A fost lansată cartea „Biserica basarabeană. Chipuri de neuitat.”
22:00, joi, 10 decembrie, 2015 | Cuvinte-cheie: biserica Universităţii de Stat din Moldova, biserica usm, carte, iurie colesnic, lansare de carte, octavian mosin
Miercuri seara, 9 decembrie, la biserica USM, a avut loc prezentarea studiului „Biserica basarabeană. Chipuri de neuitat.” realizat de către publicistul Iurie Colesnic.
Vă prezentăm prefaţa cărţii:
Revigorând trecutul Bisericii
După trei decenii de muncă în arhive, comunicând cu atâtea personalităţi şi căutând prin cimitire, ca veritabile izvoare ale trecutului, cercetătorul Iurie Colesnic ne propune un excepţional volum consacrat oamenilor Bisericii.
E o istorie ce adună mai multe personalităţi ecleziale, unele descoperite pentru prima oară, altele văzute prin altă prismă, dar care altădată şi-au spus cuvântul la timpul şi locul potrivit.
Istoria unui neam se scrie prin oamenii ei, crede autorul şi pentru a dovedi aceasta nu prisoseşte să se scufunde în ţelina ce de atâtea decenii a pus stăpânire pe acest pământ binecuvântat de Dumnezeu. Şi sub ea găseşte boabe de aur – nume demne de urmat de către contemporani. Acest lucru e foarte important mai ales acum, când suntem într-o criză de personalităţi, de modele.
În Biserică mereu au fost oameni cu verticalitate, în special slujitori şi monahi, dar şi atâţia mireni, care au generat un mod de viaţă autentic, în duhul Evangheliei. Tocmai aceste personalităţi, care au determinat pulsul vieţii bisericeşti din spaţiul pruto-nistrean, şi nu doar, sunt prezentate în această carte.
Autorul urmăreşte un singur scop – să scoată la lumină adevărul şi să demonstreze că prin credinţă omul e vrednic de fapte măreţe, căci fără Dumnezeu nu poate realiza mai nimic, iar a fi om al lui Dumnezeu înseamnă a iubi.
Feţe de oameni îmbunătăţiţi duhovniceşte sunt prezentate atât de viu, încât îi simţi aproape şi de-a dreptul te îndrăgosteşti de simplitatea, de bunătatea, de sinceritatea, dar şi de curajul lor.
Majoritatea slujitorilor a căror viaţă şi activitate au fost incluse în această carte au avut de suferit în urma regimului, fiind incomozi mai ales pentru că spuneau mereu lucrurilor pe nume.
Autorul nu trece sub tăcere şi părţi mai sumbre din viaţa unora dintre protagoniștii volumului, căderile şi patimile lor, dar aşa-i firea omenească… cu neajunsuri.
Iurue Colesnic este un „Noe al Basarabiei”, afirmase odată bibliologul Alexei Rău. Şi cu adevărat aşa este, or, el încearcă să salveze ceea ce mai este de salvat şi ceea ce nu suntem în drept să ştergem, să uităm şi, cu atât mai mult să nimicim în acest veac pământesc.
Revigorează frumosul, spune adevărul, oricât de dureros ar fi, şi pune multă nădejde că Domnul ne va ajuta să trăim mai drept.
Autorul a prins anii deloc uşori pentru credinţă, însă i s-a sădit de mic frica de Dumnezeu şi dragostea faţă de aproapele. Îşi aminteşte cu lacrimi în ochi de buneii săi din partea mamei, Alexei și Elena Scurtu, care erau evlavioși și considerau că numai bunul Dumnezeu i-a salvat de deportare. „Au rugat să fie înmormântați cu preot, ceea ce s-a înfăptuit necondiţionat, dar din această cauză părinții mei erau să fie dați afară din învățământ, căci n-au reușit să-i convingă să se dezică de credință… Omul fără credinţă nu mai este om. Asta am învăţat de la înaintaşii mei…”, ne mărturisea autorul la o întâlnire cu tinerii din biserica Universităţii de Stat din Moldova.
Iurie Colesnic este cel care conştientizează că faptele noastre sunt asemenea unei umbre care ne calcă din urmă, iar memoria este mai scumpă ca orice alt bun material. Prin viaţa acestor oameni ca Alexandru Baltaga, Alexei Mateevici, Serghie Bejan, Mihail Berezovschi, Alexandru Cristea, Nichifor Crainic şi atâţia alţii prezentaţi în lucrare, descoperim modele desăvârşite, care ne pot ajuta să parcurgem drumul de la chipul la asemănarea cu Dumnezeu.
Fie ca lectura cărţii „BISERICA BASARABEANĂ. CHIPURI DE NEUITAT…” să genereze alte personalităţi, de care are nevoie orice societate, oameni care ştiu de unde vin şi încotro se îndreaptă, aşa precum l-am cunoscut pe autorul ei, din opera şi faptele lui.
Preot Octavian Moşin