A plecat la Domnul părintele Roman Braga, ultimul supravieţuitor al Rugului Aprins

Părintele Roman Braga, unul din cei mai mari duhovnici români, a murit în această dimineaţă, la vârsta de 93 de ani.

Născut în Basarabia, la Condriţa, părintele Roman îşi începe pregătirea teologică la seminariile de la Cernica, Bucureşti şi apoi Chişinău.

În 1947 a absolvit cursurile Facultăţii de Teologie din Bucureşti, pentru ca un an mai târziu să se înscrie la doctorat. Apropierea de viaţa autentică creştină o începe de la vârsta de 12 ani, când a intrat pe poarta Mănăstirii Căldăruşani. Însă vocaţia sa de luptător se va concretiza în timpul facultăţii, când căuta calea pentru a înfrunta ideologia comunistă.

Îl cercetează pe Sandu Tudor la Antim, la conferinţele cu miros duhovnicesc ţinute de monahi şi intelectuali ortodocşi. Sandu Tudor este cel care îl convinge că împotriva comunismului se poate lupta numai cu armele duhovniceşti. Totodată, tânărul Braga este implicat în grupul studenţilor de la Teologie care nu puteau accepta instalarea regimului comunist în România.

Alături de alţi colegi, precum Antonie Plămădeală, Nicolae Bordaşiu sau Paul Munteanu, redactează un manifest intitulat „Fraţi creştini” în care îi îndeamnă pe români să păstreze în post sâmbăta din Săptămâna patimilor care cădea de 1 mai.

La 9 iulie 1948 este arestat, apoi condamnat la cinci ani temniţă grea. A fost trimis la Peninsula-Valea Neagră, în „brigada preoţilor”, unde a muncit timp de 582 de zile. arturiseste Parintele: „Nu ca eu am fost legionar, ca n-am facut parte din nici un grup, ca sa spun asa. Dar Parintele Bordasiu a fost. El era cautat, eu am fost acuzat ca l-am gazduit; l-am gazduit, l-am ajutat. Am fost condamnat 5 ani pentru omisiune de denunt si ajutor.”

La 27 iulie 1953 a fost eliberat. Dupa ce a iesit din prima detentie,Mitropolitul Sebastian Rusan de la Iasi l-a tuns in monahism si l-a hirotonit diacon in anul 1954. La catedrala din Iasi a facut buna misiune, mai ales cu tinerii. Insa nu le era pe plac oficialilor activitatea Parintelui Roman si cautau motive sa-l inchida din nou. Nu gaseau motive. „De condamnat, spune Parintele, trebuia sa fiu condamnat. Mi-au spus-o de la inceput. Dar nu stiau ce vina sa-mi gaseasca. Si m-au bagat pana la urma in grupul Rugului aprins.” A fost arestat si dus la Bucuresti.

Întrebat dacă duce „activitate duşmănoasă” contra regimului, părintele Roman Braga a răspuns: „Am pastrat in biblioteca mea carti cu continut dusmanos regimului actual, cum ar fi de exemplu „Destinul omenirii” de autorul P. P. Negulescu si altele. Am scris note, referate si comentarii antimaterialiste cu privire la biologia marxista si alte teme, pe care le-am discutat si cu altii ca: Plamadeala Leonida, Lungeanu Mihai si altii de care nu-mi mai reamintesc.

In toata perioada 1953-1958, in mod consecvent si cu scop dusmanos regimului democrat, am facut educatie anticomunista in randul tineretului si in special a celui studios, deoarece speram ca astfel sa-i rup de regim si de conceptiile sale si apropiindu-i de manastire, acestia nu vor mai contribui cu nimic la mentinerea si consolidarea acestui regim.

Tot in cadrul acestei activitati dusmanoase, am participat la meditatiile tinute in anul 1957, vara, de catre staretul Sandu Tudor de la Manastirea Rarau. Cu ocazia acestor meditatii, eu am stat la Manastirea Rarau opt zile, timp in care impreuna cu Sandu Tudor am facut educatie antimaterialista unui grup de trei studenti de la Facultatea de Arhitectura din Bucuresti. Unul dintre ei se numea Gheorghe Vasii, al doilea Radulescu Nicolae, iar de al treilea nu-mi mai reamintesc.”

În 1958 a fost condamnat, din nou la 18 ani de închisoare şi 10 ani de degradare civică. A fost eliberat în 1964, odată cu decretul lui Ceauşescu. În total, a făcut 11 ani de închisoare.

În 1968, patriarhul Justinian îl trimite misionar în Brazilia şi apoi în Statele Unite.Despre misiunea sa în SUA, părintele spunea într-un interviu din Formula AS:

„Noi, ca orto­docşi, acolo, în Ame­rica, avem o misiune: să schim­băm direcţia cunoaşterii, pentru că Apu­sul, din care face parte şi Ame­rica, e orientat în exterior. Oc­ci­dentalii explorează universul din a­fara lor. Rostul ortodoxiei este să întoarcă atenţia omului spre sine, spunându-i că mai există o dimen­siune lăun­trică. Noi nu dispreţuim cunoaşterea cosmologică, cunoaş­terea din afară de noi, pentru că întrânsa sunt am­prentele lui Dum­ne­zeu ca şi Creator, dar pentru a ne cunoaşte pe noi şi pe Dumnezeu, trebuie să ne întoarcem înăuntrul nostru, iar această cunoaş­tere a lui Dumnezeu este o expe­rienţă perso­nală. Pe Dumnezeu nu Îl poţi cu­noaşte fără să te cu­noşti pe tine. Omul modern n-are timp să se cunoască pe sine, pentru că este prea ocupat cu cunoaşterea în afară de sine. Iar din punctul de vedere al vie­ţii morale, tineretul, mai ales, nu poate suporta aventura intrării în sine şi, ca un fel de scăpare, cultivă lucrurile zgo­motoase. Vedeţi, ăsta este rolul ortodo­xiei în cultura apusea­nă. Nu să ne cunoască lumea. Noi de multe ori suntem mândri, avem creştini în Franţa, în Germania, în America. Ei, şi ce?! Nu pentru asta ne-a trimis Dumnezeu acolo. Ne-a trimis acolo ca să deschi­dem porţi­le unei cu­noaş­teri adevărate, să deschidem porţile Bisericii”.

Mişcarea Rugului Aprins a fost o adunare a trăitorilor creştin-ortodocşi, la baza căreia au stat Alexandru Teodorescu( viitorul monah) şi Ivan Culighin (duhovnicul mitropolitului Kievului, eliberat de trupele germano-române în orașul Rostov), aflat în chilia sa de la Mănăstirea Antim.

Printre membrii grupării s-au aflat: Benedict Ghiuș, Roman Braga, Sofian Boghiu, Felix Dubneac, Arsenie Papacioc, Alexandru („Codin”) Mironescu, George Văsii și Șerban Mironescu, Nicoale Rădulescu și Dan Grigore Pistol, Dumitru Stăniloaie, Petroniu Tănase, Grigore Băbuş, Bartolomeu Anania, Andre Scrima, Arsenie Boca, Antonie Plămădeală, Nichifor Crainic şi mulţi alţii.

Sursa: http://activenews.ro/