A început scoaterea obiectelor funerare de pe marginea drumurilor
18:28, vineri, 18 noiembrie, 2016 | Cuvinte-cheie: cruci pe marginea drumului, cruci pe marginea drumurilor, drum
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a demarat de astăzi, 18 noiembrie, acțiuni de scoatere a crucilor, dar și monumentelor funerare de pe marginea traseelor. În această dimineață, mai mulți angajați din cadrul Administrației de Stat a Drumurilor, dar și de la S.A „Drumuri-Ialoveni” au început demontarea acestor obiecte pe traseul R3 Chișinău-Hâncești, unde sunt amplasate peste 150 de obiecte funerare. Scoaterea obiectelor funerare a început cu o mică slujbă oficiată de un sobor de preoți.
Prezent la eveniment, viceministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Vitalie Rapcea a declarat că această procedură a fost pusă în practică după ce a fost consultat cu societatea civilă, dar și membrii bisericii ortodoxe, dar și supus dezbaterilor publice. „Oamenii nu au venit pentru a dezinstala de sine stătător semnele funerare amplasate pe marginea traseelor, de aceea ele vor fi coase de către drumari. Noi am acordat mai mult timp decât se prevedea în planul de acțiuni semnat de către cei trei miniștri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor Iurie Chirinciuc, ministrul Afacerilor Interne, dar și cel al Culturii. Prin urmare în toată țara vor demara astfel de acțiuni. Acest fapt va duce la îmbunătățirea siguranței transportului rutier și va facilita curățarea drumurilor publice în timpul iernii”, a menționat Vitalie Rapcea.
Astfel, timp de mai bine de trei luni, autoritățile publice locale au informat oamenii despre intrarea în vigoarea a acestui regulament, iar rudele persoanelor decedate urmau să scoată singure crucile sau monumentele amplasate pe marginea drumurilor. În caz contrar, acestea au fost informate că drumarii vor scoate funerarele și le vor duce în locuri speciale, ca mai apoi să fie oferite de preoți la înhumarea persoanelor social-vulnerabile. Acest regulament a intrat în vigoare în luna august a anului curent și a fost aprobat în comun cu Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii, dar și Mitropolia Moldovei.
Oamenii Bisericii au rostit și o rugăciune înainte ca obiectele funerare să fie scoase. Potrivit acestora, inițial vor fi scose doar crucile care sunt uitate, iar cele care sunt îngrijite vor fi lăsate. Totuși, preoții susțin că nu este corect ca aceste cruci să fie pe marginea drumului, ci la morminte. „Aceasta nu este o tradiție, este expresia unor emoții a rudelor care au pierdut pe cineva într-un accident rutier”, susține unul dintre preoții care s-au adunat în locul de unde a început demontarea obiectelor funerare. „Aceste cruci nu semnifică nimic altceva, decât locul unde s-a produs un accident. Nu este o problemă pentru noi, așa că le vom scoate și le vom duce unde le e locul”, a declarat preotul.
La începutul anului, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor a organizat un grup de lucru format din specialiști din domeniul transporturilor, dar și membrii ai ONG-urilor și societății civile, unde au analizat această problemă. Ulterior, documentul elaborat a fost supus dezbaterilor publice. Pe drumurile naționale din Republica Moldova sunt peste trei mii de obiecte funerare. Acestea urmează să fie scoase timp de trei luni.
Obiectele funerare care vor fi demontate urmează a fi duse la cimitirele din zonă. Preoții susțin că acestea ar putea fi reutilizate ulterior, sau pot fi pur și simplu îngropate, pentru a nu fi defăimate.