Acoperișul Catedralei Notre Dame din Paris s-a prăbușit
22:46, luni, 15 aprilie, 2019 | Cuvinte-cheie: catedrala Notre Dame, stiri
Un incendiu a izbucnit la Catedrala Notre Dame din centrul Parisului luni după-amiază, a declarat purtătorul de cuvânt al pompierilor, scrie euronews.com.
„Catedrala Notre-Dame din Paris a fost cuprinsă de flăcări. Emoţii pentru întreaga naţiune. Gândurile mele sunt la toţi catolicii şi la toţi francezii. La fel ca toţi compatrioţii noştri, sunt trist să văd cum arde o parte a noastră”, a transmis Emmanuel Macron prin Twitter.
Cea mai mare parte a acoperișului a fost afectată de incendiu.
Catedrala Notre Dame se află în curs de renovare – pe anumite părţi ale sale fuseseră ridicate schele.
De asemenea, cele 16 statui din bronz au fost demontate încă de săptămâna trecută, pentru a fi restaurate.
Fumul poate fi văzut trecând în vârful catedralei medievale. De asemenea, flăcările au ajuns la cele două turnuri de clopot, a spus un martor pentru Reuters.
Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora Moldovei) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.
***
Catedrala Notre-Dame din Paris ( Catedrala Doamna Noastră ), monument al arhitecturii gotice timpurii din Franța, sediu al Arhiepiscopiei Parisului.
Construcția a început în anul 1163, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat din 1163 până în 1345.
Catedrala Notre-Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni.
Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament.
Cu referire la www.diez.md