Salvați de trimisul Domnului! Familia cu mulți copii din Hâncești a scăpat de datoria la stat
0:15, miercuri, 16 martie, 2016 | Cuvinte-cheie: caritate, cui dăm milostenie, Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, milostenie

Când şi-au pierdut şi ultima speranţă, cel care le-a venit în ajutor a fost chiar trimisul Domnului. Familia cu mulți copii din satul Pervomaisc, raionul Hâncești, obligată să restituie ajutorul social primit în ultimii ani, a scăpat de acest necaz.
Datoria de 12.000 de lei, o sumă imensă pentru o familie nevoiaşă, a fost achitată de Episcopia de Ungheni și Nisporeni. Slujitorii bisericeşti au decis să le întindă o mână de ajutor, fiind impresionaţi de ştirea cu povestea dramatică a familiei cu mulţi copii.
Decizia de a ajuta familia din Hânceşti a fost luată de Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, care a transmis banii prin intermediul parohului bisericii din Lăpuşna.
„Am auzit de problemele, de necazul familiei acesteia. Am întins o mână de ajutor și odată ce s-a început postul, să fie cu rugăciune și cu milostenie, actul acesta nădăjduim să se înfăptuiască”, a spus parohul bisericii din satul Lăpușna, Părintele Sergiu Slănină.
Pe Elena Scorici am găsit-o acasă, în compania celor cinci copii pe care îi îngrijeşte. Femeia spune că banii pe care urma să-i restituie statului ar fi băgat-o şi mai adânc în datorii. Mai mult, ajutorul a venit exact la țanc, deoarece termenul limită de achitare era 15 martie.
„I s-a făcut milă și a binevoit să ne dea ajutorul ăsta ca să nu vindem văcuța sau căsuța, că unde o să stea copiii, să doarmă pe drumuri? Ce să facem noi cu dânșii dacă am vinde tot dimprejurul casei, nici nu ai cu ce îi întreține”, a spus Elena Scorici.
Familia Scorici este foarte recunoscătoare persoanelor cu suflet mare.
„Parcă mi s-a luat o piatră de pe inimă. Stam și ne gândeam dacă într-adevăr o să putem să putem întoarce banii ăștia, nici nu știam ce să facem. Mulțumim domnilor cu inimă bună, episcopilor, bisericilor care ne-au ajutat. Mulțumim frumos și părintelui Serghei și Domnul să îi binecuvânteze să mai facă bine și altor copii”, a spus Elena Scorici.
Mai mult, Preotul Sergiu din Lăpuşna a hotărât să ia familia Scorici sub tutela sa. În urma îndemnului parohului, enoriaşii din cele două sate vor adunabani, hăine şi jucării pentru a ajuta aceşti oameni.
Sursa: http://www.publika.md/

Cantina Socială de pe lângă Biserica Sfântul Ierarh Nicolae, s. Pelinia, r. Drochia, oferă sistematic prânzuri calde celor aflați în...
O femeie indură totul nu și când viata poate fi mistuită de un diagnostic crunt ce necesită tratament costisitor. Mihaela...
„AVEM NEVOIE SĂ NE FiȚI ALĂTURI Oameni frumoși”, este strigătul de disperare al unei mame pentru copilul ei. Vlăduț este...
Tată a 6 copii, un soț grijuliu, preot la biserica Sf. Gheorghe din orașul Corneşti și profesorul de religie Andrian...
Mesajul lui Adrian: Numele meu este Adrian Portărescu, am 19 ani, locuiesc în s. Zăicana, rul Criuleni. Eu sunt dintr-o...
Luni, 8 iunie 2020, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, Dl Serghei Crudu, Președintele Sectorului Sinodal Asistență Socială și Caritate și Coordonatorul...
ÎPS Mitropolit Vladimir îndeamnă să fim generoși și să manifestăm dragostea și susținerea noastră față de tânăra familie Guțu din...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău