Adevărul din perspectiva învăţământului evoluţionist

“Frica de Dumnezeu este începutul înţelepciunii…”
(Pilde 1, 7)

Dr. hab., prof. univ.Virgil Mândâcanu într-un dialog cu Vasile Ciobanu, master în teologie, parohul bisericii „Sf. Nicolae” din satul Costeşti, Ialoveni

– Oficial, învăţământul a renunţat la dogmele marxiste în explicarea vieţii, însă curriculumul şi manualele şcolare continuă să trateze aceste fenomene din perspectivă evoluţionistă. Educaţia ignoră creaţionismul şi, din această cauză, nu permite cunoaşterea deplină a Adevărului. Cum ar putea un astfel de învăţământ să dezvăluie Adevărul? 

– Un sistem de cunoaştere a lumii înconjurătoare care nu acceptă şi nu abordează toate ipotezele şi concepţiile existenţiale elaborate de omenire este limitat şi unilateral. Lumea savantă rămâne ostatică a erorii atât timp cât priveşte lucrurile doar în două dimensiuni: în timp şi spaţiu. Or, la ora actuală, cercetările ştiinţifice, mai ales în secolul XX, dar şi la începutul secolului XXI, au dus la descoperirea unor noţiuni ca teoria probabilităţii, fizica particulelor elementare, materie şi antimaterie, cosmos şi microcosmos şi, mai recent, aşa-numitul boson Higgs, numit de savanţi şi „particula lui Dumnezeu”, care răstoarnă viziunile noastre despre timp şi spaţiu. Acei care promovează unilateral evoluţionismul, bazat pe teze depăşite, nu oferă altceva elevilor decât teorii înguste, învechite şi, deci, greşite. Or, astăzi, când trăim într-o epocă a electronicii, ciberneticii, informaticii şi geneticii, ştim că orice proces sau fenomen ce decurge în armonie, în echilibru (nu haotic!) are nevoie de un concept, de o idee, adică de o programare.

Aceasta presupune iminent şi existenţa unui Subiect-Programator, de la care purcede ideea şi care o aduce la realizare (=realitate). Acest proces se numeşte Creaţie, iar Subiectul-Programator se plasează pe poziţia unui Creator. Acest adevăr probează concepţia creaţionistă a realităţii, a fenomenelor din lumea „văzută şi nevăzută”, cum este formulat în simbolul creştin ortodox de credinţă, care zice: „Cred întru Unul Dumnezeu-Tatăl, făcătorul (citeşte Creatorul) cerului şi al pământului, tuturor celor văzute şi nevăzute…”, adică al celor ce sunt în spaţiu şi timp, precum şi în afara spaţiului şi timpului, în materie (care este doar una dintre formele energiei – descoperire a secolului XX) şi în afara materiei (vezi despre energiile necreate ale lui Dumnezeu la Sf. Grigorie Palama, sec. XIV).

Deci, pe lângă teoria evoluţionistă, care se promovează unilateral în şcolile noastre (are şi ea dreptul la existenţă), este neapărat necesar să abordăm procesul cunoaşterii şi sub aspectul creaţionismului. De altfel, ştiinţa sec. XX a demonstrat că materia a apărut „din nimic”, „Big Bang”, marea explozie iniţială în urma căreia a apărut Universul, este una care se pretinde a fi ştiinţifică…Rămâne de văzut cine a declanşat Marea Explozie? Noi, creştinii, prin revelaţia divină dată omenirii prin marele Moise (Sfânta Scriptură, Geneza), cunoaştem că a declanşat-o Cel care a zis: „Să fie lumină! (Geneza 1, 3), Creatorul cel mai presus de timp şi spaţiu, adică în afara timpului şi mai presus de orice energie – Dumnezeu. Mai ştim că le-a făcut pe toate bune şi frumoase şi le-a dăruit Omului, ca să le administreze cu înţelepciune şi să se bucure de ele.

– AŞM a acceptat un nou Proiect al Strategiei naţionale pentru cercetare până în 2020 cu genericul „Moldova Cunoaşterii”. Învăţământul şi până în prezent explică cunoaşterea Lumii, Omului, Adevărului în termeni ştiinţifici, fără a se interesa dacă aceste adevăruri sunt acceptate! Cum ar putea fi aplicată noua Strategie a cunoaşterii, ca adevărurile să fie primite de către om?

