„Acoperământul Maicii Domnului” – Hramul municipiului Chișinăului sărbătorit la Catedrala mitropolitană
18:03, marți, 14 octombrie, 2025 | Cuvinte-cheie: Hramul Chişinăului

În fiecare an, la data de 14 octombrie, când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Acoperământul Maicii Domnului”, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.
Alături de Întâistătătorul țării noastre au înălțat rugăciuni, prot. mitr. Vadim Cheibaș secretar mitropolitan și eclesiarh al catedralei mitropolitane, preoți misionari în diaspora din Italia și Nouă Zeelandă, împreună cu preoții slujitori și creștinii prezenți la serviciul divin.
În timpul Liturghiei, clerul și credincioșii, în același cuget și simțire liturgică s-au rugat Maicii Domnului pentru sănătate și mijlocire în faţa Dreptului și Bunului Judecător.
La finalul serviciului divin a avut loc inaugurarea oficială a Hramului oraşului Chişinău. Ceremonia a început în scuarul Catedralei mitropolitane „Naşterea Domnului”. În acest an, oraşul Chişinău marchează 589 de ani de la prima atestare documentară.
Adresându-se poporului drept-măritor, Mitropolitul Vladimir a subliniat faptul că Chişinăul este un oraş cu adevărat binecuvântat, având-o ca protectoare şi mijlocitoare în faţa tronului Dumnezeului celui Atotputernic pe însăşi Preacurata Fecioară Maria.
Astfel, și în această mare sărbătoare, dar și de zi a vieții noastre să ne rugăm Maicii lui Dumnezeu: „Toată nădejdea noastră spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu; Păzeşte-ne pe noi, sub sfânt Acoperământul tău!”.
Din istoricul sărbătorii
Sărbătoarea a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii ‘Maica Domnului’, din Constantinopol, în timpul împăratului bizantin Leon Înțeleptul (886-911). Într-o noapte de sâmbătă spre duminică, în Biserica ‘Preasfânta Născătoare de Dumnezeu’ din Vlaherne – Constantinopol se oficia Slujba Privegherii. Spre dimineață (1 octombrie), Sfântul Andrei cel nebun pentru Hristos împreună cu ucenicul său Epifanie, în timp ce se rugau, au văzut pe Sfânta Fecioară strălucind în lumină, având lângă sine pe Sfântul Ioan Botezătorul și pe Sfântul Ioan Evanghelistul, stând între alți sfinți și îngeri. Acoperind Maica Domnului credincioșii cu cinstitul ei omofor se ruga astfel: ‘Împărat ceresc, primește pe tot omul cel ce Te laudă și cheamă numele Tău și unde se face pomenirea numelui meu sfințește și preamărește pe cei ce Te preamăresc pe Tine și pe cei ce cu dragoste mă cinstesc pe mine, Maica Ta. Primește-le, Doamne, rugăciunile și făgăduințele și-i scapă de toate nevoile și răutățile’.
În calendarul Bisericii Ortodoxe, următoarea sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu este Intrarea în Biserică a Maicii Domnului prăznuită în 21 noiembrie / 4 decembrie.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,
www.mitropolia.md


















































Primăria municipiului Chișinău vă invită să luați parte marți, 14 octombrie, la una dintre cele mai frumoase și așteptate sărbători...
În fiecare an, la data de 14 octombrie, când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Acoperământul Maicii Domnului”, Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului...
„Astăzi poporul cel binecredincios, luminat prăznuind, umbriți fiind prin venirea ta, Maica lui Dumnezeu, și căutând către prea cinstită icoana...
Trecutul şi viitorul capitalei în două proiecte importante ce au fost lansate astăzi la muzeul de istorie a oraşului. Vorbim...
Miercuri, 14 octombrie 2020, când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Acoperământul Maicii Domnului”, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove,...
Luni, 14 octombrie 2019, când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Acoperământul Maicii Domnului”, ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al întregii Moldove,...
Astăzi, 14 octombrie 2018, când Biserica Ortodoxă sărbătorește „Acoperământul Maicii Domnului”, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău