Guvernul SUA interesat de valorificarea patrimoniului Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

Guvernul SUA interesat de valorificarea patrimoniului Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova

12:18, joi, 8 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: , ,

În dimineaţa zilei de astăzi, Mitropolitul Vladimir a avut o întrevedere cu Excelenţa Sa, Dl James Pettit, Ambasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii, au fost discutate aspecte de colaborare între Ambasada SUA și cultul majoritar ortodox din Republica Moldova – Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove și perspectivele de dezvoltare a acestora în diverse domenii. Totodată, Întâistătătorul i-a prezentat D-lui Ambasador ultimele realizări în domeniul socio-spiritual şi filantropic.

S-a vorbit și despre aportul Guvernului SUA în valorificarea patrimoniului Bisericii Ortodoxe din Moldova, în special a bisericii cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Căușeni – monument arhitectural construit în secolele XVII – XVIII.

La final, Ambasadorul SUA a mulţumit Înaltpreasfinţiei Sale pentru primirea călduroasă, menţionând că are motive să creadă într-o conlucrare bilaterală fructuoasă spre binele poporului Republicii Moldova

Sursa: www.mitropolia.md

Contact Form Powered By : XYZScripts.com