A avut loc slujba de sfințire a Centrului Medicilor de Familie nr. 11 din sectorul Rîșcani
10:20, joi, 29 ianuarie, 2026 | Cuvinte-cheie: marin cij

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al Întregii Moldove, a avut loc slujba de sfințire a Centrului Medicilor de Familie nr. 11 din sectorul Rîșcani al mun. Chișinău.
Slujbă de binecuvîntare și de sfințire a fost condusă de Prot. Marin Cij, paroh al bisericii în construcție „Sf. Arhanghel Mihail” din mun. Chișinău și președinte al Sectorului Sinodal Asistență Spirituală în Instituțiile Medicale, împreună cu preoții misionari de spitale.
În cuvântul de învățătură rostit după săvârșirea slujbei, preotul Marin a subliniat importanța colaborării și conlucrării dintre Biserica Ortodoxă din Moldova și sistemul de sănătate, evidențiind rolul esențial al slujirii comune a preotului și a medicului în sprijinirea omului aflat în suferință.
De asemenea, a accentuat necesitatea prezenței duhovnicești constante în instituțiile medicale, ca sprijin sufletesc, pe lângă lucrarea medicală, spre ușurarea durerii și întărirea nădejdii celor încercați de boală.
La final, doamna Lidia Iurkovski, directoarea instituției, a adresat un cuvânt de mulțumire preoților slujitori pentru rugăciune, pentru cuvântul de învățătură și binecuvântarea adusă asupra Centrului și a colectivului medical, exprimând deschiderea pentru continuarea colaborării dintre instituția medicală și Biserică, în folosul pacienților și al personalului.






Mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Internaționale a Asistentului Medical adresat de către părintele Marin Cij, Președinte al Sectorului Sinodal...
Cu prilejul sărbătoririi Soborului Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a marcării a 195 de ani de la fondarea Spitalului...
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a binecuvântat înființarea pe lângă biserica „Sf. Arhanghel Mihail” din Capitală a unui Centru Social și de...
