O taină, un crin pe care nu trebuie să îl atingem, trebuie doar să ne bucurăm, de mireasma pe care o răspândeşte împrejur

„De Tine se bucură toată făptura ceea ce ești plină de dar”

Iubiţi frați și surori întru Hristos,

Dacă pentru noi creștinii, orice sărbătoare ortodoxă este un prilej de bucurie, cu atât mai mult Naşterea Maicii Domnului, care în limbaj popular se cheamă şi Sfânta Mărie Mică. În cultul Bisericii Ortodoxe, Nașterea Maicii Domnului este prima sărbătoare a anului bisericesc, începătura sărbătorilor și a mântuirii noastre, după cum spune Sfântul Andrei Criteanul, iar ultima sărbătoare de seamă este Adormirea Maicii Domnului, căci astfel au rânduit Sfinții și Dumnezeieștii Părinți ai Bisericii, pentru a ne arăta că întreaga noastră viață se desfășoară, prin urmare, sub ocrotirea Mamei tuturor, a Sfintei Fecioare Maria, care este, așa cum cântăm în Bisericile noastre, „mărirea celor cerești și nădejdea pământenilor; … nădăjdea și folositoarea tuturor” celor ce aleargă la ea și cer ajutorul ei cel sfânt.

Astăzi, Biserica ne adună, pentru a prăznui și a ne bucura de sosirea timpului începutului mântuirii noastre. Astăzi se naște pierderea blestemului Evei și înnoirea a toată făptura. Printr-o femeie, neascultătoare de Dumnezeu, vine în lume căderea și moartea, prin nașterea celei ce astăzi mângâie inimile bătrânilor ei părinți, ne întoarcem la începutul bunătăților. Dacă cea dintâi femeie a auzit cuvântul blestemului, a durerii nașterii de fii, cea de a doua, aude glasul bucuriei, căci Domnul este cu ea.

Maica Domnului este steaua care vestește răsăritul soarelui; prin Ea începe lucrarea mântuirii noastre. Ea este Femeia vestită în paradis, prin care Dumnezeu a coborât pe pământ, și capul „șarpelui” a fost zdrobit; prin Ea a răsărit adevărata bucurie pe pământ.

Praznicul împărătesc al Nașterii Maicii Domnului vestește începuturile pregătirii mântuirii noastre, așa precum zorile dimineții, vestesc apariția soarelui, care luminează și încălzește întreaga lume.

Astăzi drepții Ioachim și Ana sunt binecuvântați, cu nașterea celei ce avea să fie pricinuitoarea izbăvirii din blestem și moarte. Căci părinții ei nu aveau copii, fiind înaintați în vârsta lor, dar, prin promisiunea îngerului Domnului, ca rod al rugăciunilor, lacrimilor și dorințelor, astăzi primesc o făptură, care va schimba lumea și viața ei. Acest copil va avea chemare dumnezeiască, aceea de a fi mama Mântuitorului lumii, Hristos Dumnezeul nostru. Pântecele prealăudat al Anei s-a arătat țarină plină de roadă, Cel mai înainte de veci își alege astăzi Ușa prin care va veni în această lume.

Astăzi, Cel ce va lucra mântuirea neamului omenesc își alege scara pe care va coborî în lume, spre izbăvirea și mântuirea ei. O, fericită familie a lui Ioachim și Anei, cu adevărat, din rodul pântecelui ați ajuns cunoscuți la toată lumea, fiind mijlocitori, pentru toți părinții, care nu au mângâierea fiilor, dar care, neîncetat, nădăjduiesc în rugăciune, așteptând fericitul deznodământ al cerului, tot așa cum l-ați auzit și voi! Părinții, celei astăzi născute, au primit darul cel ceresc, care avea să aducă în lume pe Cel ce ridică păcatul  lumii! Cel ce pe toate le face noi, adică Dumnezeu, născut din Tatăl, mai înainte de veci, Își alege vasul cel ales, spre a fi fericită și cinstită de toate popoarele. Părinții ei, luminați de credință, astăzi se bucură că fiica lor va fi cinstită mai mult decât îngerii, fiind singura căreia îngerul Domnului i se va închina, pentru că ea va sluji în tăcere, răbdare și totală umilință, pe Cel ce aduce lumii viața cea veșnică și iertarea păcatelor.

