Vrem mame creştine!

Se vorbeşte din ce în ce mai mult despre rolul şi locul femeii în societatea contemporană. Astăzi ea a „cucerit” aproape toate domeniile de activitate a bărbatului şi uneori a dovedit că este mult mai  bună în ceea ce face. În circumstanţele create societatea uită de menirea femeii pe pământ – procrearea.

Lumea are nevoie de mame, care să fie mame nu doar cu numele, ci mame în adevăratul sens al cuvântului. Putem spune cu toată certitudinea că îndatoririle specifice ale femeii sunt mai sacre decât cele ale bărbatului.
Naşterea, precum şi educarea copiilor rămâne a fi un dar de la Dumnezeu pe  care doar ea îl poate înţelege în deplinul sens al cuvântului. Despre femeie, mamă s-a scris foarte mult, însă această temă rămâne întotdeauna a fi una actuală, pentru că se găsesc noi laturi “neexplorate”.
Istoria ne oferă o serie de exemple de mame creştine care, prin educaţia aleasă oferită copiilor, aceştia au devenit exemple de trăire socială, dar şi creştină. O mamă, îndeosebi cea crescută în Biserică, mereu şi-a educat odraslele în duhul adevărului şi al credinţei. Indiferent de regimul politic, de starea social-economică a vremii, ele au înţeles cel mai bine că doar promovând virtuţile poţi deveni o persoană respectată de oameni, dar în acelaşi timp bine-plăcută lui Dumnezeu.
Prof. Teodor M. Popescu remarca în unul din articolele sale: «În vremea de încordată luptă religios-morală şi culturală între Creştinismul biruitor şi păgânismul elen, în secolul al IV-lea, când Iulian Apostatul căuta să discrediteze credinţa „galileenilor”, s-o facă ridicolă şi s-o înăbuşe, cel mai vestit rit al timpului, unul din marile chipuri de păgâni prinşi cu toata fiinţa lor de tradiţiile şi de gloria elinismului, profesorul Libanius, a rostit aceste cuvinte de admiraţie care au rămas înscrise ca un imn în cartea de aur a Creştinismului: «Ce femei admirabile sunt la creştini!” Spunând aceste cuvinte, Libanius se referea la Anthusa, mama Sfântului Ioan Gură de Aur, pe care – fără a o cunoaşte – o preţuia foarte mult”.
Acest exemplu este relevant pentru noi, căci prezintă adevărata frumuseţe a creştinismului, dar, în acelaşi timp, şi a femeii care trebuie să fie întotdeauna un reper al cumsecădeniei şi inteligenţei în societate. Cu certitudine putem afirma că la baza creşterii şi afirmării unui om este talentul de educator deosebit al mamei, precum şi abilităţile de a pătrunde profund în “sensul vieţii”.
Pentru noi, cei din Republica Moldova, este relevant să vedem care a fost comportamentul femeii în perioada comunistă. Creştinismul, în plinătatea lui, oferă o serie de exemple demne de urmat, care pentru ele, în perioada de prigoană, au devenit puncte de reper. Chiar dacă nu aveau mari studii, în casă obligatoriu puteai găsi Cartea Cărţilor, adică Biblia. Pedagogia lor venea din credinţă şi din învăţătura lor creştină. Ele nu se bazau pe prelegeri ascultate în mari centre universitare, ci pe educaţia creştină obţinută din cărţile sfinte, precum şi din predicile clerului de pe amvon. Sfinţenia este cel mai mare ideal pedagogic.
Din cele mai vechi timpuri, cei mai buni pedagogi erau consideraţi părinţii. Doar atunci când pentru un copil devine o obişnuinţă ca înainte şi după somn, precum şi înainte de masă să spună rugăciunea, o bună parte din lecţia oferită de către mama a fost însuşită. Lucrarea ei, de educare a copiilor, este în orice privinţă la fel de înaltă şi nobilă ca orice lucrare la care ar putea fi chemat el, fie şi aceea de conducător al unui stat.
Interesante sunt datele sondajelor, conform cărora aproximativ 90% din populaţia ţării este ortodoxă. Marele paradox începe aici. O bună parte se declară astfel doar pentru că e în vogă, şi un număr mult mai mic, deoarece cred cu adevărat. Atunci când mergem în transportul public şi trecem pe lângă o biserică, cei care îşi fac semnul crucii sunt, de regulă, oamenii trecuţi prin „vâltoarea vieţii”.
Noi, cei care am avut fericirea de a ne naşte într-o societate în care îţi poţi exprima liber credinţa, trebuie să dăm uitării ruşinea şi să trăim cu adevărat în modul în care ne-a învăţat mama. Femeia creştină trebuie să devină omniprezentă, în caz contrar, viitorul nostru va sta sub semnul întrebării.
Unul din cele mai relevante exemple pe care le are Biserica Ortodoxă despre femeile creştine rămâne a fi familia Sfântului Vasile cel Mare, din care mai târziu apar şi alţi sfinţi. Atât mama, cât şi bunica acestuia au avut mult de suferit, dar nu au ezitat nicio clipă pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu.
Asemenea chipuri de mame dovedesc îndeajuns valoarea educativă a Creştinismului. Ele au făcut cu mult mai mult decât să-şi fi crescut copiii bine, după ideile şi practica timpului, mai mult decât a-i fi iubit, trimis la învăţătură, ridicat în posturi înalte: ele au format mai ales sufletul copiilor lor, partea cea dinăuntru a omului, cea care face valoarea lui de om.
Un copil este, fireşte, un mister, o enigmă. Din acest considerent familia devine locul ideal pentru formarea viitoarei personalităţi. Nu o singură dată fiecare dintre noi am ajuns la concluzia că o teorie seacă va da mult mai puţine roade decât ne aşteptăm. O stare de lucruri diametral opusă este în cazul propriului exemplu, atunci când mama face tot ceea ce recomandă copiilor la modul ideal.
Mama care îşi îndeplineşte cu voioşie datoriile va simţi că viaţa ei este preţioasă, pentru că Dumnezeu i-a încredinţat această lucrare. În această lucrare nu este neapărat necesar ca mintea ei să se îngusteze şi nici să îngăduie ca intelectul ei să fie slăbit.
Mă gândeam odată la profunzimea afirmaţiilor Sfântului Ioan Gură de Aur, care spunea: „Daţi-mi o generaţie de mame bune creştine şi voi schimba faţa lumii.” Misiunea mamelor pe acest pământ este grea, dar mare va fi răsplata în ceruri pentru cele care şi-au dus cu demnitate crucea vieţii. Vrem mame creştine!

Pr. Mihail Bortă