Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad

Ascultarea faţă de duhovnic le va aduce pe toate. Ascultarea va aduce harul. Cea mai mică neascultare alungă harul. Duhovnicul este, oarecum, în locul lui Dumnezeu. Orice spune duhovnicul e că din gura lui Dumnezeu. Să-l ai pe duhovnic că pe chipul lui Dumnezeu. Toate patimile, puţin câte puţin, se vindeca prin ascultare. Nu mântuie nici preoţia, nici postul, nici asceză, ci doar ascultarea de duhovnic.

Ascultarea face minuni: ascultarea va aduce toate harismele. Prin ascultare Hristos da rugăciunea. Nu  ne mântuie rugăciunea; ci ascultarea de duhovnic ne mântuie.

Un demonizat a intrat la ascultare la doi bătrâni şi prin ascultarea lui s-a vindecat. Mi-a povestit el însuşi cum vedea demonul înaintea lui şi când zicea o dată rugăciunea lui Iisus demonul se tulbură. Când zicea rugăciunea a doua oară, demonul începea să tremure. A treia oară când zicea rugăciunea, demonul dispărea. Faci ascultare? Ai harul lui Dumnezeu, eşti pentru rai. Să ştiţi că diavolul nu se teme de noi, nici măcar nu ne ia în seamă. El fuge de noi când vede Harul lui Dumnezeu pe care îl avem datorită ascultării de duhovnic.

Cel care face ascultare nu se teme – oarecum – de Dumnezeu. Nu faci ascultare? Fă ce vrei: rugăciune, post, asceză, etc. – nu mântuiesc. Numai ascultarea mântuieşte. Cel care face ascultare se aseamănă cu Hristos, Care S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte pe Cruce.

Duhovnicul poate să cadă. Cel care face ascultare nu cade niciodată. Duhovnicul va da socoteală înaintea lui Dumnezeu pentru dânsul, dar cel care face ascultare nu.

Prin duhovnic vorbeşte Hristos. Se poate oare să cadă cineva câtă vreme se aseamănă în ascultare cu Hristos? Chiar dacă porunca duhovnicului e rătăcită, Dumnezeu, pentru ascultare, o va întoarce în folos sufletesc. Pe duhovnicul tău, aşadar, să-l vezi că pe Hristos. Să nu-l întristezi. L-ai întristat pe duhovnic, L-ai întristat pe Dumnezeu. Eu am experienţa personală a neascultării şi a constrângerii duhovnicului meu, Nichifor. L-am constrâns zicându-i: „Dacă nu facem aceasta… plec.” Părintele Nichifor a fost nevoit să accepte. Când m-am întors la chilia noastrã, părintele mi-a spus: De ce, mai copile, m-ai silit să facem lucrul ăsta? După ce mor eu, vei putea să faci ce vrei”.

Cu aceste cuvinte ale lui, înfricoşătoare şi biciuitoare, mi-a arătat că m-am îndepărtat de Dumnezeu. Am pierdut rugăciunea pentru mult timp. Nu numai că am pierdut harul rugăciunii, însă am fost şi „biciuit” de Dumnezeu.

Ştii ce canon se primeşte dacă-l forţezi, dacă-l obligi pe duhovnic să facă ceva? E cu adevărat  înfricoşător.

Cel ce face ascultare e ca o hârtie albă. Nu are nimic scris pe ea care să fie luat de diavol.

Cât valorează duhovnicul, cu frică de Dumnezeu, nu valorează întreaga lume, nu valorează tot Sfântul Munte.

Faci ascultare la duhovnic? La Dumnezeu şi la Maica Domnului faci ascultare. Iar Hristos, Care a făcut desăvârşită ascultare la Tatăl Ceresc te primeşte, te aude, te face asemănător Lui. De aceea, cel ce face ascultare va avea o dublă cununa în slavă veşnică.

Dacă te trimite duhovnicul pe lună şi te duci, eşti în ascultare. Îl odihneşti pe duhovnic? Îl odihneşti pe Dumnezeu.

