trebuie să învăţăm şi să facem concluzii. Urmează să intensificăm activitatea catehetică, pentru ca lumea să înţeleagă corect mesajul Bisericii, materia cultică şi semnificaţia ei simbolico-mistică.

În depistarea anumitor cazuri de abuz şi de nerespectare a normelor canonice din partea unor reprezentanţi ai Bisericii, încercăm să ne autosesizăm şi să luăm măsurile de rigoare.

Astfel, îndemnăm credincioşii să se adreseze direct la centrele eparhiale în cazul unor nereguli sau probleme iscate şi nu prin intermediul mass-mediei.

 Cu ce sfaturi veniţi către credincioşi în pragul Postului Mare?

Cu gândul de a ajunge la o trezvie, de a fi mai responsabili de viaţa noastră sufletească, de a menţine pacea lăuntrică şi de a înmulţi dragostea. În aparenţă lucruri mărunte, dar asupra cărora muncim o viaţă. Or, postul este cel care ne creşte în noi înfrânarea şi ne deschide spre o viaţă mai plină de sens şi de valori.

Vă mulţumim pentru timpul acordat şi pentru aceste gânduri, care, nădăjduim, vor folosi celor care vor lua aminte.

A consemnat pr. Octavian Moşin