Andrei Ciurunga – Rugaciune

Andrei Ciurunga – Un mare poet al închisorilor comuniste (numele sau real a fost Robert Eisenbraun)

28 octombrie 1920, Cahul, România Mare) este un poet. S-a născut într-o familie de colonişti germani. Tatăl său, Hermann Eisenbraun, a fost profesor de limba germană; mama, Margareta, era născută Mariş. A făcut şcoala primară la Cahul şi liceul la Bolgrad (până în 1939).

Format în perioada interbelică, Ciurunga a preluat motive şi tehnici de versificaţie din poezia epocii. Sinceritatea exprimării şi dramatismul nesofisticat conferă versului său o sobrietate tulburătoare, cu inflexiuni incantatorii. Spectrul tematic tra­diţional – poezie erotică, poezie patriotică şi de război – este completat cu versurile „de la Canal”, de tip folcloric, care, compuse într-un registru grav, au circulat oral printre deţinuţii gulagurilor comuniste. Poezia postbelică semnată de Ciurunga capătă tente filosofice, exprimate prin metafore elocvente. Ciurunga este şi autor de versuri pentru copii: Micul meu atlas (1976), Imn pentru flacăra fără sfârşit (1982), Toată ţara-i şcoala mea (1989).

Rugaciune

Luminand feerica
inima-i biserica.

Gandul mi se reazima
in potir si-n azima.

Intre umeri crucile
risipesc nalucile.

Calde ca velintele
ma-nvelesc credintele.

Somnul vise-nsiruie,
linistea ne miruie.

Doamne-al inchisorilor,
da-ne mila zorilor.

Solii tai

Zbor de pasare curata
suie limpede spre cer
din adanc de piatra lata
de sub reci rugini de fier.

Sau coboara din tarie
de la Maica lui Hristos,
tainic aducand solie
rastignitilor de jos.

Mare fie-Ti, Doamne, slava
c-ai trimis cu sfant temei,
randunele la Jilava
si la Gherla porumbei.

Nu-s vinovat fata de tara mea

La ora cand cobor, legat in fiare,
sa-mi ispasesc osanda cea mai grea,
cu fruntea-n slava strig din inchisoare:
– Nu-s vinovat fata de tara mea.

Nu-s vinovat ca mai pastrez acasa
pe-un raft, intaiul meu abecedar
si ca ma-nchin cand ma asez la masa,
cuviincios ca preotu-n altar.

Nu-s vinovat ca i-am iubit lumina
curata cum in suflet mi-a patruns,
din via data-n parg sau din gradina
in care-atatia serpi i s-au ascuns.

Nu-s vinovat ca-mi place sa se prinda
rotunda ca o tara hora-n prag,
sau c-am primit colindatori in tinda,
cum din bunic in tata ne-a fost drag.

Nu-s vinovat ca toamnele mi-s pline
cu tot belsugul, de la vin la grau,
si c-am chemat la praznic pe oricine,
cat m-am stiut cu cheile la brau.

Dac-am strigat ca haitele ne fura
adancul, codrii, cerul stea cu stea
si sfanta noastra paine de la gura –
nu-s vinovat fata de tara mea.

Nu-s vinovat c-am indarjit sacalii
cand am racnit cu sufletul durut
ca nu dau un Ceahlau pe toti Uralii
si ca urasc hotarul de la Prut.

Pamantul meu, cum spune si-n izvoade,
l-a scris pe harta lumii Dumnezeu,
si cati prin veacuri au venit sa-l prade
il simt si-acum pe piept cat e de greu.

De-aceea cand cobor legat in fiare,
impovarat de vina cea mai grea,
cu fruntea-n slava gem din inchisoare:
– Nu-s vinovat fata de tara mea.