A avut loc conferinţa ştiinţifico-practică “Patrimoniul bisericesc – istorie şi modernitate”, ediţia a III-a
10:52, miercuri, 27 martie, 2013 | Cuvinte-cheie: istorie, mitropolia, ortodox
Sala de şedinţe a Palatului Mitropolitan a găzduit astăzi cea de a III-a ediţie a conferinţei ştiinţifico-practice “Patrimoniul bisericesc – istorie şi modernitate”, organizată de Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, Departamentul Arhitectură, Restaurare și Pictură Bisericească. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa unui număr impresionant de preoţi, teologi, reprezentanţi ai mediului academic şi ai autorităţilor publice centrale şi locale.
Evenimentul a demarat cu binecuvântarea şi cuvântul de salut al Înalt Prea Sfinţitului Mitropolit Vladimir, care a subliniat în alocuţiunea Sa importanţa acestui eveniment atât pentru patrimoniul cultural şi istoric, dar mai ales pentru cel spiritual. Totodată, Înalt Prea Sfinţia Sa a menţionat necesitatea unirii forţelor pentru realizarea planului de salvare şi conservare a bisericilor vechi, adevărate opere de arte ale arhitecturii creştine şi veritabile centre seculare de educaţie duhovnicească.
Întâistătătorul şi-a exprimat speranţa că această ediţie va fi una la fel de reuşită ca şi cele anterioare şi va asigura continuitatea colaborării cu toate instituţiile şi persoanele care doresc şi pot să-şi aducă aportul la realizarea acestui scop.
În continuare a fost oferit cuvântul Domnului Mihai Moldovanu, Viceprim-ministru al Republicii Moldova, Doamnei Mariana Şlapac, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Domnului Nistor Grozavu, Viceprimar al municipiului Chişinău, care, în cuvântările lor de salut au vorbit despre disponibilitatea instituţiilor pe care le reprezintă, de susţinere a eforturilor Mitropoliei Moldovei pentru ameliorarea stării lăcaşelor de cult cu valoare de patrimoniu.
În cadrul discuţiilor moderate de prot. mitr. Manole Brihuneț a fost analizată situaţia actuală a lăcaşelor de cult istorice de pe teritoriul Republicii Moldova, fiind trasat planul acţiunilor ulterioare în conformitate cu cele mai riguroase cerinţe de restaurare.
În acest context au luat cuvântul Prot. Mitr. Manole Brihuneţ, Preşedinte al Departamentului Mitropolitan pentru Arhitectură, Restaurare şi Pictură Bisericească, Domnul Ion Ştefăniţă, Directorul Agenţiei Naţionale de Protecţie a Monumentelor, Doamna Liliana Condraticova, dr. în studiul artelor, cercetător științific coordonator la Institutului Patrimoniului Cultural al AŞM, Sergius Ciocanu, dr. în arhitectură, șeful Direcției Patrimoniu și Arte Vizuale al Ministerului Culturii, Vlad Vornic, dr. în istorie, șeful Agenției Naționale Arheologice, Victor Ghilaș, dr. în studiul artelor, secretar științific al Secției Științe Umanistice și Arte a Academiei de Științe a Moldovei, Ion Xenofontov, dr. în istorie, secretar științific al Institutului de Studii Enciclopedice al AȘM, Prot. Mitr. Octavian Moşin, dr., paroh al bisericii “Întâmpinarea Domnului” din cadrul USM, Prot. Mitr. Maxim Melinte, dr., Prot. Mitr. Sergiu Curnic, paroh al bisericii “Adormirea Maicii Domnului” din cadrul Muzeului Satului şi alţii.
Totodată, a fost lansată şi culegerea de articole științifice “Patrimoniu Bisericesc”, editată de Departamentul Mitropolitan Arhitectură, Restaurare şi Pictură Bisericească, ce cuprinde materialele primelor două conferinţe naţionale ştiinţifico practice, organizate în anii 2011 şi respectiv 2012.
Sursa: www.mitropolia.md