Bezbojnicii (partea 1)

Nu vreau să supăr pe nimeni cu acest articol, nici credincioșii care se cred credincioși, nici preoții ci doar scot la iveală unele aspecte importante cred eu.

În fiecare zi contactăm cu lumea din jurul nostru, într-un fel sau altul întotdeauna sîntem în schimb de informații și senzații cu ceea ce vedem în jur. Cu ajutorul simțurilor noastre cele 5 normal existente și cercetate de știința modernă ne construim o viziune despre lumea din jur, despre lumea aceasta care ne-a dăruit-o Dumnezeu. Luînd cunoștință cu lumea din jur ne creăm idei și concepții iar apoi le redăm sau încercăm să dăm o valoare adăugată acestei lumi și celora ce ne înconjoară, de multe ori uitînd că facem toate doar cu voia Domnului și că meritele cele mari nu sînt ale noastre, chiar și victoriile mari și înrîngerile dureroase nu sînt altceva decît pași dintr-o cale lungă în această lume prin care vom ajunge la Împărăția de Sus și vom da răspuns atunci cînd lumînarea noastră a fiecăruia va termina de ars. Ea nicdecum nu se va stinge definitiv, ci pur și simplu va trece într-o altă parte, altă locație și alt timp dacă să utilizez un limbaj mai academic și pe înțelesul tuturor celor care se consideră (poate auto-consideră) mai deștepți ca media generală. Dar cel mai interesant și totodată deosebit este faptul că nimeni nu știm cînd va fi acest moment de trecere și de la care moment se vor lua în calcul pașii de bine și de rău, cam de aceea un creștin adevărat ar trebui să fie gata în permanență pentru marea trecere și să dea răspuns bun la înfricoșătorul județ, cum se spune în timpul sujbei.

Un om este mai mult decît ceea ce se vede, și cuvintele sunt mai mult decît ceea ce se aude, iar faptele sînt mai mult decît ceea ce apare la vedere, o știu foarte bine unii din oameni.

Trec în fiecare zi prin oraș și încerc să observ oamenii comportamentul acestora și să analizez gradul de conștientizare al acestora a unor lucruri mai puțin vizibile dar tot atît de reale. Mă bucur foarte mult cînd văd în autobuz sau troleibuz care trece pe lîngă o biserică pe cineva că-și face semnul Sfintei Cruci, mă bucur și mai mult dacă este o persoană tînără, căci asta înseamnă că credința nu mai este ceva care trebuie ascunsă undeva și ținută doar pentru tine.

Cam așa ne învățau pînă acum sistemul de stat, și cam la aceste tendințe se revine treptat, de a face ca credința să devină ceva foarte strict personal și fără semne de manifestare în public care pot fi luate în derîdere sau cel puțin riști să nu mai fii cool dacă te afirmi ca un creștin care practică deschis credința. Generația părinților noștri au crescut într-un mediu total ateu în care și gîndul de a fi creștin era unul de care trebuia să te ferești, să te temi și cel puțin să-l ascunzi de ceilalți. Așa au crescut ei și în cea mai mare parte nu au avut de unde să învețe copiii lor despre cele sfinte, da au auzit de Dumnezeu, de Hristos de Sfînta Treime și de ici-colea se mai știe și un Tatăl Nostru în unele familii, dar cam atît. Sărbătorile creștine au rămas doar la nivel de tradiție cel mult culinară cînd se știe că la Nașterea Domnului (Crăciun) se face un fel de mîncare, la Înviere (Paștele) se face alte feluri, numaidecît ouăle roșii și spălatul tradițional de dimineață cu ouă, bănuți și apă pe față, cam asta se păstrase din ceea ce era credința odinioară. Și nu vreau să se creadă că arăt cu degetul la cineva da, așa era și în familia mea și în familiile multor și multor altor oameni și nu mă tem de la latitudinea mea de inginer să dau și o cifră înfricoșătoare de 90% care fac sărbătorile creștine fără să se prea dea în detalii, mergînd doar pe faptul că este zi liberă, e cu roșu în calendar și așa se cuvine să sărbătorim, dar astea toate au rămas doar la nivel de tradiție fără o rădăcină semantică care ar da sens. Este clar că această rădăcină este, și faptul că mulți nu o cunosc nu o face absentă.

Se sărbătorește mult la noi, „de Crăciun, de Hram, de Paște și în fiecare zi… ”, vorba cîntecului lui Pașa Stratan, dar ce știm noi despre aceste sărbători? Ce știm noi despre originea acelor tradiții care sunt legate de aceste sărbători?

Era o vobă mai demult, care s-a păstrat și la sate și are un caracter mai mult peiorativ adresat cuva care face ceva greșit sau anapoda sună: măi turcule, sau explic ca la un turc deci cînd cineva face ceea ce nu fac alții în sens de rău și nu înțelege ceva elementar. Aici nu aș vrea să supăr nici un popor am adus doar vorba populară. Deci ca să fii asemenea oamenilor trebuie să faci asemeni lor, dar mai important este vorba preotului care o țin minte din copilărie, să fim creștin nu doar cu numele ci cu fapta. Da, de mici copil ca și pe mulți alți copii din generația sovietică la Biserică mă ducea bunica, anume ei bătrînii au fosst cei care la anii 70 nu au devenit moderni și culți în sensul lumesc de atunci și au păstrat așa cum li se spunea atunci „concepțiile învechite” creștine despre lume. Se vede foarte clar că timpurile se repetă, acum în virtutea unei alte modernizări se încearcă a strivi fărîma de credință care aînceput să reapară în acest popor, acea fărîmă de credință care s-a păstrat în puținele familii care au reușit să nu se modernizeze în regimul sovietic, și acea fărîmă de credință care a început să dea rod și să cuprindă tot mai mulți oameni, inclusiv și tineri.

