Învierea Domnului, prăznuită la Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca
6:39, luni, 2 mai, 2016 | Cuvinte-cheie: învierea domnului, soroca, vicariatul de soroca

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove, a săvârșit Slujba de Înviere, în incinta Catedralei Episcopale „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, au participat alături de enoriași, dând slavă Dumnezeului celui Înviat, președintele raionului d-l Mihai Mîțu și primarul orașului Soroca d-l Victor Său, precum și alți reprezentanți ai administrației publice locale.
În cuvântul predicatorial, PS Ioan a arătat că Învierea este darul lui Dumnezeu făcut omului, este darul iubirii desăvârşite a Preasfintei Treimi. Este darul vieţii veşnice şi al nemărginitei responsabilităţi, întrucât Învierea înseamnă iubire, dar şi responsabilitate.
Şi în acest an, prin purtarea de grijă a Înaltpreasfințitul Părinte și Mitropolit Vladimir, toate eparhile din ţară, printre care şi Vicariatul de Soroca, s-au împărtăşit de Lumina Sfântă de la biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, adusă de o delegaţie condusă de Întâistătătorul Bisericii noastre.
Frumusețea slujirii arhierești a fost împodobită de cântările speciale ale acestei zile, răspunsurile la strană fiind date de corul Catedralei. La finalul slujbei, după ce mulți dintre cei prezenți s-au împărtășit cu Trupul și Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, PS Episcop Iaon a adresat un cuvânt de învățătură tuturor celor au avut dragostea și răbdarea de a petrece noaptea binecuvântată în atmosfera de rugăciune specifică acestei zile, după care, conform tradiției îndătinate, a ciocnit un ou roșu cu fiecare dintre cei prezenți, rostind salutul pascal „Hristos a înviat!”.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/

























În Sfânta Scriptură se vorbeşte şi despre doi oameni care s-au înălţat “ca la cer” se zice, probabil într-o sferă ...
Ascultați pe părintele Pimen Vlad cum ne vorbește despre evenimentele la care asistăm în Săptămâna Luminată și în Duminica Tomii....
Am intrat în Săptămâna Luminată deschisă de Sâmbăta Mare, Ziua Învierii, cu Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, la ceas de...
„Să luăm aminte…” din 20 aprilie 2025 // Bucuria Învierii lui Hristos – ÎPS Arhiepiscop Ioan de Soroca și Drochia....
În acest ultim episod al seriei, dedicat Sfintei zile de Duminică, Pr. Prof. Stelian Tofană ne vorbește despre momentul care...
„HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT” – este salutul care a răsunat în această noapte luminată la Catedrala Mitropolitană ”Nașterea...
Cuvânt în noaptea de Înviere al arhim. Melchisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna....

ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus
La Chișinău a avut loc prima seară duhovnicească din Postul Nașterii Domnului
Duminica a XXVI-a după Cincizecime si Sf. M. Mc. Ecaterina, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova