A învăţat mai presus de fire să citească

Sora mea, povesteşte evlavioasa Irina Bendeniotis din Poros – care acum este deja trecută la Domnul –, a pierdut un copil. Seara, după înmormân­tare, am mers şi eu cu unul din copiii mei mai mici ca să‑i transmit condoleanţe. Peste puţin timp a venit şi fratele meu şi au întins masa ca să mâncăm. Atunci fratele meu mi‑a spus:

– Ce sunt toate astea pe care le faceţi? Ce‑s alea suflete? Astea‑s basme.

– Ce cuvinte sunt acestea? i‑am spus eu. Nu te ruşinezi?

– Aşa ne‑au spus unii, mi‑a răspuns el.

– Şi dacă ţi‑a spus‑o unul care luptă împotriva lui Hristos, tu îl crezi? Şi apoi mai vii şi aici ca să ne ni le spui şi nouă şi să ne aduci şi pe noi la necredinţă?

Atât de mult s‑a îndurerat sufletul meu şi m‑am indignat, încât mi‑am luat copilul şi am plecat, nici nu am mai rămas la masă. Am dus copilul să se culce şi am început să mă rog cu durere în suflet, zicând:

Hristoase al meu, m‑am mâhnit mult astăzi şi m‑am smintit de cele pe care mi le‑a spus fratele meu. Te rog, iartă‑l!…

Apoi am adormit şi am văzut în vis că mă aflam în biserică. Acolo am văzut în faţa Sfintelor Uşi pe Cel Răstignit viu şi în mărime naturală. Atunci m‑a cuprins o frică mare. Am văzut venind lângă mine un Arhiereu îmbrăcat în veşminte, cu cârja arhierească într‑o mână şi în cealaltă ţinând Sfânta Evanghelie, care era de aur. Arhiereul, care strălucea în întregime, întocmai ca fulgerul, mi‑a dat Evanghelia şi mi‑a spus:

– Ia Evanghelia şi să faci ceea ce scrie în ea. Să păşeşti sus, spre Ceruri şi să nu asculţi cuvintele fratelui tău. Pune în inima ta ceea ce îţi spun şi tot ce scrie aici, să faci.

– Părintele meu, dar nu ştiu să citesc, nefericita de mine.

– Vei învăţa, mi‑a spus El şi mi‑a pus Evanghelia în sân.

Dimineaţă, în loc să merg la muncă, m‑am dus la părintele Gheorghe şi i‑am spus ce mi s‑a întâmplat. Atunci el mi‑a spus:

– Ai văzut, copilul meu, că Însuşi Dumnezeu ţi S‑a arătat ca să nu te piardă? Acesta pe Care L‑ai văzut a fost Însuşi Hristos. Şi aceasta pentru că fratele tău te‑a smintit şi a băgat îndoială în sufletul tău.

A doua zi i‑am dat unei cunoscute de‑a mea cinci drahme ca să‑mi cumpere o Evanghelie. Atunci aceea a zâmbit şi mi‑a spus:

– Ţi‑o voi aduce, dar nu ştii să citeşti. O vei ţine doar ca să te uiţi la ea.

– O voi vedea, o voi săruta, dar o voi şi citi.

Şi nu i‑am mai explicat nimic. După ce mi‑a adus‑o, am cumpărat şi o Carte de rugăciuni. După câteva zile, în Săptămâna Patimilor, după ce mă întorceam de la muncă, citeam troparele din Cartea de rugăciuni şi Evanghelia şi plângeam. Mama mea m‑a întrebat:

– Ce faci acolo?

– Citesc, i‑am răspuns eu.

– Eşti în toate minţile? m‑a întrebat ea.

Şi‑a făcut cruce şi s‑a dus ca să‑i spună şi fratelui ei. Acesta i‑a zis:

– Fiindcă merge la biserică, de aceea le‑a învăţat pe de rost.

– Dar atunci cum de citeşte şi întoarce paginile?

De atunci am învăţat să citesc; pot să citesc orice. A fost voia lui Dumnezeu să învăţ să citesc, dar să scriu nu am învăţat”.

Sursa: marturieathonita.ro