Acum peste noi vine iarăși statul cu mașinăria sa de control și impunere care ne spune eja că nu e modern să ai o singură concepție despre lume și ă o consideri pe a ta absolută și dreaptă, statul care este supus altui stat Uniune ne spune deja alte directive scrise de la Bruxel, directive care e fac să înțelegem că nu e corect să fie un popor Ortodox, aceasta nu este polit corect și nu este europenește.

Dacă să revenim la renașterea Ortodoxiei la noi în țară, da sînt multe lucruri care ne bucură, s-au mărit numărul de biserici, s-au redeschis mănăstirile, s-au actualizat statisticile care ne arată circa 93% Creștini Ortodocși în țara asta. Dar pe lîngă toate astea hai să privim mai profund. A fi în dreapta credință (право-славие) înseamnă nu doar a te numi că așa mi-a spus mama sau ca argument că am fost botezat de mic. A fi în dreapta credință înseamnă a fi într-un gînd cu cei care au pus bazele acestei credințe, cu cei care s-au jertfit și s-au sfințit întru aceasta, a fi creștin înseamnă a fi într-un gînd cu Sfinții Părinți și cu cetele de sfinți ai Bisericii. A merge contra voinței proprii și contra lumii de azi, Turma Domnului va fi una mică și urîtă de majoritate, de aceea și nu cred în populizm promovatdeunii prelați.

Nu vreau să judec căci și eu fac parte din geerația aceasta de oameni crescuți și învîțați de regim, și care încercăm să ne apropiem de cele sfinte, dar dacă să luăm la calcul, păi să numărăm cîți oameni sunt sîmbătă seara sau în ajunul marilor sărbători creștine în baruri și cîrciume și cîți sînt în Biserică la slujbă? Cîți oameni vin în bisericile din sate, avem biserici în sate, în fiecare sat este una, iar în satele mari și mai mult de una, dar cîți vin de sărbători? Chiar din cîteva mii de locuitori, prea puțini pentru cei 93% de creștini din statistici. Dar la apărarea ortodoxiei atunci cînd statul emite ordine și legi cîți iese? Oare la Drumul Crucii cînd se organizează vin acei 93% sau bine jumătate? Nu vin nici 10%, din varii motive, că este lucru, învățătura, copilul mic etc. Dar toate cele ce te îndepărtează de Biserică sunt motive prielnice diavolului.

Știu numeroși tineri care se consideră un fel de establishment al societății noastre, dacă au un lucru, o mașină și eventual o casă sau apartament (fie și în chirie) se consideră norocoși. Poate trece o viață dar aceștia nu vor călca în Biserică, vor sta la reparația mașinii și la discutarea treburilor „importante” la un pahar de bere dar nu vor sta o oră pe săptămînă citind din pilde sau din cele sfinte. Uite că ajung să se căsătorească, să facă copii, și numaidecît să treacă prin Biserică „să se Cunune ca oamenii” sau „Să facem botez ca oamenii”, deci fără a avea un crez în ceea ce fac sau să fie trași din inimă, așa le cere societatea și așa fac ei, ca să fie „ca oamenii, sau ca la lume”. Și acest duh de „ca la lume” intră în Biserică. Vin tinerii dar și părinții lor la slujbele sfinte dar fără să pătrundă mult în detalii, mi-au povestit unii că așa era un duh și o trăire acolo în Biserică, și așa de frumos a vorbit preotul… și cînd mai departe a mers totul ca la lume, beție, mîncare etc., și la biserică nu au mai intrat de atunci.

Cine sunt bezbojnicii (BB)? Sînt acei oameni care îi vedem în jurul nostru, din păcate sunt majoritari, nu prea intră pe la Biserică, sunt și care intră, dar de fiecare dată se vor da cu părerea cum trebuie să fie aceasta și că nu trebuie să se amestece în treburile statului. Este un fel de axiomă pe care regimul le-a sădit-o în minte. În schimb BB știu foarte bine sau mai bine zis sînt convinși că Biserica le este datoare, să le facă botezuri, cununii, slujbe la cei răposați și să le dea iubire nemărginită. Ceea ce nu pot răbda bezbojnicii este dojenirea din partea bisericii, și din această cauză unii preoți le vin în întîmăinare și fac Biserica un pic mai liberală, adică eliminînd partea ce ține de dreapta judecată, de impunere a unor condiții și reguli.
Unii BB vin la biserică dar ca la un muzeu, muzeu unde sunt picturi frumoase și unde preotul le zice de iubire, atunci cînd trebuie să facă ceva și mai ales să meargă contra propriului Eu, BB fug și de cele mai multe ori cîrnesc din nas. Partea rea este că și unii preoți vrînd să devină mai populari (un fel de vedete populiste)și mai iubiți de lume fac pogorăminte, închid ochii și liberalizează biserica, fără a înțelege că turma poate să se piardă. Spovedaniile de dimineața cu 20 min înainte de împărtășanie, Taina Botezului fără ca cineva din rude să știe Crezul, intrarea femeilor în pantaloni și cu pletele despletite în biserică, lăsarea copiilor să mănînce înainte de împărtășanie și altele, parcă toate sunt omenești însă se abat de la sfînta tradiție. Se pare că uită unii cuvintele Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu. Luca 21:17

Important este ca Preoții să nu se orienteze spre cele lumești și populare, nu spre tehnologii selfi-uri și dări de mînă cu puterea, nu spre bezbojnicii care nu stau nici 15 minute la slujbă că-i doare picioarele, asceza și dreapta judecată, educarea duhului și condamnarea lenii și păcatului acestea trebuie să fie de bază.

Sergiu Ungureanu

Continuarea în partea 2