Sărbătoarea Învierii Domnului în temnițele comuniste, invitat Claudiu Balan, președintele Asociației ,,Ortodoxia Tinerilor’’

Suntem în Săptămâna albă, premergătoare Postului Mare. Pe data de 09 martie, după Acatistul Sfântului Duh, la Biserica ,,Întâmpinarea Domnului’’, USM, s-a citit pentru întâia dată în acest an rugăciunea Sf. Efrem Sirul, cu închinăciunile cuvenite.

Tot astăzi în cadrul Serilor Duhovnicești, invitatul Claudiu Balan, oaspete din România, președintele Asociației ,,Ortodoxia Tinerilor’’ a abordat tema sărbătoririi Învierii Domnului în temnițele comuniste. Pe durata discuției au fost lecturate mărturisirile deținuților și s-a vizionat un filmuleț cu înregistrarea celor care au trecut prin calvarul închisorilor.

Întâlnirea din această seară se înscrie în proiectul desfășurat pe site-ul www.fericiticeiprigoniti.net, care își propune să adune cât mai mult material posibil pe marginea  subiectului. Activitatea de colectare a mărturiilor, pornită de Dan Tudorache, s-a încununat cu o listă bibliografică de circa 940 de surse (jurnale de detenție, manuscrise, istoriografie, mărturii), actualmente pe site pot fi găsite în jur de 2000 de articole.

Serile duhovnicești cu acest subiect au demarat la București, unde s-au organizat peste 20 de întâlniri cu invitați speciali. Tema respectivă este una complexă, ea ține atât de istorie, cât și de spiritualitate, pentru că se referă la sfinții recenți ai neamului (mulți dintre deținuții regimului au ajuns la treapta de sfințenie).

Perioada cuprinsă între 1944-1949 a fost una învăluită în minciună, când s-a încercat denaturarea istoriei neamului. Activitatea comunistă a lăsat un gol de proporții în istoria noastră, iar suferința deținuților despre care vorbim vine să refacă pierderea spirituală prin care am trecut.

Mărturiile lor confirmă faptul că a fi român înseamnă a fi creștin de 2000 de ani, a crede în Dumnezeu și a-ți păstra glia, căci pământul acesta ne-a modelat sufletul.

Primii care au fost aruncați în temnițe, erau din așa-zisa cremă a societății românești: preoți, miniștri, avocați, oameni cu carte, țărani de seamă, fiindcă ei puteau desluși cu ușurință minciuna sistemului totalitar. Deținuții politici au fost izolați de cei de drept comun.

Un fenomen interesant s-a produs cu studenții care au ajuns în închisoare la vârsta de 19-20 de ani și care, în loc să sufere un proces de degradare, au avut parte de cei mai buni dascăli români, căci aici au ascultat lecții, cursuri de valoare.

Deținuții politici au fost supuși unui regim drastic, atât fizic, cât și psiho-emoțional. Perioada sărbătorilor mari (Paștile, Crăciunul) însemna pentru ei un plus de suferință pentru că, de obicei, înainte de aceste sărbători se dubla numărul gărzilor, se intensificau perchezițiile, prin tot felul de tertirpuri se urmărea renunțarea la crezul creștin. Întemnițații țineau un post continuu, dar spre batjocură, în Vinerea Mare li se oferea friptură, pe când de Paști – mâncare oribilă. Dar ei au știut să reziste acestor ispite.

Mulți L-au cunoscut pe Dumnezeu în temniță. Credința era o modalitate de ,,înfrângere a imposibilului’’. Cu toate că autoritățile încercau să-i scoată pe cei condamnați în afara timpului, excluzând orice contact cu lumea exterioară, ei găseau diferite feluri de a stabili ziua Paștilor (calcul după formula lui Galilei, după mâna Sf. Ioan Damaschin, după dangătul de clopote de la bisericile din împrejurimi).

Sărbătoarea Învierii Domnului constituia un punct de trăire intensă, care dădea curaj și celor șovăitori în timpul anului. Întemnițații încercau prin variate mijloace să suplinească absența sărbătorilor și să simtă lucrarea lui Dumnezeu. Prezența preoților, chiar și în lipsă de veșminte, vase speciale, a permis oficierea Liturghiei, spovedania și Împărtășirea multor deținuți.

Din mărturiile întemnițaților aflăm că spovedania se făcea prin alfabetul Morse sau se practica spovedania unul în fața altuia, Împărtașirea o primeau prin fărâmituri mici de pâine cu apă sau zeamă, și în această fărâmă se afla Hristos. Carcaterul tainic al celor săvârșite oferea o trăire intensă. În pofida interdicțiilor se citeau Evanghelii pe de rost, se oficia Liturghia la adâncime de peste 500 de m, se cânta ,,Hristos a înviat!’’ de răsunau pereții, cu toate că după aceasta urmau pedepse groaznice.

Vorbind despre anii petrecuți în izolare, foștii deținuți menționează că însăși supraviețuirea lor, după atâtea chinuri, este o minune; mărturisirea publică a credinței în condițiile respective este la fel un miracol, atunci când vedeau că ,,moartea te joacă în poală’’. Totuși ei subliniază că ceea ce au trăit în închisoare nu au mai simțit niciodată pe urmă, acolo L-au avut pe Hristos aproape, în mijlocul lor, întârindu-i.

Regimul cu experimentele lui îngrozitoare a urmărit ,,reeducarea’’, ștergerea memoriei, lucru care a avut efecte opuse, căci mărturiile ,,sfinților închisorilor’’ adeveresc o rezistență de neînfrânt. Trecând peste chinuri mai mari decât ale mucenicilor din primele veacuri de creștinătate, ei, prin păstrarea credinței, ne îndeamnă să-L urmăm pe Hristos și să-L mărturisim, în pofida oricăror circumstanțe. Până la urmă adevărul oricum iese la iveală, căci Iisus este ,,Calea, Adevărul și Viața’’.

Aducem sincere mulțumiri oaspetelui nostru pentru bunăvoința de a participa la serile duhovnicești organizate la Chișinău.

Ecaterina Cebanu

sursa http://tineretulortodox.md/