Când m-am dus eu la duhovnicul Iosif, duhovnicul vostru era începător. Părintele Iosif mereu îl încerca, dar duhovnicul vostru nu ştia nimic decât blagosloviţi şi să fie blagoslovit. Adesea părintele Iosif îi striga când mergeam eu pe acolo: „Vavuli fă-ne cafea”, şi duhovnicul vostru Efrem răspundea: „Să fie blagoslovit” şi fugea să îndeplinească porunca. Cum se îndepărta, părintele Iosif zicea încet: „Fii binecuvântat întotdeauna!” şi se rugă pentru el. Duhovnicul vostru a primit mult har tocmai datorită ascultării la părintele Iosif.

Demonizatul acela care a făcut desăvârşită ascultare la cei doi bătrâni şi care s-a tămăduit prin ascultarea sa, mi-a spus cum îi şopteau demonii: „Pleacă de la bătrânii la care eşti şi coboară pe ţărm, pe stânci. Bătrânii ăştia mănâncă, dorm, se roagă prea puţin. Ca să ieşim trebuie multă rugăciune şi post.” Şi desigur ziceau adevărul, însă era o cursă a diavolilor pentru ca să-l scoată de sub ascultare. Siliţi de o altă putere au mărturisit: „Dacă reuşeam să te scoatem de la bătrâni şi să te facem să cobori pe stânci, spre ţărm, te-am fi aruncat încet-încet în deznădejde şi te-am fi făcut să sari în mare, adică să te sinucizi”. Prin ascultarea lui a învins demonii şi s-a vindecat.

Numai diavolul ştie ce e duhovnicul, ce înseamnă duhovnicul, ce înseamnă ascultarea de duhovnic!

Făcându-mi eu odată voia şi plantând pomi, toţi s-au uscat. Cei pe care i-am plantat cu binecuvântarea părintelui Nichifor s-au prins, deşi părintele Nichifor nu era dintre monahii rugători.

Nu trebuie să tolerezi să-l judece cineva pe duhovnicul tău. Să te opui, să te împotriveşti când auzi că se spune ceva împotriva duhovnicului tău. Aşa e corect şi aşa trebuie să faci. O întâmplare asemănătoare cu cea în care acel monah a zis: „am duhovnic” şi prin aceasta au dispărut dracii i s-a întâmplat şi tatălui părintelui Amfilohie. Părintele Amfilohie şi-a adus tatăl la Sfântul Munte, l-a făcut monah şi-l îngrijea. Ca să vezi, copilul şi-a făcut tatăl călugăr!… Când tatăl lui trăgea să moară, părintele Amfilohie a intrat în camera muribundului şi văzându-l foarte tulburat îl întrebă:

– De ce eşti, tată, atâta de tulburat?

– Au venit diavolii şi mi-au spus, inspaimantandu-mă, că-mi vor lua sufletul. Iar părintele Amfilohie i-a spus:

– Nu-ţi fie frică pentru că nu-ţi pot face nimic, pentru că eşti sub ascultare. Dacă mai vin la tine să le zici: Ce aveţi cu mine? Am duhovnic. Eu sunt ascultător”.

Au venit din nou demonii în ziua următoare cu mai mult zgomot, cu săbii, cu topoare, cu furci, speriindu-l că-l vor lua. Cum le-a zis că are duhovnic, demonii s-au fãcut nevăzuţi. Numai diavolul ştie ce putere are duhovnicul, ce zice duhovnicul. A zis duhovnicul? Du-te! Urcă-te pe lună, nu te teme! Orice vrea duhovnicul, sã fie fãcut. Nu te interesează. Nu interesează decât ascultarea. Ai făcut ascultare, mergi în Rai, nu ai făcut, mergi în Iad.

N-ai venit să te împărtăşeşti de zece ori pe zi, să faci rugăciunea minţii, privegheri sau posturi. Toate nu valorează nimic fără ascultare. Ai făcut ascultare, mergi în rai, ai făcut neascultare, mergi în Iad! Adam a făcut neascultare şi a ajuns în iad! Noi călugării spunem puţine cuvinte: ASCULTARE DE DUHOVNIC = VIAŢA, NEASCULTARE = MOARTE. Ai făcut ascultare, ai făcut totul. Eu nu spun că celelalte nu ne folosesc, însă sunt pe planul doi.  Îmi amintesc că odată, pe când trăia duhovnicul Iosif, l-am judecat într-o problemă. M-am dus seară să mă rog şi nu puteam de loc să înaintez în rugăciune: „Doamne Iisuse….Doamne Iisuse…” mai mult nu puteam.„Undeva am greşit” m-am gândit. „Undeva am păcătuit”. Ia să vedem în ziua precedentă, unde am mers, ce am făcut, ce am spus. Am găsit: l-am judecat pe duhovnicul meu. Ziua următoare era duminică şi trebuia să slujesc la Sfântul Altar. Acum ce era să fac? Rugăciune! „Dumnezeul meu, iartă-mă căci mi-am judecat duhovnicul. Am greşit, îmi cer iertare” Dar nimic! „Dar Petru, Doamne, Te-a tăgăduit de trei ori şi l-ai iertat. Eu nu Te-am tăgăduit, ci doar l-am judecat pe duhovnicul meu. Acum mă pocăiesc şi-mi cer iertare”. Nimic! Iau din nou metăniile, dar rugãciunea nu înaintează. Au început lacrimile. Am vărsat râuri de lacrimi. „Pe cuvioasa Maria Egipteanca ai iertat-o când s-a pocăit şi pe mulţi păcătoşi ai iertat. Pentru mine nu exista milă, nu există iertare?”

Au trecut aşa trei ore. În sfârşit simt o pace, o dulceaţă, o bucurie înlăuntrul meu. Atunci începe şi rugăciunea, singură: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă”. Deci nu-i acelaşi lucru să judeci un străin cu a-l judeca pe duhovnicul tău. Vai ţie! L-ai judecat pe Însuşi Dumnezeu. Singurul om pe care l-am iubit şi singurul om de care m-am temut a fost părintele Iosif. Duhovnicul poate să-ţi spună un cuvânt mândru sau sucit. Tu fă-ţi ascultarea ta, fă ascultare desăvârşită. Rodul desăvârşitei ascultări l-am încercat la duhovnicul Iosif. O să mă întrebi desigur care este? Nu mă temeam de Dumnezeu, nici măcar nu mă temeam. Gura duhovnicului ce zice? Să fie blagoslovit…fă ascultare fără deosebire.

Gura duhovnicului e gura lui Hristos. Să faci ce spune duhovnicul fără să analizezi, fără să cercetezi şi fără să murmuri. Construieşte pe smerenie. A zis duhovnicul aşa? Să fie blagoslovit. De nimic să nu te îngrijeşti de vreme ce faci ascultare. Te vei mântui, o să mergi în Rai.

Un diacon îi zice duhovnicului: „Părinte vreau să merg să fac baie în mare pentru sănătate”. „Nu te du copile pentru cutare sau cutare motiv”. „Ba mă duc să fac baie”. Şi se duse… Făcu baie şi în timp ce se scaldă un rechin l-a omorât. Mai târziu i-a scos marea trupul sfâşiat la mal. Unde s-a dus sufletul lui?

Ascultarea aduce iluminare, lacrimi şi rugăciune. Dacă n-ai ascultare, chiar dacă le ai pe acestea, le vei pierde. Cât de mult îl cinsteşti şi îl iubeşti pe duhovnic, atât de mult primeşti. Harul ascultării îl înconjoară pe ascultător că o flacără şi de aceea nu-l poate prinde diavolul. Dacă lipseşte aceasta flacără, diavolul ne va devora.

Teologia (cuvântarea de Dumnezeu) este rezultatul rugăciunii, iar rugăciunea este rezultatul ascultării. Când faci ascultare o să găseşti şi rugăciune şi teologie (cuvântare de Dumnezeu). Când însă nu faci ascultare nu găseşti nimic. Primul lucru, sau mai bine zis rădăcină, este ascultarea. Ai făcut ascultare? O să găseşti rugăciune. Se poate să o găseşti acum sau să o găseşti mâine.

sursa http://saraca.orthodoxphotos.com