Aflarea moaștelor Cuvioasei Agafia de la Cușelăuca

Moaştele Fericitei Agafia (Maranciuc), trecută la cele veşnice în anul 1873, se află la Mănăstirea Cuşelăuca, într-o raclă frumos împodobită. După mai mulți ani de cercetări a vieții acestei sfinte bineplăcute Domnului, în 2016, în ziua pomenirii Sf. Binecredincios Ștefan cel Mare, maicile de la Cuşelăuca, au primit o veste bună din partea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir – canonizarea Fericitei Maicii noastre Agafia.

În cadrul ședinței Sfântului Sinod din 15.07.2016, în urma raportului PS Pancratie, Episcop de Troițk, Președintele Comisiei Sinodale pentru Canonizarea Sfinților, la cererea ÎPS Mitropolit Vladimir și a Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, au fost luate în unanimitate următoarele decizii: Extras din Condica № 68 – Canonizarea ascultătoarei Agafia Maranciuc (1819-1843) de la mănăstirea Cușelăuca. Ziua de pomenire a ascultătoarei Agafia Maranciuc a fost stabilită ziua trecerei sale la cele veșnice 9 (22) iunie.

Cuvioasa Agafia, cum îi spun surorile de la Cușelăuca, s-a născut în 1819 în satul Păsățel, în Moldova dintre Bug și Nistru, în familia creștinilor Ioan și Eudochia Maranciuc. Soții Maranciuc duceau o viață creștinească deosebită și mergeau des la locurile sfinte, având o evlavie aparte pentru sfinții din Lavra Peșterilor din Kiev. Micuța Agafia își ruga părinții cu lacrimi în ochi să o ia cu ei la locurile sfinte din Kiev, dar părinții, cunoscând greutățile drumurilor, lăsau copila acasă în grija celor apropiați. Trebuie să ținem cont că, pe acele timpuri, cea mai mare parte a pelerinajului se făcea pe jos și un copil mic era o povară pentru drumeți.

Odată soții Maranciuc au pornit spre Lavra Peșterilor lăsând-o pe micuța Agafia în supravegherea rudelor. Nu puteau ști de ce fapte minunate în ochii lui Dumnezeu este în stare un copil, inima căruia s-a aprins de dorul de a se apropia de moaștelor sfinților de la Kiev. La câteva zile după plecarea părinților, micuța Agafia se pornește în pelerinaj spre Kiev, gândind că poate ajunge și singură acolo. Însă Domnul i-a pregătit altă cale. Fiind în drum spre Lavra, în întunericul nopții, copila cade într-o fântână pustie și adâncă, traumându-și grav ambele picioare. Acest accident i-a pecetluit viața de mai departe pentru că ea, chiar după ce a fost găsită, a fost nevoită să stea la pat. În această fântână copila a petrecut trei ani, fiind mângâiată și întărită de Dumnezeu și de îngeri, care au hrănit-o cu mană cerească, potrivit unor mărturii.

La întoarcerea lor din Kiev, părinții au suferit mult prin pierderea fiicei dragi și au plâns-o ca pe o decedată. Iar milostivul Dumnezeu, căutand la suferințele micuței Agafia și la neliniștea părinților ei, s-a îndurat de ei și le-a pregătit o mare bucurie și binecuvântare.

În locurile acelea pământul era foarte roditor, iar pașunile erau acoperite cu o iarbă mustoasă. Nu departe de fântână părăsită, în care petrecea în chip minunat micuța Agafia, își păștea turmele un baci pe nume Dimitriu, care se deosebea de alții prin bunătatea sufletească. Odată, pe când își ducea turma în câmpie, fetița a început a canta psalmi. Baciul a auzit o melodie îngerească ce venea din fântână. Astfel a fost descoperită Agafia. Baciul a scos-o din fântână și a dat de veste părinților. Suferinda Agafia mărturisea mai târziu că, în tot acest timp, cât a stat în fântână, veneau la ea doi porumbei care o hrăneau și o încălzeau. Părinții, văzând că ea nu poate să meargă, au pus-o într-un cărucior și au dus-o acasă.

