Legiune este numele lui

Şi l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ţi este numele?

 Iar el a zis: Legiune.

Căci demoni mulţi intraseră în el.

Luca 8, 30

Dumnezeu iubire este, şi pe temelia solidă a dragostei Dumnezeieşti se ţine toată lumea. Trăim din mila lui Dumnezeu, orice s-ar întâmpla în lume, se face cu ştirea Creatorului. Se construiesc şi se năruiesc turnuri babilonene, răsar şi cad imperii, pier monarhii, se schimbă guverne, prosperă şi ard cetăţi sodomite, se dezlănţuie şi se potolesc furtuni roşii, secerând capetele credincioşilor şi lovind tâmplele umanităţii cu ciocanele ideologice – toate se fac cu ştirea şi cu nemărginita răbdare a Bunului Dumnezeu. Toate acestea sunt metode înscrise în pedagogia divină, iar noi suntem nişte învăţăcei neascultători şi neastâmpăraţi, care, dacă nu ne lovim cu fruntea de podea sau de perete, nu vrem să înţelegem sfatul de a merge domol şi atent.

Romanul lui Dostoievski Demonii începe cu un fragment din A. Puşkin:

Să mă tai de văd vreo urmă

Ce ne facem noi acum ?

Ne-a ajuns vreun drac din urmă

Şi ne-a abătut din drum.

*****

Mulţi ca frunze toamna-n vânt,

 încotro li-i drumul oare ?

Zbiară parcă-s la aman…

Se mărit-o vrăjitoare?

îl îngroapă pe Satan ?

(în traducere de Marin Pkeda şi Nicolae Gane)

Vicleanul duşman al neamului omenesc nu poate suferi dragostea lui Dumnezeu faţă de om. Omul, cea mai scumpă şi iubită fiinţă a lui Dumnezeu, este mereu obiectul atacurilor diavoleşti. Omul este acel miel rătăcit prin munte, pe care Păstorul, observând pierderea, abandonează cele nouăzeci şi nouă de mioare, şi vine să-l caute, şi se bucură nemărginit dacă îl găseşte. Anume pe acest miel iubit de Păstor, diavolul îl urăşte atât de mult, încât l-ar distruge dacă ar avea îngăduinţa lui Dumnezeu.

Un monah atonit povestea că l-a văzut în vedenie pe un demon care îl privea cu atâta ură, încât i-a fost absolut clar că acesta ar face totul ca să-l nimicească. Groaza nu îl părăsea – o frică infernală pe care nu a mai simţit vreo dată, însă, cu rugăciune, a reuşit să se stăpânească, iar după Sfânta Împărtăşanie i se instalase o căldură şi linişte nemărginită în suflet.

Noi spunem deseori, „M-a pedepsit Dumnezeu!” Păi, dragii mei, dacă Dumnezeu ar dori să ne pedepsească, nu am fi în stare să suportăm bătaia Lui. Nu ne pedepseşte Dumnezeu niciodată, noi înşine ne pedepsim. Ca un copil ce abia învaţă să meargă, tot îşi retrage mânuţa din palma grijulie a părintelui, iar când acesta îl sloboade, copilul face un pas-doi şi cade. Aşa este omul – îi întoarce spatele lui Dumnezeu, iar El îl lasă, pentru că Dumnezeu nu se impune niciodată nimănui, şi omul face un pas-doi, şi cade. Iar de se loveşte, începe a plânge şi zice că l-a pedepsit Dumnezeu.

De multe ori m-am gândit, dacă ar dori Dumnezeu să pedepsească omenirea, I-ar fi suficient doar să poruncească furnicilor să se năpustească asupra omului, şi omul ar pieri în câteva zile. Imaginaţi-vă, dacă toţi ţânţarii lumii ar începe să atace pe oameni! Sau viespile, sau albinele! Dar Dumnezeu le ţine, nu-şi sloboade mânia, până când ultima picătură va umple vasul răbdării Sale. Atunci pământul de sub picioarele noastre ar crăpa, furtunile ne-ar sufla de pe faţa pământului, duhurile văzduhului s-ar face văzute, şi singurul chipul lor înfiorător ar face să ne crape inima de groază. Însă Dumnezeu este iubire, şi atât de mult a iubit lumea, încât pe Fiul Său Unul Născut l-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică (Ioan 3, 16).

Amintitul roman al marelui geniu al ortodoxiei mondiale, Fiodor Dostoievski, începe cu istorisirea vindecării demonizatului din ţinutul Gherghesenilor. Legiunii de demoni ieşite din acel om i s-a îngăduit să intre în turma de porci care păştea alături, şi porcii imediat s-au aruncat de pe stâncă în lac, pierind. Porcii au pierit, dar unde s-au dus demonii? S-o fi răspândit prin lume, materializându-se în mii şi milioane de păcate care ne înăbuşă azi? Între timp, omul vindecat sta jos, la picioarele Mântuitorului, şi asculta liniştit, cuvintele Sale.

Hristos nu i-a îngăduit să-L urmeze, ci l-a trimis să vestească celor de acasă, cât bine i-a făcut Dumnezeu. Ca toţi să creadă şi să trăiască. Ne trimite şi pe noi astăzi în lume, să vestim cuvântul Lui, să vestim dragostea Lui: „Cu pace să ieşim!” Această pace noi suntem chemaţi să o răspândim tuturor celor din jurul nostru, tuturor celor care, din binecuvântate pricini, nu s-au pomenit alături de noi la rugăciune.

Iar demonii ieşiţi din porcii care au pierit în apele lacului… s-au transformat în ideologii politice, teorii ale materialismului şi ateismului ştiinţific, învăţături ale capitalului marxist, filozofii nietzschene, democraţii sincopate, masacre socialiste, impasuri darwiniste, dezlănţuiri liberaliste, descătuşări sodomite, avorturi libertine, revoluţii sexuale… în mii şi mii de alte fenomene care atrag lumea în lacul de smoală şi pucioasă.  Au intrat în idolii luxului şi ai belşugului, autosuficienţei, respectului de sine, echităţii sociale, libertinajului de expresie, egocentrismului, concurenţei, canibalismului social şi cultural, etc.

Dumnezeu ne iubeşte şi ne rabdă. El ştie că noi nu suntem decât nişte Chipuri Sfinte, pângărite şi stropite cu noroi, pe care tot El le curăţă, le spală, şi le înalţă la un loc sfânt.

În nemărginita Ta răbdare, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!

Preot Constantin Cojocaru, http://preotconstantincojocaru.blogspot.md/