– Strategia „Moldova Cunoaşterii”, dacă e să ne referim doar la Republica Moldova, desigur, nu poate fi concepută fără Universul Cunoaşterii, adică fără cunoştinţele acumulate de întreaga umanitate, doar Moldova şi AŞM nu constituie o insulă izolată. Se mai întâmplă că şi într-o picătură de rouă se reflectă întregul soare.
Astfel, ar exista o şansă şi pentru mica noastră ţară de a spune lumii ceva spre luareaminte. Moldova, prin generaţiile anterioare, cunoaşte de 20 de secole Cine este Soarele Dreptăţii şi Lumina lumii – Logosul (Cuvântul) lui Dumnezeu întrupat, care este şi Calea, Adevărul şi Viaţa, deci cunoaşterea desăvârşită, care ni S-a descoperit întrupat, adică materializat şi accesibil.
Tot El ne-a avertizat că acest pământ şi cerul vor trece, că va face „cer nou şi pământ nou” (avertizarea se referă şi la AŞM). Adică orice ar face omul, totuşi, planeta se sufocă şi se epuizează în urma supraexploatării consumiste umane şi se apropie de Ziua de Apoi. În aceste condiţii, noi, creştinii, nu suntem copleşiţi de fatalism, deznădejde şi frică, rămânem calmi şi senini, preocupândune de evoluţia şi ecologia sufletului. Dacă AŞM ar elabora o astfel de strategie – a evoluţiei moral-spirituale, atunci întradevăr ar depune eforturi constructive şi viabile, dar mai ales credibile şi de perspectivă.

– Mulţi savanţi din secolele XVIII–XX au demonstrat: cunoaşterea Adevărului şi adevărata educaţie a virtuţii (sociale şi creştine) sunt posibile doar prin tripla cunoaştere: a lumii, a omului şi a lui Dumnezeu. Ar putea învăţământul contemporan să revină la dominanta acestei concepţii acum, când se aplică Strategia cunoaşterii?

– Obiectul de cunoaştere al ştiinţei pozitive (nu oculte!) a fost întotdeauna lumea înconjurătoare, ridicându-se şi până la stele – astronomia, de exemplu (şi nu astrologia!). Ştiinţa şi-a îndreptat atenţia şi spre cunoaşterea omului, prin medicină, biologie, psihologie etc. Însă instrumentele cercetării s-au limitat la partea materială şi fiziologică a fiinţei umane, uitând că aceasta este o trihonomie: corp, suflet şi spirit, că fiecare om în parte este un microcosmos, că Omul este coroana creaţiei, măsura tuturor lucrurilor, Chipul şi Asemănarea Creatorului.

Spre deosebire de celelalte făpturi, omul este cuvântător, calitate posedată doar de Dumnezeu. A studia omul din perspectiva biologiei, fiziologiei sau geneticii este ca şi cum am măsura Universul cu şchioapa. Totuşi, aceste unelte (metode) de cunoaştere a omului orientează ştiinţele la concluzii tot mai aproape de revelaţia divină despre Om şi, poate, vor ajunge să înţeleagă cine este Fiul Omului pe Care L-au răstignit şi „Care S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui” (vezi Crezul ortodox) şi Căruia I sa dat „toată puterea în cer şi pe pământ” (Matei 28, 16- 20).

Aici ne-am apropiat iminent de cunoaşterea lui Dumnezeu. Şi dacă elevilor li se va da această cunoaştere, atunci avem şanse mari, chiar cu mijloace mici (vezi cercetările istoricului Karamzin despre Ştefan cel Mare). Apropo, noţiunea de „Academie” a apărut la noi graţie Sf. Petru Movilă şi Sf. Mitropolit Varlaam în sec. al XVII-lea.

– Cum ar putea fi acceptat idealul educaţiei naţionale bazându-ne tot mai mult pe interdependenţa ştiinţei, religiei şi educaţiei?

