Anecdote duhovniceşti. Din înţelepciunea şi umorul Părintelui Justin

Un catolic la Psaltire

Intră un bărbat la părintele Justin şi, după ce stau de vorbă, acesta îi arată părintelui pomelnicul său şi zice:

– Părinte, am trecut aici pentru psaltire şi un catolic…, e bine?

Părintele răspunde, zâmbind:

– E bine, doar că se tulbura oleacă Vaticanul.

În genunchi vii la mine, ca la Papa?

Eram cu Părintele Justin în chilie, când intră pe uşă o femeie, care foarte emoţionată se pune în genunchi şi merge aşa de la uşă până la picioarele Părintelui. Părintele se amuză şi exclamă:

– Ia uite, măi! În genunchi vii la mine, ca la Papa de la Roma? Eu sunt un păcătos, nu sunt infailibil.

Femeia se uită mirată şi zice:

– Dar de unde ştiţi, Părinte? Eu locuiesc chiar la Roma…

Un politician la Părintele Justin

Politicienii mai rar apăreau la uşa Părintelui Justin, ca unul ce sancţiona politica, fiind cunoscută tuturor lipsa de evlavie a Părintelui faţă de politicieni.

Apare totuşi într-o zi unul din politicienii de vârf, la insistenţele neîndurătoare ale soţiei, mai credincioase de altfel. Politicianul intră şi încearcă să se prezinte:

– Părinte, ştiţi eu am luptat pentru libertatea românilor, am participat la Revoluţie.

Părintele se cam înfoaie şi nu-l iartă:

– Lăsaţi-mă, măi, cu păpuşăria voastră de Revoluţie!

Politicianul insistă:

– Da, Părinte, eu am fost acolo în balconul de la Revoluţie.

– Şi cum de nu v-a nimerit, măi, niciun glonţ?

Iliescu şi televizorul

Într-o zi vine la Părintele o femeie ce părea tare frământată şi puţin speriată. Aceasta începe să-i spună Părintelui problema ei:

– Părinte, mare năcaz am eu în casă cu televizorul ista. Eram într-o seară singură în casă şi televizorul închis. Când deodată, ce crezi, Părinţele? Începe să vorbească cineva din televizor. Şi doar nu era nimeni şi televizorul închis. Ce mă fac, Părinte, că o intrat vrăjmaşul ista în televizor?

Părintele a tot ascultat-o pe acea femeie preocupată, în timp ce aranja nişte pomelnice, după care îi spune foarte serios:

– Măi, ce treabă! O fi fost Iliescu, măi!

Un evreu încearcă să ajungă la Părintele Justin

Un evreu care avea ceva probleme financiare din care nu mai putea ieşi, se hotărăşte disperat să ajungă la marele duhovnic, prin intermediul unui prieten ortodox. Prietenul lui ajunge la Părintele Justin şi îl întreabă dacă ar putea primi un evreu pentru un sfat. Părintele, destul de mirat, răspunde:

– Ce să caute la mine un evreu? Dacă are probleme de afaceri, se pricepe mai bine ca mine. Iar dacă are probleme de conştiinţă, să se ducă la rabin!

Un evreu internat

Eram cu Părintele Justin, care era internat la Spitalul Judeţean din Iaşi, unde suferise o intervenţie chirurgicală în urma unei fracturi la picior. În acelaşi salon cu Părintele era internat şi un evreu, Abramovici, care urma să fie operat de colecist. Operaţia a reuşit, iar Părintele Justin ne-a povestit amuzat ce a urmat după operaţie.

– Intră evreul de urgenţă la operaţie. După operaţie este adus iar în salon. Veniseră membrii familiei la patul lui şi aşteptau să se trezească Abramovici din anestezie. Ce credeţi că a zis prima dată evreul când s-a trezit din anestezie? Nici bine nu s-a dezmeticit şi zice către fiul lui:

– Fiule, cum merge bursa?

Spovedania unei preotese

La spovedanie la Părintele Justin era coadă mare, mai cu seamă în Posturi. Unii zăboveau mai mult sau mai puţin, alţii nu se mai dădeau ieşiţi, spre indignarea multora din cei ce încercau să aştepte smerit la uşă. Cel mai mult, nu ştiam de ce, stăteau preotesele. Într-o zi, când una din preotese a sfidat mulţimea de la uşă, dintre care mulţi oameni sărmani cu copiii, veniţi de departe, nu am mai răbdat şi l-am întrebat pe Părintele Justin – ce are atâta de spovedit în general o preoteasă?

La care Părintele răspunde pe un ton aparent grav, dar care a stârnit amuzamentul tuturor celor de faţă:

– Păi, un preot când se spovedeşte, se spovedeşte doar pe el însuşi. Preoteasa însă se spovedeşte pe ea, pe preot şi apoi toată parohia”.

Pomelnic pentru căsătorie

Eram cu Părintele într-una din zilele lui august, când era perioada cea mai aglomerată din an la uşa Părintelui Justin. Afară îmbulzeală mare, înăuntru abia încăpeau oamenii, care se apropiau de Părintele, îi lăsau pomelnicul şi bucurie mare pe cel care mai apuca să-i mai şi pună câte o întrebare la care să primească răspuns. Vin şi două femei, mai bine făcute şi înfipte, cam la vreo 50 de ani. Se reped către Părintele şi-i spun uşor la ureche, să nu audă ceilalţi din spate:

– Părinte, Părinte, noi tot cu problema noastră să găsim pe cineva… ştiţi, pentru căsătorie.

La care Părintele întoarce capul spre ele şi le zice:

– Măi, voi aţi auzit de cântarea aceea pe glasul 8? Aliluia, Aliluia, Aliluia!

– Cum, Părinte? Întreabă ele, mirate.

– De-acum moartea, măi! Cine să mai vină?

Datornicul

Intră în chilia Părintelui un domn ce părea foarte apăsat de ceva. S-a aşezat în genunchi lângă fotoliul Părintelui şi pe lângă pomelnic scoate şi portofelul, din care ia o sumă de bani şi-i înmânează. Părintele, nu pare deloc impresionat şi foarte grav îi porunceşte:

– Mai dă!

Omul, ruşinat, mai scoate o sumă de bani. Părintele iar:

– Mai dă! Hai scoate-i pe toţi! Dă, dă!

Eu, care eram lângă Părintele Justin, eram foarte surprins, pentru că nu l-am văzut niciodată procedând aşa, Părintele nu cerea niciodată nimic de la nimeni, ba dimpotrivă – el oferea ajutor. Dar se întâmplă ceva minunat. După ce omul a scos, şocat, toţi banii din portofel, Părintele îi ia, opreşte doar 10 lei şi îi dă înapoi toată suma de bani, care nu era puţină. Atunci domnul acela a început să plângă în faţa Părintelui, mărturisind:

– Părinte, iertaţi-mă, ştiu că am datorii şi chiar dacă am bani, nu mai voiam să-i înapoiez. Promit că mă duc şi înapoiez toţi banii celor care m-au împrumutat.

din Ne vorbește Părintele Justin, vol.III, Fundația Justin Pârvu, p.223-229