Strigãtul mut a lui Dumnezeu cãtre Fii Sãi!

“M-am uitat la tine când te-ai trezit de dimineaţă.

Aşteptam să-mi spui două trei cuvinte, mulţumindu-Mi pentru cele ce ţi s-au întâmplat, cerându-Mi părerea pentru cele ce urma să le faci astăzi.

Am observat că erai mult prea preocupat că să-ţi cauţi haine potrivite pentru a merge la serviciu.

Speram să găseşti câteva clipe că să-Mi spui: Bună dimineaţa! Dar erai mult prea ocupat.

Pentru a vedea că-ţi sunt alături, am surprins pentru tine cerul cu culori şi cânt de păsărele. Păcat că nu ai observat nici atunci prezenţa Mea.

Te-am privit plecând grăbit spre serviciu şi iar am aşteptat. Presupun că fiind atât de ocupat, nu ai avut timp nici atunci să-Mi spui două vorbe.

Când te întorceai de la muncă, ţi-am văzut oboseala şi ţi-am trimis o ploaie măruntă care să-ţi alunge stresul acumulat. Am crezut că făcându-ţi această plăcere îţi vei aduce aminte de Mine. În schimb, supărat, M-ai înjurat.

Doream atât de mult să-Mi vorbeşti.

Oricum ziua era, încă, lungă! Ai pornit televizorul şi în timp ce urmăreai programul preferat, iar Eu am aşteptat.

Ai cinat apoi cu ai tăi şi tot nu ţi-ai adus aminte de Mine.

Văzându-te atât de obosit, am înţeles tăcerea ta şi am stins splendoarea cerului că să te poţi odihni, dar nu te-am lăsat în beznă. Am lăsat veghetori pentru tine o mulţime de stele. Era aşa de frumos, păcat că n-ai observat… Dar nu contează! Poate chiar nu ţi-ai dat seama că Eu sunt aici pentru tine.

Am mai multă răbdare decât poţi să-ţi imaginezi tu vreodată… Vreau să ţi-o arăt, pentru că şi tu, la rândul tău, să o arăţi celor din jurul tău.

Te iubesc atât de mult încât te voi răbda!

Acum eşti pe punctul de a te trezi din nou.

Nu-Mi rămâne decât să te iubesc şi să sper ca măcar azi, îmi vei acorda puţin timp din timpul dăruit ţie.

Îţi doresc o zi bună şi minunată ca sufletul tău luminos ! Al tău Tată, Dumnezeu.”