A murit scriitorul basarabean Ion Moraru
12:36, joi, 10 octombrie, 2019 | Cuvinte-cheie: ion moraru, scriitor
Scriitorul basarabean Ion Moraru s-a stins din viaţă marţi noaptea la vârsta de 90 de ani.
Ion Moraru a fost un luptător pentru libertatea și demnitatea românilor din Basarabia, martor ocular al atrocităților celui de-Al doilea Război Mondial şi supraviețuitor al lagărelor staliniste din Siberia.
Scriitorul s-a născut în 1929, în Mîndîc, Basarabia.
În 1947, la 18 ani, a fost arestat, iar în 1950 a fost condamnat la 25 de ani închisoare, dintre care 10 ani muncă silnică.
„În lagăr am avut foarte multe ocazii când Dumnezeu mi-a păstrat viața. Acum, dacă m-ați întreba dacă îmi pare rău că am fost arestat sau nu, aș răspunde că nu-mi pare rău. În primul rând, pentru că am fost arestat pentru țară, pentru neam”.
„În al doilea rând, și a însemnat ceva special pentru mine, eu am avut acolo ocazia să mă întâlnesc cu cele mai luminate minți din fostul Imperiu Sovietic, printre care și cu Soljenițîn”, declara anul trecut Ion Moraru.
După 1956, a fost eliberat în urma unui decret al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS de eliberare a deținuților politici.
După căderea comunismului, Ion Moraru a publicat trilogia auto-biografică „Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc”, care stă alături de celelalte cărți ale izbânzilor demnității românești în fața colosului sovietic precum 20 de ani în Siberia a Aniței Nandriș-Cudla, Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică a lui Radu Mărculescu ori mărturiile adunate în volumul Să nu ne răzbunați de monahul Moise de la Mănăstirea Oașa.
Sursa: https://basilica.ro/