Sfântul Ignatie Briancianinov: Fericit este sufletul care şi-a văzut păcatul cuibărit în sânul său!
9:34, marți, 19 aprilie, 2016 | Cuvinte-cheie: calea mântuirii, iertarea pacatelor, lepădarea de sine, lupta cu patimile, patimile, pocăinţă, Sfântul Ignatie Briancianinov, sfaturi duhovnicești, Vederea păcatului propriu, vindecarea de patimi, voia Domnului

Cine va declara război păcatului, smulgând cu sila păcatul din mintea, inima şi trupul lui, aceluia îi dă Dumnezeu un mare dar: „vederea păcatului său”!
Fericit este sufletul care şi-a văzut păcatul cuibărit în sânul său!
Fericit este sufletul care a văzut în sine căderea strămoşilor, vechimea vechiului Adam!
O asemenea vedere a păcatului său este vederea duhovnicească, este vederea minţii, vindecată de orbire prin darul dumnezeiesc. Sfânta Biserică învaţă să cerem de la Dumnezeu vederea păcatului nostru prin post, rugăciune şi îngenunchere.
Fericit este sufletul care neîncetat se învaţă în Legea Domnului! Căci într-însa el poate vedea chipul şi frumuseţea Omului Nou, iar prin comparaţie cu el, îşi poate cerceta şi îndrepta neajunsurile sale.
Fericit este sufletul care şi-a cumpărat ţarina pocăinţei prin omorârea sa cu privire la începuturile păcătoase! În această ţarină el îşi va găsi o nepreţuită comoară de mântuire.
Dacă ţi-ai dobândi ţarina pocăinţei, predă-te plânsului de copil faţă de Dumnezeu. Dacă poţi să nu ceri nu cere nimic de la Dumnezeu, lasă-te în voia Lui, cu lepădare de sine.
Înţelege şi simte, că tu eşti făptură, iar Dumnezeu este Făcătorul. Predă-te prin urmare fără să mai stai pe gânduri în voia Ziditorului, adu-I numai lacrimile de prunc, adu-I o inimă tăcută, gata să-I urmeze voia şi să-şi sigileze voia Lui.
Dacă însă din pricina prunciei tale, nu te poţi cufunda în tăcere deplină, în rugăciune şi în plânsul în faţa lui Dumnezeu, atunci rosteşte înaintea Lui o rugăciune smerită pentru iertarea păcatelor şi pentru vindecarea de patimile cele păcătoase, de aceste groaznice neputinţe morale, care se compun din greşalele săvârşite de bună voie în decursul unei vremi destul de însemnate.
Fericit este sufletul care şi-a dat seama că este pe deplin nevrednic de Dumnezeu, care s-a judecat ca unul ce se află ticălos şi păcătos! Un astfel de suflet se află pe calea mântuirii, într-însul nu este înşelare de sine.
Sfântul Ignatie Briancianinov, Pravila de rugăciune și vederea păcatului meu, Editura Credința Strămoșească, 2003, pp. 53-55

Iubiţi credincioşi Sfântul Apostol Pavel într-o epistolă ne spune: „De nimic nu se bucură Dumnezeu mai mult, ca de omul...
O însemnătate adâncă şi plină de învăţăminte are pentru noi, creştinii, botezul lui Hristos prin scufundarea în apă a sfântului...
Poate pentru că i-am deschis ușa să plece, așa cum se întâmplă cu căldura din casă. Părinții spun că dacă...
Înaintea minţii oamenilor se deschid două căi: una lată, plină de ademeniri şi de aceea mulţi sunt cei ce merg...
Cea mai de seamă problemă în legătură cu aceste gânduri privitoare la starea de păcătoşenie a omului este că ele...
Cum putem vindeca sufleteşte pe cei care cârtesc, defaimă, vorbesc de rău pe aproapele şi nu-şi stăpânesc gândurile, limba şi...
Nu se intră în Împărăția lui Dumnezeu pentru că ai venit la biserică. Nu se intră în Împărația lui Dumnezeu...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău