Am strigat „Maica Domnului, ajută-ne!”

Într-o zi, este adus în Unitatea de Primire Urgentă din Piatra Neamț, un băiețel de 2 ani și ceva în stop cardio-respirator.

Aspirase o gorgoaza (o corcodușă verde) .Bunica lui, asistentă medicală la ORL, încercase acasă prin toate metodele să îndepărteze corpul străin. Când a văzut că nu reușește ,l-a suit în mașina personală și au pornit spre spital. Pe drum,copilul face stop cardio-respirator și la sosirea în UPU era deja de minute bune în stop.

Aplicam noi toate manevrele Heimlich clasice ,în disperare de cauză improvizăm ,rezultat zero.

Copilul în stop ,ventilare imposibilă, edem laringian masiv, corcodușa fixată ca un dop ,subglotic. Toate manevrele de extragere eșuaseră. Pensa pentru extragerea corpilor străini aluneca pur și simplu și nu puteam apuca corcodușa.Vine și ORL stul, încercăm traheostoma ,nu se ventila și pace!

În fine, copilul era deja de prea mult timp în stop cardio-respirator …

În UPU aveam o icoană a Maicii Domnului. Am strigat „Maica Domnului, ajută-ne!”. Asistenta s-a uitat la mine . În acel moment a sărit corcodușa fără nici o manevră și am extras-o rapid.
Am intubat repede copilul și , împotriva tuturor protocoalelor, în câteva minute era resuscitat.

Deși fusese în stop cardio-respirator mult peste limitele descrise în cărțile de medicină,copilul a plecat acasă peste câteva ore, fără absolut nici o sechelă.

Orice medic cinstit va recunoaște că știința are limitele ei , că în realitate avem prea puțin habar despre corpul nostru , că medicii sunt și ei oameni și că acolo unde știința și-a atins limitele continuă Dumnezeu…”

Camelia Smicală