Binecuvântarea Sfântului Munte

Așa a ajuns Agafia în casa părintească unde s-a bucurat de purtarea de grijă și dragostea apropiaților săi. Însă în viața fetiței au survenit schimbări: copila vorbăreață și prietenoasă de odinioară s-a scufundat într-o tăcere profundă, petrecând tot timpul în rugăciuni. În această tăcere neînțeleasă a petrecut Agafia câțiva ani, suferind dureri și boli. Dar prin această tăcere, suferință și răbdare, a învrednicit-o Dumnezeu de darul facerii de minuni. La patul ei de boală se adunau mulți nenorociți și sărmani, iar Agafia, cu sfatul și rugăciunile sale curate, le ușura tuturor suferințele. La patul ei din casa părintească a fost vizitată și de către doi călugări atoniți. După mai multe discuții, călugării i-au dăruit Agafiei, ca semn de binecuvântare a Muntelui Sfânt, o Evanghelie, de care ea nu s-a despărțit niciodată.

“Destăinuiți Domnului jalea voastră și El vă va hrăni!”

În satul Păsățel, unde locuia Agafia, trăiau și credincioșii Vasile și Xenia, care creșteau și educau în dreaptă credință ortodoxă 12 copii. Aveau o gospodărie nu prea mare, o bucată de pământ și o văcuță cu laptele căreia se hrănea toată familia. Însă dușmanul neamului omenesc, necuratul, i-a suflat unui om pe nume Artenie să le fure văcuța. Pierderea și scârba care s-a abătut asupra familiei lui Vasile și Xenia i-a dus la casa Agafiei, care i-a liniștit cu cuvintele: “Destăinuiți Domnului jalea voastră și el vă va hrăni!” Astfel povatuindu-i si incredintindu-i despre mila fara de margini a lui Dumnezeu, Cuvioasa Agafia i-a trimis acasa, iar ei au inceput sa se roage inflacarat. In acea noapte raufacatorul Artenie a visat un vis infricosator: parca el cazuse intr-o groapa adanca, intunecoasa, de unde in zadar incerca sa iasa. Dupa multe si zadarnice staruinte Artenie a observat la marginea gropii pe Agafia, care intinzandu-i mana il ajuta sa iasa spunandu-i: “Intoarce ce ai furat!”. Dupa aceasta ea a disparut. Artenie s-a trezit plinde sudoare rece si tremurand de frica. In acea dimineata el a intors vacuta furata si, regretand cele facute,si-a petrecut restul vietii in rugaciuni si posturi.

Casa parintilor unde locuia Agafia era pentru multi loc de mangaiere si intarire in credinta. Multi aduceau cadouri bogate in semn de recunostinta si multumire pentru rugaciunile ei, prin care Domnul cel multmilostiv ii vindeca pe cei bolnavi, le dadea grai celor muti, intorcea vederea orbilor, intorcea auzul surzilor, ii linistea pe toti care erau pomeniti de cuvioasa in rugaciunile sale. Insa n-a fost in pronia dumnezeiasca ca acea casa in care locuia Agafia impreuna cu parintii sai sa ramana un adapost pentru cei ce cautau linste sufleteasca: Maica Domnului i-a poruncit in vis sa se instaleze in cea mai saraca manastire din Basarabia – manastirea Cuselauca.

42 de ani in manastire la pat

Venind la Cuselauca, Agafia a continuat sa faca fapte vrednice de credinta, ajutand oamenii, indrumandu-i si rugandu-se pentru ei. Vestea despre binefacerile ei s-a raspindit si la manastire au inceput a veni oameni nu doar din localitatile apropiate, dar si din locuri mai indepartate. Crestinii care veneau din toate partile la Agafia aduceau diferite daruri si contribuiau la dezvoltarea manastirii. Au aparut noi constructii, s-a marit numarul personalului, s-a intarit o pravila mai aspra la manastire. Chilia saraca a Agafiei adapostea si acum oameni cu diferite nevoi si suferinte. Intre cei care ii paseau adeseori pragul cu fel de fel de trebuinte se numara si o diaconita, careia Agafia i-a prevestit ca, dupa trecerea ei din viata va deveni stareta in aceasta manastire. Dupa acea discutie Agafia i-a daruit sotiei diaconului metanii calugaresti ceea ce era si un semn de schimbare a vietii si de conformare nevointelor monahale.

Agafia a trait in manastire 42 de ani, timp in care nu s-a ridicat nicodata din pat din cauza bolii, n-a schimbat legea calugareasca si a servit drept exemplu tuturor maicilor din manastire. Ea a suferit si boli si amarul vietii, si alte greutati, pentru care a fost inzestrata de Dumnezeu cu darul inaintevederii. Ea a prevazut inflorire si apoi decaderea vietii manastirii, ceea ce s-a si intimplat in anii prigoanei comuniste, cind militia sovietica a inchis bisericile, a nationalizat paminturile manastiresti, iar pe maicute le-au pus sa lucreze in colhoz.

In ultimele luni ale vietii sale, Cuvioasa Agafia discuta mult cu egumena si cu surorile manastirii, indemnindu-i pe toti sa-si duca crucea vietii cu liniste si pocainta. Pe unii crestii ii certa rau, apoi ii linistea si le promitea rugaciunile ei. La 9 iunie 1873 Agafia s-a impartasit cu Sfintele Taine si si-a dat sufletul cu pace in mainile Domnului. Martorii istorisesc ca dupa ce a primit Sfanta Impartasanie fata Agafiei lumina cu o lumina neobisnuita.

Putin dupa adormirea ei, sotia diaconului careia i-a vorbit suferinda, s-a calugarit in manastirea Cuselauca, unde a construit o bisericuta si a sapat o fantana care au ajuns pina in zilele noastre. Surorile manastirii folosesc apa din aceasta fantana pentru pregatirea hranii. Se spune ca, pe langa gustul deosebit de placut apa are si calitatea de a vindeca durerile de cap si alte boli. Potrivit traditiei, Agafia inainte de trecerea sa din viata a promis ca nu va parasi manastirea si va da ajutor celor care se roaga ei, ceea ce se confirma prin multele minuni care se intampla la mormintul ei.

Mare apărătoare a mănăstirii

Monahia Elpidea Grosu spune că în anul 1940, cînd au plecat autorităţile româneşti din Basarabia, o mare parte din basarabeni au trecut odată cu ei Prutul. De această tulburare nu a fost ferită nici Mănăstirea Cuşelăuca. „Cînd am văzut ce se făcea, m-am dus să mă închin la mormîntul Fericitei Agafia. Rugîndu-mă ca să-mi arate printr-un semn oarecare ce să fac şi eu”, spune măicuţa. „În noaptea aceea m-am visat la mormîntul Fericitei Agafia şi cu lacrimi mă închinam, apoi aplecandu-mă să iau puţină ţărînă mi s-a părut că am atins mîinile Fericitei Agafia.

Speriindu-mă, am tras mîna înapoi, am zăbovit puţin la mormînt şi ridicînd capul, am văzut cum un sobor de preoţi ducea racla cu moaştele Fericitei Agafia de la cimitir în Biserica Mănăstirii şi era atît de multă lume cu lumînări aprinse că abia se mai vedeau preoţii care duceau racla. A doua zi, am spus această vedenie tuturor maicilor, iar stareţa a zis că nici o maică sau soră să nu părăsească mănăstirea, nădăjduind că Maica Domnului şi Fericita Agafia ne vor ocroti. Toate maicile şi surorile au ascultat cuvîntul stareţei şi nu au plecat. O minune a fost că s-a mărit personalul mănăstirii”, povesteşte monahia Elpidea Grosu.

Monahia Melitina Boico mărturiseşte că pe timpul celui de-al doilea război mondial, prin 1944, s-au dat lupte în preajma mănăstirii. Într-o parte de mănăstire era armata rusească, iar în cealaltă – nemţească. „Erau mari bătăliile între ei şi noi am intrat de frică în biserică şi nu am ieşit trei zile, rugîndu-ne cu post şi rugăciune ca să ne păzească Mantuitorul Hristos şi Maica sa de gloanţele ce zburau dintr-o parte în cealaltă. Cînd am ieşit din biserică, împreună cu toate maicile ne-am dus să ne rugăm la mormîntul Fericitei Agafia, apoi fiecare a plecat pe la chilia sa. Şi în noaptea aceea am avut un vis cum la mormîntul Agafiei era o femeie îmbrăcată în haine călugăreşti, avînd un toiag în mînă şi lîngă picioarele ei un lanţ de fier. Văzand-o, am întrebat-o: ,,-Cine eşti?”, ea mi-a răspuns că este Fericita Agafia, apoi am mai întrebat-o ,,-De ce ai toiag în mînă?”, că doar nu a fost stareţă, şi lanţul de fier lîngă picioarele ei. Atunci ea mi-a răspuns că: ,,-Toiagul este arma cu care ne păzeşte de vrăjmaşii care vor să intre în mănăstire, iar cu lanţul de fier le leagă picioarele ca să nu poată merge”. Şi după ce mi-a spus toate acestea a dispărut. A doua zi am plecat la Biserică mai dimineaţă ca să reuşesc să spun maicilor toate cîte am văzut noaptea trecută în somn. La auzul vorbelor mele maicile s-au bucurat foarte mult că Fericita Agafia cu atîta dragoste păzeşte această mănăstire. Şi e adevărat că tot timpul războiului sfîntul lăcaş nu a fost atins de vre-un atac sau altceva ce ar fi putut să vătămeze mănăstirea”, mărturiseşte monahia Melitina Boico.

Fericita Agafia – izbăvitoare de cancer

O femeie cu numele Maria din satul Găuzeni, jud. Orhei, spune că în iarna anului 2001 s-a îmbolnăvit şi nu mai putea merge din cauza durerilor pe care le avea la piciorul drept. Văzînd că starea sănătăţii se agrava, a plecat la medici pentru a se consulta. I s-a pus diagnosticul de cancer, iar pentru soluţionarea problemei era necesară o intervenţie chirurgicală la Institutul Oncologic de la Chişinău. Auzind de rezultatul pe care i l-au pus medicii s-a întristat foarte mult, crezand că în timpul apropiat va muri. Atunci rudele acestei bolnave au zis că numai cu ajutorul lui Dumnezeu se va izbăvi de această boală grea şi au hotărat să vină la Mănăstirea Cuşelăuca, auzind de minunile care se fac cu ţărîna, apa şi uleiul din candela Fericitei Agafia. Aici, au spus marele necaz al rudei lor, stareţei şi duhovnicului şi au dat 40 prescomedii pentru bolnava Maria, luînd totodată şi ţărană, apă şi ulei din candelele Fericitei Agafia. Maria a luat cu mare dragoste toate cele aduse de la mănăstire şi a pus ţărîna la picior, a băut apă şi şi-a miruit fruntea, mîinile şi picioarele. După aceasta a chemat preotul din sat, s-a mărturisit, apoi a plecat la Chişinău ca să i se facă operaţie. Medicii şi-au făcut lucrul, iar rezultatul trebuia să vină peste zece zile. Rudele s-au rugat şi mai departe la Fericita Agafia s-o ajute pe Maria. Aceasta folosea în fiecare zi apă adusă de la mănăstire, ţărînă de la mormînt şi ulei din candelă. Într-o noapte, Maria a visat că la patul ei a venit o femeie îmbrăcată în haine strălucitoare şi a întrebat-o care picior o doare şi i-a arătat dreptul, atunci acea femeie s-a atins de piciorul ei, i-a scos un vierme şi l-a aruncat jos. Apoi i-a zis să meargă mai des la Cuşelăuca.

Maria a povestit totul surorii care veghea la patul ei. Atunci, aceasta i-a spus că femeia în haine strălucitoare era Fericita Agafia. După ce au trecut zece zile, medicul a venit în salonul bolnavei şi foarte mirat i-a spus că rezultatele sunt pozitive, tumoarea nu a mai fost depistată şi aceasta este o minune divină.

Părintele Gheorghe de la o biserică din regiunea Cernăuţi, venind în vizită la mănăstire, a spus că are o boală foarte grea, cancer la gît, stareţa i-a zis să se ducă la mormant şi să se închine, să ceară ajutorul Fericitei Agafia. După ce s-a închinat, a luat un pic de rouă de pe lespedea mormîntului şi s-a spălat pe gît şi a plecat. După un timp, a venit la Mănăstire şi a spus stareţei că s-a tămăduit de boala sa.

Maica ce vindecă mîinile şi picioarele

O femeie din oraşul Cimişlia avea un copil foarte bolnav, paralizat, care nu vorbea. Auzind de faptul că la mormîntul suferindei Agafia de la Mănăstirea Cuşelăuca se fac o mulţime de minuni, a venit aici şi cîteva zile, seara şi dimineaţa, a mers la mormîntul Fericitei Agafia. Ea ungea copilul cu ulei din candelă şi îl spăla cu apă făcătoare de minuni. Astfel, copilul a început să vorbească. Mama, văzand această minune care s-a săvîrşit, se ruga mai mult, petrecea foarte mult timp la mormînt şi copilul, simţindu-se mai bine, a început să meargă singur. După aceasta au plecat acasă şi copilul s-a făcut sănătos.

Igor de la Rîşcani spune că într-un accident auto din 7 ianuarie 2001 şi-a fracturat piciorul stîng, osul fărîmiţandu-se. El ne-a mărturisit: „Fiind internat în spitalul din oraşul Bălţi, mi s-a făcut prima intervenţie chirurgicală, dar situaţia nu s-a schimbat spre bine, dimpotrivă s-a agravat şi mai tare. După cinci intervenţii chirurgicale, starea sănătăţii lăsa şi mai mult de dorit. Consiliul medicilor de la acel spital a hotărat amputarea piciorului, mai sus de genunchi. Decizia lor m-a întristat foarte mult. Despre hotărîrea medicilor i-am spus şi surorii mele, iar ea mi-a adus ţărînă de la mormîntul Fericitei Agafia. Am pus-o la picior şi cu lacrimi în ochi mă rugam bunului Dumnezeu ca prin ajutorul Fericitei Agafia să rămîn cu piciorul netăiat. A doua zi dimineaţa, înainte de a veni controlul medical, mi-am dezlegat piciorul şi am văzut că nu era umflat şi nu mă durea aşa de tare. Medicii, investingandu-mă, s-au mirat, neînţelegînd ce s-a petrecut cu mine, şi m-au întrebat ce am făcut? Le-am spus că am pus ţărînă de la mormîntul făcător de minuni de la Mănăstirea Cuşelăuca. Nu mi-au dat crezare şi am făcut un examen Roentgen. S-a constatat că osul este absolut întreg, iar medicii au anulat cea de-a şasea operaţie”. De atunci acest om vine foarte des la Mănăstire şi se închină la mormîntul suferindei Agafia.

