A doua sâmbătă a Postului Mare la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău
13:35, sâmbătă, 23 martie, 2019 | Cuvinte-cheie: catedrala mitropolitana, pomenirea celor adormiti, slujire arhiereasca
În a doua Sâmbătă din Postul Mare, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Părinte Ioan, Episcop al Sorocii, Vicar mitropolitan a liturghisit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, împreună cu soborul de clerici ai Catedralei.
La slujbă au participat mai mulţi credincioşi, care au adus şi prinoasele cuvenite pentru pomenirea celor mutaţi la cele veşnice.
Sâmbetele Postului, sunt rânduite pomenirii celor răposați, cu excepţia primei Sâmbete, care este prin tradiţie închinată Sfântului Teodor Tiron, şi celei de a cincea – aceea a Acatistului Bunei Vestiri – cele trei Sâmbete ce rămân sunt zile de pomenire obştească a tuturor celor care „întru nădejdea învierii şi a vieţii celei veşnice” au adormit întru Domnul.
În timpul Liturghiei, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii, Episcopul Ioan l-a hirotonit în treapta de diacon pe Dionisie Șumila, student al Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, pe seama bisericii „Înălțarea Domnului” din orașul Chișinău.
După încheierea Sfintei Liturghii, a fost săvârșită Panihida Mare pentru odihna și iertarea păcatelor celor adormiți.
Sursa: http://ioanmosnegutu.info/