– La noi, în Răsăritul Europei, în spaţiul ortodox nu au existat conflicte între ştiinţă şi religie, între Academie şi Biserică (cu excepţia perioadei „nălucii comunismului”), între savanţi şi teologi. Nu mai încape îndoială că Rusia a fost inclusă în spaţiul cultural european prin osteneala Sfinţilor Kiril şi Metodiu (unul dintre ei hirotonit chiar la Roma), lucru conştientizat de toate popoarele slave orientale şi celebrat anual. Mai sus am vorbit şi despre Academia în Moldova (dar şi deschiderea academiilor în Rusia, Ucraina este tot meritul Sf. Petru Movilă). Marii noştri luminători au meritat monumente şi străzi ce le poartă numele – P. Movilă, Varlaam, Dosoftei, G. Bănulescu-Bodoni etc. Dacă ne-am referi doar la terminologia matematică în limba română, a fost elaborată de episcopul Amfilohie Hotineanul (vezi teza de doctorat a dlui Cojocaru în cadrul AŞM). Copernic a fost slujitor al Bisericii, Mendel – monah, părintele geneticii. Lista savanţilor creştini nu ar încăpea în spaţiul acestui interviu.
Dacă nu vom conştientiza în forurile academice şi pedagogice că între noţiunile de învăţământ şi cea de educaţie există o deosebire de principiu, nu vom avansa, deoarece primul este un proces informativ, iar al doilea – unul formativ, mult mai important în formarea personalităţii. Pe lângă acumularea de gigabiţi de informaţie, mai e nevoie să ne gândim la suflet, la morală.

– Publicistul Tudor Rusu accentuează mereu că „misiunea pedagogiei este nu numai să explice lumea în termeni ştiinţifici, ci, mai ales, să dezvolte trăsături pozitive de caracter, voinţă”. Ştim că dominarea evoluţionismului în învăţământ nu permite pedagogului să formeze caractere morale. Ce ar câştiga Pedagogul, învăţământul şi cunoaşterea elevilor apelând şi la creaţionism?

– Repet, noţiunea de „educaţie” nu poate exista fără noţiunea de „morală”. Ambele presupun relaţia omului cu semenii săi, „cu aproapele”, cum ne învaţă Scriptura. Acolo „reţeta” ne este oferită de mult timp: iubeşte-l pe aproapele tău ca pe tine însuţi; cum doriţi să procedeze oamenii cu voi, la fel şi voi procedaţi cu ei (Sfânta Scriptură). O astfel de Pedagogie şi educaţie promovează Sfânta Biserică – „Mama poporului român” (MihaiEminescu) – şi ieri, şi azi, şi dintotdeauna, de la 7 şi până la 70 de ani. Şi acesta nu este un produs de import, care near costa investiţii mari din afară şi împrumuturi înrobitoare. Aşadar, actul creaţiei este dumnezeiesc şi în afara timpului. Hristos a hrănit sute de oameni prin înmulţirea pâinii instantaneu, imediat (necondiţionat de procese de coacere, seceriş, măcinat, copt, pescuit etc.), depăşind condiţia „în timp”. Aici îl vedem, cu ochii martorilor pescari-apostoli, pe Creator în actul de creaţie, Cel Care e a creat toate cele văzute şi nevăzute, Cel Care îl poate învia şi pe Lazăr, a patra zi, aflat în proces de descompunere – aceasta este creaţionism! Ceea ce a produs pământul în timp, sub lucrarea Duhului Sfânt „de viaţă făcător” (Crezul), putem numi evoluţionism, iar ceea ce Dumnezeu a creat şi creează în afara timpului numim creaţionism. Şi aceste concepţii se împacă de minune, dar fiecare la locul ei, dacă ţinem cont de ultimele descoperiri ştiinţifice fundamentale din secolele XX şi XXI. Revenind la „bosonul Higgs”, se spune că „dacă ar putea fi controlat, atunci orice corp ar putea fi transformat în energie, transportat în alt loc cu viteza luminii sau chiar instantaneu, putând astfel călători cu viteză mai mare decât cea a luminii, iar călătoria în timp ar fi şi ea posibilă. S-ar putea produce ceva din nimic, inclusiv spaţiu şi timp. Aceasta ne conduce la concluzia că în momentul creării Universului a existat o forţă fundamentală unică, care sa împărţit în cele 4 forţe fundamentale:forţa tare (care ţine împreună protonii şi neutronii), forţa slabă (ce duce la dezintegrarea radioactivă), forţa electromagnetică şi forţa gravitaţională. Savanţii afirmă că prin această forţă se poate cunoaşte totul – tot Pomul cunoaşterii, toate fructele binelui şi răului. Totodată, menţionează că responsabilitatea omului va fi maximă, dar moralitatea fiind minimă, omul se va gândi, în primul rând, la crearea armelor. Urmarea va fi autodistrugerea. Ştiinţa atee vrea să explicecrearea lumii fără Dumnezeu şi promovează exclusiv teoria evoluţionistă. Dar Dumnezeu nu încape în formule. Or, mărginitul nu poate cuprinde infinitul. A mai încercat cândva şi Lucifer să-L depăşească pe Dumnezeu. Şi „a căzut ca un fulger din cer”. În final, aş dori să închei cu un fragment din capodopera „Jurnalul fericirii”, tradusă deja în 9 limbi, a monahului Nicolae Steinhardt de la Mănăstirea Rohia, unul dintre cei mai erudiţi oameni de litere ai sec. XX: „Până la cibernetică poate că mai găseau scuze oamenii de ştiinţă lipsiţi de credinţă în Dumnezeu. Deşi Buttex, încă din veacul trecut, spunea că la cei simpli şi inculţi necredinţa este explicabilă, dar la savanţi, desigur, nu. Bacon, acum mai bine de trei veacuri, tot la cărturari se referea, certândui că nu-l pot gândi pe Tatăl numai, deoarece, potrivit cuvintelor Evangheliei, „se rătăcesc necitind Scriptura şi necunoscând puterea lui Dumnezeu”.