O altă minune săvîrşită de Fericita Agafia prin ţărîna de la mormîntul ei a fost în vara anului 2000. O femeie din raionul Soroca povesteşte următoarele: „De la o vreme a început să mă doară mîna dreaptă, dar nu mă îngrijoram deloc. Însă, durerile deveneau insuportabile şi m-am adresat la medic. După examenul Roentgen, medicul a constatat că totul e în regulă. Oricum,durerile se inteţeau şi mîina se umfla, apoi a început să crape pielea. M-am adresat din nou medicului şi el mi-a prescris un tratament, dar nu mi-a fost de folos. Atunci, am apelat la duhovnicul meu. Părintele mi-a spus că doar rugăciunea mă poate salva şi mi-a sugerat să merg să mă închin la mormîntul Fericitei Agafia. Stareţa a zis că ar fi bine să stau o săptămînă la mănăstire pentru a fi şi seară şi dimineaţă la mormîntul Fericitei Agafia şi să-mi spăl mîna cu apă din fîntîna ei şi cu ţărînă de la mormînt. După cîteva zile am simţit că durerea începe să mă lase şi mîna să se tămăduiască. Părintele mi-a dat ulei din candela Fericitei Agafia şi mi-a spus ca să mă ung pe mînă după ce mă voi spăla cu apă şi ţărînă. La sfîrşitul săptămînii mîna nu mă mai durea. Stareţa şi duhovnicul mau sfătuit să vin mai des la mormîntul Fericitei Agafia.”

Patima narcomaniei tratată de Fericita Agafia

Vera Buza din Sîngerei mărturiseşte: „În anul 2005, în Postul Naşterii Domnului am fost de mai multe ori la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului” de la Cuşelăuca, împreună cu fiul Nicolae, care avea patima narcomaniei. Am mers la mărturisire la duhovnicul Agafanghel, spunîndu-i necazul pe care-l avem de o mulţime de ani. Părintele mi-a dat sfat să mergem şi să ne închinăm la racla şi la mormîntul Fericitei Agafia. După un canon de 40 de zile, am folosit ţărînă, ulei şi apă sfinţită, am observat că Nicolae a încetat a folosi substanţe narcotice. A revenit la un ritm firesc al vieţii, s-a căsătorit şi lucrează.”

Un băiat cu numele Oleg Colesnic din oraşul Chişinău s-a îmbolnăvit cumplit, nemaiputînd suporta durerile de spate anume în regiunea bazinului. Medicii l-au internat în spital pentru a i se face operaţie după operaţie, însă lucrurile nu sa-u schimbat, a rămas aceeaşi situaţie, după asta au urmat încă 8 operaţii, însă situaţia nu s-a schimbat, tot mai tare agravîndu-se, ultima şansă era la Dumnezeu, deci s-au hotărît să vină la mănăstirea Cuşilăuca, auzind de minunile care se săvîrşesc la mormîntul Fericitei. Venind la mănăstire, au dat rugăciuni şi luînd tărînă de la mormînt şi ulei de la candela Fericitei, au plecat acasă folosindu-le după rînduială şi cu credinţă, simţind uşurare de boala sa, Părinţii au venit la mănăstire şi au adus mulţumire pentru binefacerile primite.

O femeie din oraşul Bălţi avea grave probleme cu picioarele, încît nu putea să meargă, din această cauză se deplasa în căruciorul pentru handicap locomotoriu. Auzind ea de la creştinii care s-au vindecat la Cuşelăuca, a hotărît şi ea să plece la mormîntul Fericitei, fiind ajutată de soţul ei. Închinîndu-se la mormîntul Fericitei Agafia, a observant că au lăsat-o durerile pe care le avea, însă picioarele nu s-au desumflat. Atunci ea bucurîndu-se a lăsat un pomelnic pentru sănătate, la mănăstire, şi luînd ulei din candela Fericitei a plecat acasă, s-a miruit cu uleiul dat şi peste un timp foarte scurt s-a vindecat de boala sa.

Un copil din satul Samaşcani, r-nul Şoldăneşti, Chiril Tomşa era bolnav grav, nu se dezvolta corpul uniform, capul creştea iar mîinile şi picioarele nu creşteau, părinţii văzînd că medicii nu îi puteau face nimic, au venit la mănăstire, aici l-au uns cu ulei din candela Fericitei, au luat ulei cu ei acasa si ungîndu-l timp de o săptămînă, părinţii au observat că copilul se dezvolta normal. În timpul de faţă părinţii şi copilul frecventează des mănăstirea.

O femeie din or. Bălţi cu numele Raisa, avea o durere insuportabilă la coloana vertebrală, neputînd să facă vre-o mişcare. Durerea aceasta ea a suportat-o timp de un an. Auzind că se organizează rute cu pelerini la mănăstirile din Moldova inclusiv şi la mănăstirea Cuşelăuca, rugînd-o pe sora ei ca să o însoţească la drumul acesta lung şi nesuportabil pentru dînsa,au ajuns cu greu au ajuns la mănăstire. După ce au asistat la oficierea slujbei divine, împreună cu sora ei au plecat la mormîntul Fericitei. Cu mare greu s-a închinat de doua ori fiind ajutată, dar a treia oară a rugat ca să nu fie ajutată de nimeni, închinîndu-se ea singură, şi atunci a simţit o uşurare foarte mare, iar după un scurt timp şi vindecare, fără nici un fel de tratament. De atunci vine des la mănăstirea Cuşilăuca mulţumind pentru vindecare de la Fericita Agafia.

Beschieru Iacob ne povesteşte că la un moment neaşteptat i-a apărut pe gît o bubă rea, şi adresîndu-se la medici, toţi îl încurajau spunîndu-i că totul o să fie bine, dar nemaiputînd suferi durerea s-a adresat la părintele stareţ Damian de la mănăstirea Dobruşa, şi totodată mărturisindu-se, acesta l-a sfătuit să vină la mănăstirea Cuşilăuca ca să mă închin la racla Fericitei Agafiei, şi să se ung cu ulei din candela. Ajungînd la Cuşilăuca, a cerut să i se dea ulei din candelă şi se ungea necontenit, într-un timp scurt durerea l-a lăsat şi buba s-a tămăduit, rămînînd doar numai cicatrice. Un caz similar s-a petrecut cu o creştină Maria din satul Cobîlea, r-nul Şoldăneşti.

O familie a vizitat mănăstirea Cuşelăuca împreună cu fiul lor, care era mut din naştere, s-au adresat maicilor, dînd rugăciuni la mănăstire, au fost sfătuiţi să meargă împreună cu copilul la mormîntul Fericitei. Aceştia au ascultat sfatul maicilor şi au plecat la cimitir, s-au închinat si au uns copilul cu ulei din candelă, şi îndată copilul a început a vorbi, cu toate că nu vorbea clar. Părinţii, fiind bucuroşi de această minune, au început a vizita mănăstirea foarte des, pînă cînd copilul lor vorbea perfect. În timpul de faţă copilul îşi face studiile în Chisinau.

În anul 1945 o familie din s. Tîrnova, r-nul Donduseni, a venit la mănăstire la maica Aglaida Ionesii cu o fetiţă aproximativ de vre-o 9 ani grav bolnavă, aceasta avea mari probleme cu coloana vertebrală, şi avea dureri extrem de mari. Maica a mers cu ei la mormîntul Fericitei Agafia, şi au rostogolit-o pe mormînt, au uns-o cu mir din candelă au luat şi acasă şi ungînd-o şi aşa a aflat vindecare.

***

Aceşti creştini şi mulţi alţii adeveresc mulţimea minunilor care s-au săvîrşit şi se săvîrşesc şi în timpul de faţă la racla şi mormîntul Fericitei Agafia. Apa, uleiul şi ţărîna sunt baza de la care au primit uşurare şi vindecare de felurite neputinţe, confirmînd aceste minuni care s-au petrecut cu ei şi mulţumesc lui Dumnezeu şi Fericitei Agafia pentru ajutorul primit.

Să o cinstim pe această sfântă, dăruită nouă spre întărirea credinţei noastre, spre exemplul mărturisirii credinţei noastre şi spre mântuirea neamului nostru, căci un neam e slăvit prin numărul de sfinţi pe care i-a născut.

Sfântă Fericită Agafia, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi!