A fost lansată campania socială „Ajută un bunic să zâmbească”

În perioada 20 februarie – 20 martie 2013, “AO FILOCALIA” va desfăşura o Campanie de colectare a ajutoarelor materiale sub orice formă (produse alimentare nealterabile, produse igienice, haine, donaţii de orice fel etc) pentru persoanele în etate solitare şi cele cu dizabilităţi, cu genericul „Ajută un bunic să zâmbească”.
Scopul campaniei este să ofere suport moral şi material persoanelor de vârsta a treia aflate în situaţii dificile, precum şi persoanelor cu dizabilităţi care întâmpină dificultăţi materiale.
Ne-am obişnuit de ani buni să vedem în jurul nostru bătrâni care nu-şi mai găsesc sensul, şi care ar fi bucuroşi de orice gest sau vorbă care să-i readucă la viaţă.
Toţi avem bunici, sau rude, sau vecini de vârsta bunicilor. Oricare dintre noi cunoaşte măcar un bătrân care se descurcă mai greu, şi care se bucura la vederea unui om care îi zâmbeşte. Mulţi dintre ei sunt singuri, abandonaţi, uitaţi de toţi. Au fost şi ei tineri, mulţi au avut o familie, care însa, considerându-i o povară, i-au lăsat în voia sorţii.
Menţionăm că în Republica Moldova pensia lunară medie pentru un bătrân este de aproximativ 700 lei. În acest context pentru populaţia din mediul urban minimul de existenţă a constituit în anul 2012 în medie 1600,7 lei, sau cu 18,4% mai mult comparativ cu mediul rural – 1351,8 lei. Asta ar însemna că majoritatea persoanelor în etate trăiesc la limita sărăciei. Şi mai gravă este situaţia persoanelor cu dizabilităţi care nu au acces la infrastructură şi la servicii sociale.
Important e să nu uităm ca şi noi vom ajunge să fim bătrâni şi ne vom dori să-i avem pe cei dragi in jur, sau cel puţin să vedem din când în când un zâmbet cald şi o mâna întinsă. Trebuie să conştientizăm faptul că avem şi o obligaţie morală de a fi alături de ei şi de a le oferi, în măsura posibilităţilor, un trai mai bun.
În cadrul acestei Campanii ne propunem să oferim ajutor pentru cel puţin 150 de beneficiari, persoane în etate din:
• s. Drăguşeni din r. Străşeni,
• s. Cotiujenii Mari din r. Şoldăneşti,
• s. Zguriţa din r. Drochia,
• s. Ţepilova din r. Soroca,
• s. Călărăşeuca, r. Ocniţa,
• s. Coşniţa, r. Dubăsari,
• Sângera, mun. Chişinău.
Vă îndemnăm să vă alăturaţi nouă în această iniţiativă caritabilă!
Locaţia de colectare: str. Sfatul Țării 27, oficiul 12, Chişinău,
Tel/Fax:
022 234 274, mobil. 068480403

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie! Împărate ceresc, Mângâietorule,...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Fericitul Mina, nerăbdând să vadă nevoia aceea, nici voind să privească cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, și-a...
Condac 1: Veniți, ucenicilor ai lui Hristos, care însetați după împărăția cea cerească, să îi aducem laude iubitorului nostru ocrotitor,...
Anastasia, cea preafrumoasă între femei, s-a născut în vestita cetate a Romei. Ea pe toţi covârşea cu neamul său cel...
Rugăciunile începătoare, apoi: Condacul 1 Celei alese dintre toate neamurile, Apărătoarei neamului creştinesc, cântare de mulţumire aducem ţie, Născătoare de...
Slavă Ție, Dumnezeul nostru, slavă Ție. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților...
Liturghie arhierească în parohia „Sf. M. Mc. Gheorghe” din s. Ceadîr, r. Leova
Sfânta Liturghie în ziua prăznuirii Intrării în Biserică a Maicii Domnului, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a avut o întrevedere cu Premierul Alexandru Munteanu
Ieromonahul ADRIAN (Adrian Teodorescu), a fost oprit de a oficia cele sfinte
Preoții circumscripției Telenești s-au reunit în comuniune liturgică, marcând începutul Postului Nașterii Domnului
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXV-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
Apel de ajutor pentru continuarea lucrărilor la biserica „Sf. M. Mc. Dimitrie” de pe lângă IMSP INN „Diomid Gherman” din Chișinău