A doua parte a Marelui Canon al Sfântului Andrei Criteanu, citit în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni
19:40, marți, 3 martie, 2020 |

Conform programului liturgic stabilit de Sfinţii Părinţi, în locaşele sfinte din întreaga lume a răsunat astăzi, înălţându-se spre cer slujba celei de-a doua părţi a Canonului Sfântului Andrei Criteanu, în cadrul slujbei Pavecerniţei Mari.
Cu acest prilej, Preasfinţitul Petru,, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, împreună cu soborul de preoţi slujitori ai catedralei, a săvârşit slujba Canonului celui Mare în Catedrala Episcopală “Sf. Bnс. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.
La finele canonului, cu binecuvântarea Ierarhului, clericul catedralei, Protoiereul Ștefan Râmbu a rostit o predică înfricoșătoare despre pocăință.
Foto: Arhidiacon VENIAMIN (Seculțan)
Sursa: http://episcopia-ungheni.md/



































În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc