PS Ioan, Episcop de Soroca: E inadmisibil, să lucrăm în Biserica lui Hristos contrar Evangheliei lui Hristos
15:06, duminică, 18 septembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: biserica, hristos, lucrarea lui Dumnezeu, pilda lucrătorilor viei, via domnului

PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Moldovei a oficiat în Duminica a XIII-a după Cincizecime, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, la Catedrala episcopală din orașul Soroca.
După rostirea Pericopei Evanghelice, PS Episcop Ioan a explicat că Pilda lucrătorilor celor răi din vie se referă atât la istoria mântuirii neamului omenesc, cât şi la viaţa Bisericii, fiindcă via reprezintă planul de mântuire a lumii.
„Iubiţi credincioşi, Evanghelia de astăzi nu se referă numai la slujitorii Vechiului Testament, ci ea ne cheamă pe toţi, la mai multă responsabilitate.
Din această parabolă învaţăm să nu ne amăgim, ci să fim cu luare aminte, deoarece vom da seama de modul în care am predicat sau am ascultat Evanghelia, am săvârşit sau am primit Sfintele Taine, am ajutat pe alţii sau am primit ajutorul lor, adică de felul în care am împlinit sau nu voia lui Dumnezeu în viața şi lucrarea noastră.
E inadmisibil, să lucrăm în Biserica lui Hristos contrar Evangheliei lui Hristos. Așadar, să cerem ajutor de la Biserică, dar şi să ajutăm Biserica când dorim să dobândim mântuirea sau viaţa veşnică”.
După Liturghie, a fost săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai apoi, PS Ioan a adresat tuturor celor prezenți un cuvânt de felicitare cu ocazia slujbei duminicale și a sărbătoririi în această zi a Sfântului Prooroc Zaharia şi a Dreptei Elisabeta, părinţii Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/













După cum semănătorii n-au nici un folos dacă aruncă seminţele pe cale, tot aşa şi noi n-avem vreun folos de...
În prima sâmbătă din luna noiembrie, Biserica Ortodoxă a rânduit să se facă pomenirea celor adormiţi, zi cunoscută din străvechi...
În vremurile cumplite cele mai de pe urmă, cînd s-au înmulţit păcatele noastre, s-au înmulţit şi primejdiile asupra noastră, încît...
Sfântul Ioan s-a născut cu puţin timp înainte de anul 10 d.Hs., în Betsaida Galileii, primind numele de Ioan, care...
Era un om oarecare, stăpîn al casei sale, care a sădit vie. A împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea...
Învierea lui Lazăr este sărbătorită în Biserica Ortodoxă cu o zi înainte de Duminica Intrării lui Hristos în Ierusalim. Cele...
Sfinţii Părinţi compară adesea Postul cu călătoria de patruzeci de ani a poporului ales în pustiu. Ştim din Biblie că...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău