Cum să petreci Postul Sfinţilor Apostoli?

Intrăm în Postul Sfinţilor Apostoli. Cunoaştem că se finisează cu sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, că acest post nu este la fel de strict ca cel Mare sau a Adormirii Maicii Domnului, şi că datorită existenţei varietăţii legumelor şi fructelor, este un post destul de uşor. Dar din păcate pentru mulți creștini ortodocși cu aceasta şi se termină esenţa acestui post.

Pentru unii după sărbătoarea Rusaliilor, când s-au desfătat cu bucatele de dulce, vine o perioadă când trebuie să ţină post, să se mărturisească şi împărtăşească, așa cum ar trebui să fie în fiecare post. Iar pentru alţii acest post de parcă şi nu există, ei bine, spun ei – „nu e Postul Mare, nu avem timp, putere, etc.”

Astfel ar fi foarte potrivit să dedicăm acest timp pentru a înțelege apostolatul în Biserică  – să-l dedicăm unei înțelegeri prin faptă.

Aş vrea să înțelegeți corect. Ar fi prea îndrăzneţ să-ţi iai fără binecuvântare numele de apostol, sfinţi întocmai cu apostolii nu avem aşa de mulţi în calendar. Totuşi fiecare creștin ar trebui să fie un slujitor al Cuvântului lui Dumnezeu. Hristos le-a spus Apostolilor la Înălţare: Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.  Învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin. (Mat.28: 19,20). Astfel a identificat principala sarcină apostolică.

Duhul Sfant s-a pogorât asupra Apostolilor pentru ca ei să ducă vestea Învierii în toate colțurile lumii. Prin această ascultare a apostolilor s-a stabilit ierarhia în Biserică – de la episcopi la preoți. Episcopul și preotul care trăieşte cu şi în Hristos, care tinde să o facă poate cu adevărat să repete după Apostol: Căci dacă vestesc Evanghelia, nu-mi este laudă, pentru că stă asupra mea datoria. Căci, vai mie dacă nu voi binevesti!” (1Cor. 9, 16). Dar acest lucru nu-i scuteşte pe mireni de a avea ascultarea binevestirii. Mai ales pentru creştinii ortodocşi. Şi foarte bine ar fi dacă ne-am verifica forțele pe parcursul postulului Sfinţilor Apostoli.

Aș vrea să subliniez în această însărcinare există două direcţii principale – apostolia interioară și cea exterioară (vă rugăm să nu judecaţi categoric această terminologie – cuvinte pot fi și altele).

Cea interioară – pentru cei care deja sunt în Biserică sau încă în căutarea unei căi către ea, probabil este cea mai importantă. De a aduce vestea cea bună a Învierii lui Hristos, despre pocăința și transformarea omului prin Duhul Sfânt în primul rând în inima şi mintea sa. Deasemenea de a primi cu smerenie ceea ce îi dă Dumnezeu omului în Biserică. Să înveţe lucrurile simple (aparent simple) – să creadă cu încredere în Dumnezeu și Cuvântul Său, să primească Biserica ca pe o mamă şi să se roage sincer.

Există o expresie frumoasă: „Postul și rugăciunea – sunt doua aripi care-l ridica pe creștin în Împărăția Cerurilor.” Postul şi rugăciunea trebuie să fie simple și rezonabile. Postul trebuie să fie după putere, de dragul lui Hristos. Pentru transformarea de către Duhul sfânt al naturi noastre vechi în una nouă.

Convingerea noastră internă în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu pocăința și viață în Biserică trebuie să ne dea terenul favorabil de creație pentru apostolatul nostru – lumea internă, o altă relație faţă de Dumnezeu, Biserică, om şi sine. Pacea, iubirea, iertarea, compasiunea, empatia, durerea faţă de nelegiuire și nedreptate – opusul urei și indiferenței, sunt calităţile unui suflet creștin.

Noi trebuie să-i dăm lui Dumnezeu să ne altoieze aceste lucruri minunate la ramurile vieţii noastre. El este viţa, noi suntem mlădiţele. Şi fără El nu putem face nimic. Toate în Dumnezeu își găsec valoarea sa, inclusiv vestirea cuvântului Domnului. Cea mai binevenită activitate în acest post.

Este foarte important şi apostolatul extern,  pentru că în calitate de creștini, noi suntem responsabili și pentru alții, pentru apropiaţi, îndepărţi chiar pentru întreaga lume. Chiar dacă ni se pare că nu avem puteri pentru sufletul nostru, unde să mai vorbim de întreaga lume!

Un om nicicând nu va avea puterea de a salva lumea – el poate doar lucra cu Dumnezeu, pentru a promova îndeplinirea voinței Sale – pentru ca toți să cunoască adevărul și să se mântuiască… Ci îndemnaţi-vă unii pe alţii, în fiecare zi, până ce putem să zicem: astăzi! ca nimeni dintre voi să nu se învârtoşeze cu înşelăciunea păcatului (Evrei 3, 13).

În timpul „pieții sălbatice” și marketingului de astăzi impus am învățat să ne fie frică de cei care ne promit ceva bun. În acest context, cuvântul Evangheliei, „vestea bună” îi poate speria pe oamenii. Ne este frică să le oferim credința noastră altora. Avem un sentiment de respect față de ceilalți și nu vrem să creadă despre noi că le-am impune punctul nostru de vedere şi convinge că părerea noastră  este cea corectă. Mai ales atunci, când vine vorba de un astfel de subiect personal de conversație, cum este  încrederea în Dumnezeu.

Pentru creștini vestirea cuvântului Învierii nu înseamnă să vorbeşti despre o învăţătură cu un set de paragrafe și puncte care ar trebui să fie învățate pe de rost. Pentru a predica Evanghelia – este în primul rând necesar să depui mărturie despre transformarea internă a ființei umane. Pentru că a predica Evanghelia nu înseamnă doar să vorbeşti cu cineva despre Hristos sau despre Ortodoxie ca atare, ci este o misiune mult mai profundă, cea de a atrage atenția persoanei la modul în care el anume are o valoare deosebită pentru Dumnezeu. Astfel despre aceasta vorbeau sfinții părinți, care cunoşteau acțiunea Duhului Sfânt în om.

Dar mărturia noastră externă a lui Hristos și a Bisericii poate să apară doar din efectele apostolatului intern, prin metodele bisericii  – post, rugăciune, milostenie, sfintele taine, Viața în Hristos. În caz contrar, cuvintele noastre nu vor avea puterea adevărată. Chiar şi nouă înșine nu ne vor spune nimic.