Ajunul Bobotezei la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău
14:25, marți, 18 ianuarie, 2022 |
Marți, 18 ianuarie 2022, în Ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a oficiat Serviciul divin la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău. Alături de Întâistătător s-au rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei și Eclesiarh al Catedralei, precum și slujitorii sfântului lăcaș.
Pentru a fi întâmpinat aşa cum se cuvine Ajunul Botezului Domnului, ziua de 18 ianuarie, cunoscută şi ca Ajunul Bobotezei, este rânduită ca zi de post aspru sau chiar post negru pentru cei care doresc şi nu au slăbiciuni trupeşti.
La Sfânta Liturghie, enoriașii s-au rugat împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova ca Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i învrednicească să se bucure deplin de această zi importantă, premergătoare unui eveniment ales pentru creștinătate – Botezul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.
După Liturghie, în scuarul Catedralei mitropolitane, Înaltpreasfințitul Vladimir a sfințit Aghiasma Mare.
Termenul de „aghiasmă” provine de la cuvântul grecesc „agiasmós” (αγιασμός) care înseamnă „sfințire”.
Slujba Aghiasmei Mari se săvârşeşte atât în Ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii binecuvântează apoi casele credincioşilor, cât şi în însăşi ziua Bobotezei, când se sfinţeşte Aghiasma pe care credincioşii o iau la casele lor, pentru tot anul.
Aghiasma Mare se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Agheasma se consumă timp de opt zile la rând, mai ales de la Ajunul Bobotezei până la Odovania praznicului.
Apa sfințită în Ajun și la Botezului Domnului este „izvor de nestricăciune, izvor de sfințire, vindecare de boli, alungare de puteri potrivnice ale duhurilor diavolești, spre curățirea sufletelor și a trupurilor, spre dezlegare de păcate, spre tot lucrul cel de folos” (din rânduiala Sfințirii celei Mari a apei).
La Slujba Aghiasmei Mari au participat credincioși care au luat apă sfințită ce este folosită pe parcursul întregului an, dar și în caz de boală sau în mari ispite și încercări.
Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md