Aghiuţă vrea să ne vadă întristaţi
16:16, luni, 12 ianuarie, 2015 | Cuvinte-cheie: bucurie, Cuviosul Paisie Aghioritul, sfaturi duhovnicești, tristeţea

– Gheronda, de ce trec dintr-o dată de la bucurie la întristare?
– Trecerea bruscă de la bucurie la întristare de cele mai multe ori este de la ispititor. Aghiuţă cu răutatea lui îl războieşte mult pe om, mai ales pe cel sensibil şi vesel din fire, care caută să trăiască o viaţă duhovnicească. Aceasta este treaba lui: vrea să ne vadă întristaţi şi să se bucure. Dar de ce să-l lăsăm pe aghiuţă să-şi facă treaba? Nu este mai bună bucuria decât întristarea? Nu este mai bună dragostea decât răutatea?
– Uneori cad în întristare, fără să-mi dau seama din ce cauză.
– Aghiuţă nu vrea ca cineva să se bucure. El găseşte moduri să-i întristeze şi pe cei care au motiv să se întristeze şi pe cei care nu au. Iar ceea ce văd la tine este că el caută o pricină ca să te arunce în deznădejde. Te încurcă din ce în ce mai mult cu nişte iţe fine. Aş zice că ai avea motiv să te întristezi dacă te-ar încurca cu o sfoară, dar tu te întristezi că te leagă cu nişte iţe fine pe care le vezi ca pe nişte sfori groase. Nu te chinui fără motiv, căci aşa îi faci bucurie lui aghiuţă şi-L mâhneşti pe Hristos. Vrei să-L mâhneşti pe Hristos?
Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, p. 141

Eu nu îl voi ierta niciodată, să cadă în genunchi, în fața mea, că tot nu îl iert, aud uneori....
Când cineva este gol de Hristos, atunci vin o mie şi o sută de altele care îl umplu: pizmă, ură,...
Chiar și în cea mai inacceptabilă și dureroasă situație există ascuns un bine profund, iar în fiecare dezastru o...
Ceea ce lucrează doctorul folosind medicația şi cauterizarea, Dumnezeu lucrează cu focul purificator al necazurilor, cu medicația amară dar taumaturgică...
Vasilios Karoghianis, cardiolog, Atena În rândurile de mai jos vă istorisim o altă dovadă cutremurătoare a credinței noastre vii și...
De ce oare sfinţii se rugau neîncetat; de ce oare creştinului i se porunceşte să se roage neîncetat? Pentru a...
Mâncând, crezui că te supăr cu lăcomia Şi-mi pedepsii în ajunări păcătosul pântec. Pe urmă, că nu-ţi place jocul, bucuria:...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău