A te face măsură a tuturor lucrurilor este adîncul mîndriei

A te face măsură a tuturor lucrurilor (tuturor cîte sînt în cer și pe pămînt), este adîncul mîndriei care îndepărtează harul lui Dumnezeu cu desăvîrșire.

Mîndria nu este tot una cu slava deșartă – această diferență este importantă pentru a înțelege corect lucrurile – diferența o fac Sfinții Părinți (Ioan Scărarul, Ioan Casian ș. a.). Slava deșartă ispitește într-un fel sau altul pe toată lumea, pentru că e singura patimă care se naște din virtuți (Ioan Casian), dar mîndria este proprie doar oamenilor care și-au pierdut cu desăvîrșire dreapta socoteală, făcîndu-se pe ei măsură a tuturor lucrurilor.

Cu alte cuvinte, omul ispitit de slavă deșartă se înalță cu inima pentru frumusețea sa, pentru vocea sa, pentru mintea sa, pentru puterea sa fizică sau pentru bogăție, dar atunci cînd este mustrat sau rămîne singur înțelege că în purtarea sa este o greșeală și face efort să se îndrepte. Omul mîndru însă nu ascultă sfatul nimănui, iar atunci cînd i se zice că greșește într-o judecată sau purtare, devine mînios și poate chiar să lovească sau să ucidă. Dar mîndria are și adîncul cel mai de jos, atunci cînd omul se înalță nu doar asupra tuturor oamenilor, ci judecă și lucrurile îngerești și Dumnezeiești cu ușurință, nesocotind înțelepciunea Sfinților și a Sfintelor Scripturi – despre această stare am zis prin cuvintele ”singura cădere din care omul nu se poate ridica este aceea de a se face pe sine măsură a tuturor lucrurilor”.

Nu se poate ridica nu pentru că Dumnezeu l-a părăsit cu desăvîrșire sau pentru că judecata asupra lui a fost făcută, ci pentru că el nu mai poate asculta de nimeni din cei care îl sfătuiesc – doar o minune îl poate întoarce pe un astfel de om, nicidecum o întîmplare sau mișcare naturală a gîndurilor.

Sfîntul Ignatie Briancianinov spunea că doar un înger din cer îl poate trezi pe un astfel de om, dar uneori nici asta – precum se știe din Scripturi că mulți cărturari și farisei nu s-au trezit din moartea mîndriei nici după ce L-au văzut și ascultat pe Hristos – dimpotrivă, L-au judecat după propria lor măsură și judecată, preferînd să-L omoare decît să se schimbe ei în ceva.

Pilda cea mai frumoasă de smerenia a dat-o Prorocul David, care, fiind și împărat și, deci, avînd putere a da porunci și a legiui, nu a schimbat legea după păcatul său pentru a se îndreptăți, ci a zis: ”păcatul meu înaintea mea este pururea” – altfel decît conducătorii pătimași care își fac legi pentru a-și îndreptăți păcatele.

Așadar, există slavă deșartă, cînd omul se înalță pentru daruri naturale (frumusețe, agerimea minții, melodicitatea vocii, sau forța fizică), sau dobîndite (bogăție, poziție socială bună, învățătură); sau duhovnicești (se roagă, postește, tace etc.) – această stare este proprie tuturor oamenilor într-o formă sau alta – dar există și Mîndrie, cînd omul se înalță chiar peste tainele cerului și ale veșniciei, judecînd cu ușurință și fără răspundere despre cîte sînt în cer și pe pămînt, și despre cîte nu se cunosc, făcîndu-se pe sine măsură a tuturor lucrurilor – această din urmă stare este proprie doar oamenilor care au respins harul înțelepciunii lui Dumnezeu.

Unii ca aceștia nu se pot ridica singuri – unul Dumnezeu știe lucrarea de întoarcere din adîncul căderii.

Părintele Savatie Baștovoi