Cinstim pe Născătoarea de Dumnezeu pentru că, încă de la nașterea ei, a fost aleasă, cinstită și pregătită lumii, spre a fi mamă și mult ajutătoare, tuturor celor ce aleargă, spre ea, cu credință. Îngerul Domnului le-a adus părinților ei bucuria nașterii, după vreme îndelungată de nerodire și lipsă de urmași. Aceasta ne arată că Dumnezeu, izvorul vieții, are, cu fiecare copilaș care se naște, planul lucrării Lui. De la primul zâmbet, taina cerului se lucrează în el, iar nașterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este mângâiere, curaj și ocrotire tuturor mamelor care-și nasc și educă proprii copii, cu răbdare și cu credință.

Iubiți credincioși,

timpurile pe care le trăim noi s-au degradat, încât pântecele mamelor a devenit abator, în care, prunci nevinovați sunt uciși, de dragul unei vieți iresponsabile. Câte inimi nevinovate au încetat să mai bată, pentru că multe mame și-au uitat menirea lor!

Ce este mai important astăzi, pentru o mamă, cariera, cu profitul, și o viață, în singurătatea suferințelor, ce culminează cu moartea, sau viața de familie, în care, fiecare copilaș, este o rază de soare, ce încălzește sufletele, atât de agitate, și mereu provocate de rău, ale părinților?

Consecințele nenașterii de prunci vor fi dezastruoase, familiile, îmbătrânite și fără ajutor, vor fi uitate și părăsite, pentru că n-au ales calea slujirii, care este încununată cu ajutor, compasiune, dragoste și recunoștință. Câți bătrâni nu sunt astăzi în stare de disperare a singurătății, fricii, foamei și uitării!

În Sfintele Evanghelii observăm cum Mântuitorul, în durerile morții, nu-Și uită pe mama sa, și pentru că El trebuia să se întoarcă în lumea cerească, de unde a venit, o încredințează ucenicului Său, Ioan: „Iată fiul tău, iată mama ta, și din acel ceas, acesta a luat-o în casa lui” (Ioan 19, 26-27). Deci recunoștința și respectul fiilor, față de părinți, este poruncă sfântă la Dumnezeu: „Cinstește pe tatăl și pe mama ta, ca să trăiești ani mulți pe acest pământ pe care Domnul ți-l dă ție” (Ieșire 20, 12).  Pentru a avea recunoștință, este nevoie, în primul rând, de a naște fii și fiice, de a cultiva, în ei, credința, bunul simț, de a-i învăța să se ferească de rău și să urmeze binele, de a fi autoritari cu ei și de a-i călăuzi cu blândețe pe calea Bisericii.

Sfântul Apostol Pavel ne învață: „Iar voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri cei după trup, ci creșteți-i în învățătura și certarea Domnului” (Efeseni 5, 4). Dacă am urma pilda Sfinților Părinți Ioachim și Ana, dacă am naște prunci, atâția cât rânduiește Dumnezeu, Izvorul vieții noastre, dacă am căuta întâi Împărăția, mila și bunătatea Lui, viața noastră ar fi mult mai ușoară, timpurile, pe care le trăim, ar fi numai binecuvântare, iar, din mulțimea pruncilor, mulți ar deveni sfinți, care se vor ruga pentru noi.

Iubiți frați în Hristos Domnul,

Maica Domnului rămâne o taină pentru noi. Ea este ca un crin pe care nu trebuie să îl atingem, trebuie doar să te bucuri de mireasma pe care o răspândeşte împrejur, o floare albă, frumoasă, neprihănită. De aceea este numită Preacurată şi Preanevinovată. Ea este o realitate a purităţii omeneşti şi simbol al acestei curăţii.

Cum aș putea încheia acest modest cuvânt, decât prin a repeta mărețul tropar al acestei mari sărbători, imn care rezumă semnificația unică a acestei zile sfinte: „Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele Dreptății, Hristos Dumnezeul nostru. Și dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață veșnică.” Amin.

Episcop SILUAN (Șalari),

Egumenul Sfintei Mănăstiri Curchi