Cibernetica a dovedit peremptoriu ceea ce progresul neîncetat al ştiinţelor dezvăluia cu încetul: implicarea, absoluta necesitate a unui Mare Programator. Biologia admite în cele din urmă că analizorii (cum ar fi ai văzului) intră în acţiune după un program dinainte stabilit (înnăscut, zice Monod) şi că transmit numai selectiv – există neuroni specializaţi numai pentru viziunea liniilor drepte, de pildă – realitatea fiind analizată în fiecare situaţie după criterii preexistente. Codul genetic? Fixat şi, invariabil, programat. Constituţia atomului? Numai după anumite modele arhetipale, programate. Limbajul? Structurat şi el, ca inconştientul, după program. Invarianţa speciilor? Tot dovada unor limite prevăzute. Reţeaua legăturilor de rudenie? Cu numeroase variante, dar nu infinite, deci iar structuri, programare. Acestea sunt viziuni cibernetice ale lumii, adică tot atâtea recunoaşteri ale unor modele. Să fie toate spontane şi întâmplătoare? Cibernetica este suprema dovadă raţional – ştiinţifică a creaţiei, noţiunea universală de programare nu mai îngăduie nicio îndoială cu privire la existenţa Creatorului.

Pentru a nu degrada totalmente, trebuie să ne îngrijim de sufletele generaţiilor în creştere, de morala lor. În acest context, aş putea aduce exemplul concret din satul Costeşti, r. Ialoveni, unde am onoarea să fiu paroh al bisericii „Sf. Nicolae”. În două licee şi un gimnaziu în care se predă religia până în clasa a IX-a, iar în clasele de liceu – „Valorile familiei creştine”, avem 4 pedagogi cu grad de master în teologie. Încurajăm abordarea ambelor teorii: atât a creaţionismului, cât şi a evoluţionismului, dar nu fără Dumnezeu, nu sub influenţa hazardului ce naşte haos şi face din om ostatic al incertitudinii. De altfel, Dumnezeu ne-a şi prevenit: „Fără Mine nimic nu veţi putea face”. Nihil sine Deo!

DIALOGURI CU PEDAGOGII

Sursa: Ziarul Făclia Sâmbăta, 30 martie 2013