Abordarea normală și abordarea bolnăvicioasă a problemelor serioase

Să ne referim la tema căsătoriei. Tema aceasta le preocupă îndeosebi pe fete. Bărbații nu o întâmpină atât de greu, precum femeile.

În toată lumea și din toate timpurile se întâmplă la fel; nu doar în țara noastră. De foarte multe ori se întâmplă ca, atunci când cineva așteaptă căsătoria, acesta să nu se realizeze.

Este ceva neplăcut, este ceva care supără pe cel care așteaptă, fie bărbat fie femei.

Dar una este când abordează normal această situație și așteaptă, suferă și alta este când devine o stare bolnăvcioasă și nu poate suporta, vrea să moară, etc. Atât de greu este.

Cade pe gânduri și toate relele îi trec prin minte.

Sufletul i se umple de amărăciune, de deznădejde, de mâhnire, de convingerea că Dumnezeu este nedrept, că nu-i vede pe toți la fel și dă celorlalți toate bunătățile, iar lui nu-i dă nimic. Se creează o stare de complex, o stare bolnăvicioasă și omul se străduiește să convingă, să arate că așa stau lucrurile, după cum spune el. Devin oameni încăpățânați. Nu se schimbă cu nimic. Nefericirea stăpânește peste ei. Sunt mulți oameni nefericiți din pricina unor asemenea probleme, deși ar fi putut să le întâmpine normal.

O rudă de-a noastră moare și este normal ca noi să plângem. Tot, astfel, atunci când tăiem via, aceasta începe să zemuiască la ambele capete. Plânge pentru că i-am tăiat legătura. Dar omul nu se sfârșește, nu dispare, ci își continuă viața într-o altă lume, unde ne vom reîntâlni și unde este mult mai bine. Lacrimile curg, și este normal să curgă. Este o abordare normală a situației. Alta este, însă, când omul se sfâșie, suferă cumplit și nu poate fi mângâiat cu nimic de pierderea cuiva drag.

Din “Sufletul meu, temnita mea” – Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină – 2009