Acordul dintre relatarea biblică şi ştiinţa actuală despre provenienţa lumii şi a omului

Criticii creştinismului şi ateii pentru a demonstra că relatarea biblică despre apariţia universului şi a omului este greşită arată în cele mai dese cazuri câteva „contradicţii” întâlnite în Biblie.

Necredincioşii spun că Biblia nu are dreptate când vorbeşte despre o creaţie din nimic, spunând ei că, de fapt, din nimic nu poate apărea ceva; altă acuzaţie este cea ce ţine de existenţa luminii în prima zi a creaţiei, când soarele încă nu era şi în sfârşit potrivit teoriei evoluţioniste omenirea trebuie să provină de la mai multe perechi de oameni, pe când Biblia spune că omenirea a provenit de la o singură pereche – Adam şi Eva.

Să vedem dacă au dreptate necredincioşii.

Este posibilă apariţia universului din nimic ?

Este important să remarcăm că climatul general al gândirii ştiinţifice dinaintea secolului XX, era guvernat de ideea că universul a existat dintotdeauna într-o stare nemodificată. Acesta se datora parţial tendinţei oamenilor de a crede în adevăruri ştiinţifice eterne, şi mângâierii pe care au găsit-o la gândul că ei pot îmbătrâni şi muri, dar universul va rămâne etern şi nemodificat.

Încercarea lui A. Einstein de a descrie un astfel de Univers în baza teorie gravitaţionale a lui Newton a eşuat. Pentru a salva staticitatea Universului, Einstein a introdus arbitrar un coeficient cosmologic al respingerii.

În anul 1922 folosind teoria lui Einstein fizicianul sovietic A.A. Friedmann rezolvând ecuaţiile câmpului gravitaţional al universului a primit nişte rezultate care sugerau idea unui univers în expansiune. În 1929, Eward Hubble a făcut observaţia crucială că oriunde priveşti, galalaxiile afl ate la distanţă mai mare se îndepărtează rapid de noi. Cu alte cuvinte, universul nu mai este static ci în expansiune.

Aceasta înseamnă că la început, obiectele ar fi fost strânse la un loc.

La un anumit moment în trecut distanţa dintre galaxiile învecinate era egală cu zero. În acel moment, pe care unii îl numesc Big Bang (Marea Explozie), densitatea universului şi curbura spaţiu-timpului ar fi fost infi nite. Deoarece matematica nu poate trata realmente cu numere infi nite, aceasta înseamnă că teoria generală a relativităţii prezice că este un punct în univers, numit de matematicieni – singularitate, unde teoria însăşi nu mai funcţionează.

Aceasta înseamnă că şi dacă ar fi existat evenimente înainte de această singularitate, ele nu ar putea fi utilizate pentru ce s-ar fi întâmplat după aceea, deoarece capacitatea de predicţie ar fi încetat la Big Bang. În mod asemănător, dacă cunoaştem numai ceea ce s-a întâmplat de la Big Bang, nu am putea să determinăm ce s-a întâmplat înainte. În ceea ce ne priveşte, evenimentele dinainte de Big Bang nu pot avea consecinţe, astfel că ele nu trebuie să formeze o parte a unui model ştiinţifi c al universului. Prin urmare trebuie să le eliminăm din model şi să spunem că timpul are un început la singularitate.

Multă lume nu agreează ideea că timpul are un început, probabil deoarece ar trebui să accepte o intervenţie divină Cosmologia contemporană – ştiinţa care descrie universul în întregime – consideră că noi trăim într-un univers în exapansiune, apărut dintr-un punct material, din care mai apoi s-au format stelele, galaxiile şi planetele.

Apariţia lumii văzute este descrisă în primul verset al primului capitol din Bibliei: “La început, Dumnezeu a făcut cerul şi pământul” (Facerea 1,1). Prin crearea “cerului şi pământului” înţelegem crearea universului. În versetele următoare vedem cum se înmulţesc obiectele din univers. Iar în versetul 8 se vorbeşte despre tărie, care se referă la planeta noastră Pământ.

Noţiunea de “început” este legată de concepţia noastră despre timp. Ideile ştiinţifi ce contemporane bazate pe teoria generală şi cea particulară a relativităţii, vorbesc despre legătura dintre timp, spaţiu şi materie. Unde timpul este legat de spaţiu şi toate legile fi zice sunt descrise în sistemul de coordonate cu patru dimensiuni, geometria căruia este determinată în ultima instanţă de câmpul gravitaţional (materie).

De aici reiese că înainte de apariţia universului nu exista nici materie, nici spaţiu şi nici timp. Dar aceasta este în deplin acord cu relatarea biblică despre crearea universului din nimic, după cum spune primul verset al Genezei: „A creat Dumnezeu din nimic…” (Geneza 1,1)(în varianta ebraică) După cum vedem la acest capitol Biblia se afl ă în deplin acord cu ştiinţa contemporană.

Lumina din prima zi a creaţiei

Pentru mulţi contemporani Biblia sar părea că se contrazice, căci cum poate fi lumină în ziua întâi dacă soarele a fost creat abia în a patra zi?

Să vedeţi că poate! Și lucrul acesta ni-l arată aceeaşi teorie a Exploziei mari.

Chiar la Big Bang, se crede că universul avea dimensiuni zero şi astfel era infi nit de fi erbinte. La temperaturi foarte înalte, particulele s-ar mişca atât de repede încât ele ar pute scăpa de orice atracţie dintre ele datorită forţelor nucleare sau electromagnetice, Dar ciocnindu-se particulele având o energie atât de înaltă s-ar produce anumite feluri de radiaţie. Dar pe măsură ce universul se extindea, temperatura radiaţiei scădea. O secundă după Big Bang, ea ar fi scăzut la circa zece miliarde de grade.

În acest moment universul ar fi conţinut în majoritate fotoni, electroni şi neutroni şi antiparticulele lor. Când universul continua să se extindă şi temperatura continua să scadă, rata cu care perechile electron/antielectron erau produse în ciocniri ar fi scăzut sub rata la care erau distruşi prin anihilare. Astfel, majoritatea electronilor şi antielectronilor s-ar fi anihilat reciproc producând mai mulţi fotoni, mai multă lumină! Iată de unde s-a luat lumina în prima zi a creaţiei.

Știinţa actuală confi rmă această ipoteză.

Astfel în 1948 savantul George Gamov în colaborare cu studentul său Ralph Alher cărora li s-a adăugat şi savantul Hans Bethe, a făcut o precizare remarcabilă că radiaţia (în formă de fotoni – de lumină n.n) din etapele timpurii ffoarte fi erbinţi ale universului ar trebui să existe şi astăzi, dar având temperatura redusă la numai câteva grade peste zero absolut (-273o C).

Această radiaţie a fost descoperită de Penzias şi Wilson în 1965.

Deci după cum am văzut Biblia este în deplin acord cu datele ştiinţifi ce şi la cest capitol.

Toţi oamenii au părinte comun

Biserica învaţă că neamul omenesc descinde din unica pereche a primilor oameni Adam şi Eva, singuri creaţi de Dumnezeu nemijlocit. Omenirea apare în urma binecuvântării lui Dumnezeu dată protopărinţilor încă în rai: “Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi” (Facerea 1,28). Astfel Adam este “părintele neamului omenesc” (Înţ. Solomon 10,1), iar Eva “mama tuturor celor vii” (Facerea 3,20), “şi din ei a răsărit neamul omenesc” (Tob.8,6). Deci omenirea are un singur punct de plecare prima pereche căci Dumnezeu “a făcut dintr-un sânge, tot neamul omenesc, că să locuiască peste toată faţa pământului” (Fapte 17,26).

Învăţătura creştină despre provenienţa omenirii fiind monogenistă are mare importanţă, fi indcă afi rmându-se unitatea de origine şi fi inţă a oamenilor, putem înţelege universalitatea păcatului strămoşesc la fel şi universalitatea mântuirii în Iisus Hristos, căci dacă lumea n-ar fi una, şi la origine şi după aceea, Iisus Hristos n-ar fi Mântuitorul lumii.

În prezent sunt câteva teorii ştiinţifi ce privitoare la originea omului contemporan care vin în sprijinul concepţiei biblice despre provenienţa omenirii de la o singură familie.

Una din ele a fost denumită în mod diferit: “Arca lui Noe” sau “Grădina Raiului”, mai recent a primit denumirea de ipoteza “Out of Africa”. Cel mai fervent susţinător al acestei ipoteze este Christopher Stringer de la Muzeul de Istorie Naturală din Londra.

Această ipoteză susţine existenţa unui singur areal de origine a lui Homo Sapiens, apariţia sa fi ind urmată de o migraţie de amploare dintr-o parte în alta a Lumii Vechi, având drept rezultat înlocuirea populaţiei premoderne existente.

Altă ipoteză privind apariţia omului modern (Homo Sapiens) apare în anii 80 ai sec. XX şi este cunoscută sub numele de ipoteza “Evei mitocondriale”. La formularea acestei ipoteze au ajuns simultan cercetătorii din două laboratoare: Douglas Wallace şi colaboratorii săi de la Universitatea Emory şi Allan Wilson împreună cu echipa sa de la Universitatea din Berkeley, California.

Aceştia au realizat o atentă examinare a materialului genetic (ADN) din organitele celulare denumite mitocondrii. Când gameţii (ovulul mamei şi spermatozoidul tatălui) se unesc, zigotul format va prezenta mitocondrii provenite doar de la ovul. Aşadar, ADN-ul mitocondrial este moştenit exclusiv pe linie maternă.

O altă echipă de savanţi: Rebecca Cann de la Universitatea Hawai şi Marck Stonecking de la Berckeley, relatează experimentele purtate pe ADN-ul a 147 de indivizi, luaţi din 5 regiuni geografi ce diferite ale lumii: “Nu sa examinat ADN-ul din nucleul celular, ci cel mitocondric, mitocondriile fi ind substructuri furnizoare de energie ale celulei. Motivul: cromozomii nucleici ai unui individ provin din ambii părinţi şi amestecul lor are loc cu fi ecare generaţie. ADN-ul mitocondrial din spermatozoid nu supravieţuieşte după fertilizare, ceea ce înseamnă că aşa numitul ADN matern se păstrează intact şi se transmite intact generaţie după generaţie.

De fapt nu chiar intact, au loc şi mutaţii, dar acestea se petrec la perioade fi xe, cunoscute deja de biologi. Ei bine, tocmai măsurând aceste mutaţii pe diferite exemplare umane de astăzi se poate stabili dacă există, în timp, o convergenţă şi dacă da, cum s-a petrecut desprinderea”.

Au fost prelevate 147 de mostre de ADN matern, “forfecate” cu enzime de restricţie, comparate fragmentele, iar rezultatele au fost trecute pe calculator – spre a se încerca construirea unui fel de arbore genealogic pentru fi ecare exemplar uman.

Spre surprinderea tuturor, diferenţele au fost atât de mici, încât concluzia unei molecule comune de acid dezoxiribonucleic mitocondrial s-a impus de la sine. Cu alte cuvinte, calculatorul şi întregul experiment, purtat cu mare acurateţe, indică, pentru toţi cei 147 de indivizi, luaţi de pe continente diferite, un strămoş matern comun. Un fel de Eva, extrapolează biologii, un singurul exemplar care, datorită unui şir de şanse, a reuşit să-şi prelungească şi să-şi dezvolte “coroana” arborelui genealogic, producând, la fi ecare generaţie, un urmaş de sex feminin.

Mai mult, extrapolând. mai departe, faptul că cei 147 de indivizi aleşi pentru experiment reprezintă rase şi grupuri diferite, creşte posibilitatea ca absolut toţi membrii societăţii umane actuale să aibă o sorginte comună.

După cum vedem concepţia creştină despre provenienţa omului găseşte sprijin şi în datele ştiinţei contemporane.

Biblia este în acord cu ştiinţa contemporană şi în privinţa fi nalului dezastruos al universului

Modelul cosmologic al universului poate avea două fi naluri:

1.În rezultatul expansiunii, universul va pierde orice structură, şi va veni moarte termică în eternitate.

2.Peste 1000 miliarde de ani expansiunea universului se va schimba în contractarea lui. La vârsta de 700 000 de ani temperatura cosmică va atinge valoarea de 10 miliarde de grade, astfel că toate corpurile cereşti se vor transforma în plasmă cosmică, formată din nuclee, electroni şi radiaţie. La urmă toată materia se va închide iarăşi într-o singularitate.

Împlinirea acestor presupuneri despre soarta universului depinde de densitatea medie a materiei ρ, care va determina direcţia dezvoltării universului. Dacă ρ va fi mai mică sau egală cu densitatea critică ρkr, universul se va extinde veşnic. Dacă ρ va fi mai mare decât ρkr universul se va contracta şi va avea loc colapsul.

Este anevoios să determinăm densitatea materiei în Univers, deoarece ar trebui să luăm în consideraţie toate formele de substanţă şi radiaţie. Datele astronomice relatează mai degrabă despre o expansiune eternă, cu toate că în ultimii ani se observă o creştere a densităţii medii a materiei ρ.

Oricum, viitorul universului reieşind din modelul cosmologic pentru omenire este tragic având chiar un caracter apocaliptic. Ori va degrada până la o temperatură nelimitat de joasă, ori se va încălzi până la o temperatură insuportabilă. De fapt şi Eshatologia creştină ne vesteşte un eventual sfârşit catastrofi c al lumii acestea: “iar îndată după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca şi luna nu va mai da lumina ei. Iar stelele vor cădea din cer şi puterile cerului se vor zgudui” (Mt. 24, 29).

După cum vedem din cele relatate mai sus, ştiinţa nu contrazice Biblia, iar credinţa noastră în creaţia specială de către Dumnezeu a universului din nimic şi a omului este raţională şi proştiinţifică.

Fuştei Nicolae

Extras din ”Creștinismul pe înțelesul tuturor”, Ed. Cuvântul ABC, Chişinău 2012, p.137-140