A murit Filaret Denisenko - Portalul "Moldova Ortodoxă" | Portalul "Moldova Ortodoxă"
Header image

A murit Filaret Denisenko

22:11, vineri, 20 martie, 2026 | Cuvinte-cheie:

La vârsta de 97 de ani a trecut din viață Filaret Denisenko, conducătorul așa-numitei „Biserici Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Kievului” (UOC-KP).

Potrivit informațiilor făcute publice de Epifanie Dumenko, decesul a survenit la data de 20 martie 2026. În ultimele zile, acesta s-a aflat internat în spital, în urma agravării stării de sănătate. Nu au fost oferite detalii suplimentare privind circumstanțele morții.

Epifanie a declarat că în cadrul Bisericii Ortodoxe a Ucrainei vor fi „pomenite și urmate învățăturile și îndemnurile sale despre importanța sobornicității, despre smerenia în fața voii lui Dumnezeu și a voii plinătății Bisericii, precum și despre slujirea devotată lui Dumnezeu, Bisericii lui Hristos și poporului ucrainean”.

Filaret Denisenko (născut Mihail Denisenko, la 23 ianuarie 1929, în regiunea Donețk) a fost tuns în monahism în anul 1950. A avut o ascensiune rapidă în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse, devenind în 1966 mitropolit al Kievului și Galiției și Exarh al Ucrainei, una dintre cele mai influente figuri ale Patriarhiei Moscovei. După moartea Patriarhului Pimen, în 1990, a fost ales locțiitor al tronului patriarhal, însă a pierdut alegerile în fața viitorului Patriarh Alexei II.

După proclamarea independenței Ucrainei, Denisenko a promovat ruptura de Patriarhia Moscovei. În 1992, Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ucrainene de la Harkov i-a retras încrederea și l-a destituit din scaunul de Kiev. În același an, Sinodul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis caterisirea sa. Nerespectând aceste hotărâri, cu sprijinul președintelui de atunci, Leonid Kravciuk, a devenit unul dintre fondatorii structurii schismatice UOC-KP, fiind proclamat „patriarh” în 1995. În 1997, a fost anatemizat de către Biserica Ortodoxă Rusă.

În 2018, Sinodul Patriarhiei Constantinopolului a declarat unilateral ridicarea sancțiunilor asupra sa și „restabilirea” în demnitatea episcopală ca fost mitropolit al Kievului. Totuși, Filaret nu a acceptat refuzul recunoașterii titlului său de „patriarh”. După constituirea noii structuri bisericești în decembrie 2018, a intrat în conflict cu Epifanie Dumenko și a revenit, de facto, la conducerea structurilor Patriarhiei Kievului.

Problemele de sănătate s-au agravat în august 2025, iar în octombrie același an și-a întocmit testamentul, cerând ca slujba de înmormântare să fie oficiată în cadrul UOC-KP, nu al noii structuri bisericești.

Figura lui Filaret Denisenko rămâne una dintre cele mai controversate și influente în istoria divizării bisericești din Ucraina, fiind considerat inițiatorul proceselor care au marcat profund viața religioasă din această țară până în prezent.

Sursa: https://spzh.eu/ru/

Contact Form Powered By : XYZScripts.com