A fost editat și pus în vânzare Calendarul Creștin Ortodox 2022 – Sfinții care au proslăvit pământul Moldovei
14:31, joi, 4 noiembrie, 2021 | Cuvinte-cheie: calendar ortodox, calendar ortodox 2022, sfintii moldovei

Pe parcursul unui an bisericesc este rezumată lucrarea de mântuire, de la creație și până la sfârșitul lumii. După cum ştim, calendarul bisericesc ne ajută să ne orientăm mai bine în şirul acestor sărbători mai mari şi mai mici, şi să ritmăm corect viaţa noastră religioasă. De asemenea, calendarul ne ajută să cunoaştem mai bine regulile de post alimentar, care însă trebuie însoţite şi de postul duhovnicesc.
Zilele acestea a fost editat și pus în vânzare calendarul creştin-ortodox pentru anul 2022, cu genericul „Sfinții care au proslăvit pământul Moldovei”.
Calendarul a fost tipărit la Tipografia „Europress” din Chișinău, în două formate: de perete A3, 16 file color și de birou A5, 17 file color. Pe fiecare pagină este reprezentat câte unul dintre sfinții care au proslăvit pământul Moldovei. În acest calendar printre informaţiile utile redate se numără: sărbătorile împărătești, zilele de prăznuire a sfinților, durata exactă a posturilor și a celorlalte zile de post, zilele în care se săvârșește pomenirea celor răposați.
Cei care vor cumpăra mai multe de 10 calendare, vor beneficia de un preţ promoţional.
Calendarul Creștin Ortodox 2022 – Sfinții care au proslăvit pământul Moldovei poate fi procurat de la Magazinul de obiecte și articole bisericești „Artbis” ce se află în sectorul Buiucani al Capitalei, str. Alba Iulia 21 și este deschis de luni până sâmbătă, de la ora 9.00 până la ora 18.00, cu pauza de masă 13-14.00 și în zi de duminică de la 10 la 13.00.
Așteptăm comenzile Dvs la numărul de telefon: (+373) 69979907 / 698 62 739
Doritorii pot face comenzi și pe internet, pe pagina de facebook: https://www.facebook.com/Magazin-Bisericesc-ArtBis-112897234215815



În Calendarul Bisericii Ortodoxe, luna Februarie este un timp binecuvântat de pregătire treptată pentru Sfântul și Marele Post, prin rânduiala...
În aproximativ o lună, în data de 23 februarie, creștinii ortodocși intră în Postul Paștelui, numit și Postul Mare. Praznicul...
📅Pascalia ortodoxă este rânduiala statornicită de Biserică pentru aflarea datei praznicului Învierii Domnului, temelia tuturor sărbătorilor cu dată schimbătoare. În...
Sărbători bisericești în anul 2026 de la Nașterea lui Hristos (după stilul vechi și nou) 30 martie / 12 aprilie,...
Ianuarie este luna începutului de an bisericesc trăit înnoit, sub binecuvântarea marilor praznice împărătești și a unor sfinți de mare...
🌿 Decembrie este luna din calendarul bisericesc cu cei mai mulți Sfinți cinstiți în popor. În luna decembrie, Biserica Ortodoxă...
În luna noiembrie, Biserica ne invită să contemplăm cum harul lui Dumnezeu sălășluiește în sfinți, zidind în ei comuniunea cu...
