Drumul Crucii în orașul Criuleni
14:46, miercuri, 6 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: criuleni, drumul crucii

Drumul Crucii pentru or. Criuleni este o procesiune deja intrată în tradiția locală. În Duminica a 3-a din Postul Mare, inchinată Sfintei Cruci, după savârșirea Sfintei Liturghii in or. Criuleni este organizată în fiecare an procesiunea „Drumul Crucii”, la care participată numeroși credincioși.
Punctul de pornire este biserica din localitate, de unde se merge prin centrul orașului. Pe parcursul drumului enoriașii au intonat cântări duhovnicesti. Traseul parcurs este în formă de cruce, de la nord la sud și de la west la est, la fiecare popas s-a citit câte o pericopă din Evanghelie. Creștinii s-au rugat bunului Dumnezeu să păzească orașul și Țara, și tot poporul binecredincios de pretutindeni de primejdii și nevoi, să reverse ploi peste pământurile însetate, dăruindu-ne un an bun și mănos.
Drumul Crucii s-a încheiat la sfânta biserică, aici creștinii s-au închinat Sfintei Cruci. Toți credincioșii s-au bucurat de o agapă frățească.
Părintele Ioan Țuțuinau
Sursa: http://protopopiat-criuleni-dubasari.md/









Joi, 13 noiembrie 2025, la Reședința mitropolitană, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a acordat distincții mai multor...
Soroca, 30 octombrie 2025 – Un grup de profesori și elevi de la Liceul Teoretic „Boris Dînga” din orașul Criuleni...
La data de 18 decembrie 2023, în ziua cinstirii Sfântului Cuviosului Sava cel Sfințit, în ajunul hramului bisericii „Sfântul Ierarh...
ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldove s-a aflat marți, 16 noiembrie 2021, la Spitalul Raional din orașul...
La inițiativa părintelui Victor Gangan, paroh al bisericii ”Sf. M. Mc. Dumitru” din s. Izbiște r. Criuleni, și cu stăruința...
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, marți 8 ianuarie 2019, în biserica cu hramul ”Minunea Sf. Arhanghel...
Joi, 24 mai 2018, în ziua pomenirii Sfinților Întocmai cu Apostolii Chiril și Metodie, ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău