A trecut la Domnul, Ieromonahul Ioanafan (Ștefan Bârcă)
21:05, miercuri, 10 februarie, 2021 |
Am aflat cu întristare de trecerea din această viaţă a Ieromonahului Ioanafan (Ștefan Bârcă).
Părintele Ioanafan (Ștefan Bârcă) a văzut lumina zilei la data de 12 ianuarie, anul 1946, fiind încă din fragedă copilărie pe lângă Sfânta Biserică din satul natal.
Simțind chemarea pentru slujirea sacerdotală a mers să facă studiile la Seminarul Teologic din Serghiev Posad, instituție duhovnicească pe care a absolvit-o cu succes.
A slujit în mai multe parohii, ultima fiind parohia din satul Gălești, raionul Strășeni. A fost mai mulți ani Duhovnic al circumscripției Strășeni.
Statornic mărturisitor al credinței ortodoxe a cunoscut perioada schimbărilor dinainte şi după anul 1990 şi a slujit în toată această perioadă, cu timp şi fără timp, fiind martor la numeroase evenimente din viața bisericească.
În anul 2018, Protoiereul mitrofor Ștefan a fost tuns în monahism la Mănăstirea Horăști, cu numele Ioanafan.
Nou-adormitul a fost un foarte bun slujitor, dar și un adevărat părinte duhovnicesc pentru mulți dintre preoții mai tineri.
Pentru toată activitatea de slujire Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, aducem prinos de mulțumire lui Dumnezeu şi ne rugăm pentru odihna sufletului său în pacea, bucuria şi iubirea Preasfintei Treimi.
În aceste momente de despărțire vremelnică adresăm tuturor celor care l-au cunoscut, un gând părintesc de mângâiere şi de compasiune.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
Cu părinteşti binecuvântări şi condoleanţe,
† VLADIMIR,
MITROPOLITUL CHIȘINĂULUI ȘI AL ÎNTREGII MOLDOVE
***
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, Sfânta Liturghie și slujba înmormântării vor fi săvârșite joi, 11 februarie, la biserica „Sf Dumitru” din or. Vadul lui Vodă, de către Arhim. Nicolae (Roșca), Duhovnicul Mănăstirii Ciuflea, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
Sursa: https://mitropolia.md/