Ce nu este credinţa

Ce este lucrul pe care-l numim credinţă ? Haideţi să începem cu câteva exemple a ceea ce nu este credinţa. Credinţa nu este un adăpost unde fugim ca să scăpăm de furtunile vieţii; dimpotrivă, ea este forţa lăuntrică ce ne dă tăria de a înfrunta furtunile şi urmările lor cu seninătate. În momentele de cea mai mare presiune credinţa are miculoasa putere de a-i ridica la măreţie pe oamenii obişnuiţi.

Credinţa nu este încrederea în sine care te duce la deznădejde. Nu este încrederea în prietenii care într-o zi vor muri şi te vor părăsi. Nu este încrederea în banii care într-o zi se vor lua de la tine. Nu este încrederea în reputaţia pe care orice limbă clevetitoare o poate compromite. Credinţa e încrederea în Dumnezeu Care nu te va lăsa şi nu te părăsi niciodată, nici în timp, nici în veşnicie.

Credinţa nu e o speculaţie. Când cineva l-a întrebat pe fizicianul Michael Faraday „ce sunt speculaţiile acestea?”, el a răspuns : „speculaţii? nu fac nici un fel de speculaţii. Eu mă băzez pe certitudini. Ştiu cui am crezut şi încredinţat sunt că puternic e a păzi lucrul cel încredinţat mie până la ziua aceea (II Tim. 1,12)”.

Credinţa nu înseamnă să priveşti valurile, ci să te uiţi la Domnul care umblă pe valuri. Dacă stau cu ochii la Domnul, apa şi stropii ei rămân tot acolo, dar nu mai pot să ne facă nimic, fiindcă mi-am pus viaţa în mâinele Celui de care ascultă vântul şi valurile.

Credinţa înseamnă să pun toată povara mea în mâinele Lui.