Mesajul de condoleanțe al ÎPS Mitropolit Vladimir în legătură cu trecerea la cele veșnice a Părintelui Arhimandrit Justin Pârvu
15:21, marți, 18 iunie, 2013 | Cuvinte-cheie: pomenire

Obştii Sfintei Mănăstiri Petru-Vodă,
Pelerinilor aşezământului monahal,
Îndureratei adunări
Preacuvioşi Părinţi şi vieţuitori ai Sfintei Mănăstiri Petru-Vodă,
Iubiţi întru Hristos fraţi şi surori,
Cu adâncă tristeţe am aflat de trecerea din această viaţă a blândului şi înţeleptului Părinte-stareţ IUSTIN Pârvu – care mulţi ani la rând a păstorit şi a îndreptat pe calea mântuirii atâţia şi atâţia credincioşi, dornici de alinare şi întărire duhovnicească.
În aceste vremuri incerte, când ispita şi pericolul decăderii spirituale se află la fiecare pas, Arhimandritul IUSTIN a fost un neînfricat mărturisitor al Dreptei Credinţe, propovăduind cu dârzenie frica de Hristos şi dragostea de aproapele.
Exemplul său de statornicie în credinţă a însufleţit şi suntem siguri că va însufleţi în continuare nenumăraţi credincioşi dornici de a-şi trăi viaţa în numele Domnului.
Printre pelerinii care vizitează permanent Mănăstirea Petru-Vodă se numără şi mulţi creştini din stânga Prutului, ce au adus vestea despre iscusinţa duhvnicească a vrednicului de pomenire Părinte Iustin şi pe aceste meleaguri.
Deplângând moartea Părintelui-stareţ în toată plinătatea Bisericii Ortodoxe din Moldova, ne întărim totuşi cu nădejdea învierii şi cu faptul că Biserica luptătoare a câştigat un rugător osârdios la Tronul Dreptului Judecător.
Transmiţându-Vă sincere condoleanţe din partea binecredinciosului popor al Moldovei, ne alăturăm rugăciunilor Preacuvioşiilor şi Domniilor Voastre pentru odihna nou-adormitului rob al lui Dumnezeu – Preacuviosul Părinte-stareţ IUSTIN.
Veşnica lui pomenire din neam în neam!
+ VLADIMIR
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul...
Troparul Sfintei Mari Muceniţe Anastasia Romana, glasul al 4-lea: Mieluşeaua Ta, Iisuse, Anastasia strigă cu mare glas: Pe Tine, Mirele...
Condac 1 Bucură-te, ostașul cel neînfricat al lui Hristos, care, doborând pe Lie, ucigașul creștinilor, ai surpat trufia împăratului Maximian,...
Condac 1 Învățătorului dreptslăvitoarei credințe celei întru Hristos, surpătorului și rușinătorului păgânătății, Izvorâtorului de mir, Marelui Mucenic Dimitrie, ostașul cel...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
Cât de importantă este pomenirea celor răposaţi în cadrul Sfintei Liturghii se poate vedea din următoarea întâmplare: înainte de a fi...
Sfântul Mitropolit Varlaam a păstorit Mitropolia Moldovei între anii 1632-1653, în timpul domnitorilor Alexandru Iliaș, Miron Barnovschi, Moise Movilă și...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău