Adevăr și curaj (XV) I Mișcarea Rugului Aprins (partea a III-a)
11:49, marți, 14 noiembrie, 2023 | Cuvinte-cheie: Icoana Maicii Domnului „Rugul aprins", Rugul Aprins
Realizatorul Rafael Udriște, alături de invitații săi, pr. protos. Vicențiu Oboroceanu, starețul mănăstirii Antim – București, pr. arhim. Mihail Stanciu, mănăstirea Antim, prof. dr. George Enache, Universitatea „Dunărea de de Jos” din Galați, pr. protos. Antipa Burghelea, secretarul mănăstirii Antim și Vladimir Bulat, critic de artă, vor aduce în discuție „Mișcarea Rugului Aprins”, inițiată în urmă cu 70 de ani în Mănăstirea Antim din Bucureşti.
Atunci, un grup de călugări şi intelectuali îşi propuneau să trăiască în spiritul „Rugăciunii lui Iisus“. http://cultural.tvr.ro/mi-carea-spiri… Una dintre cele mai vechi reprezentări ale icoanei Maicii Domnului „Rugul aprins” o reprezintă pe Maica Domnului ținându-L pe Fiul ei în brațe, în mijlocul unui rug aprins. Acum, majoritatea icoanelor reprezintă „rugul” într-un mod simbolic. Este reprezentat sub formă de stea cu opt colţuri, compusă din două romburi suprapuse: unul roșu reprezentând focul, și unul verde sugerând rugul păstrat neatins de foc. În centrul stelei se află Maica Domnului cu Pruncul.
Mișcarea „Rugul Aprins” a fost, înainte de orice, o formă de rezistență anticomunistă. Fenomenul duhovnicesc, așa cum numește istoricul Marius Vasileanu mișcarea de la Antim, nu putea fi nici înțeles si nici controlat de regimul comunist. Si, tocmai de aceea, trebuia distrusă cu orice preț.
Chiar dacă membrii emblematici ai „Rugului Aprins” nu-și propuseseră explicit acest lucru, rezistența lor s-a manifestat în mod real, în multiple forme. Lotul „Rugului Aprins”, dar și „lotul extins” al membrilor acestui grup, care au fost închiși pentru credința lor sub pretexte de tot felul, fac dovada certă a martiriului. TVR CULTURAL, 11 noiembrie 2023
Realizatori: Ruxandra Țuchel și Rafael Udriște
Imaginea: Silviu Andrei Editor imagine: Alexandru Stănescu
Ilustrația muzicală: Tudor Stănescu
Jurnalist: Diana Ilica
Producția: Constantin Niculescu
Producător: Alexandru Munteanu TVR Cultural, 11 noiembrie 2023