Anul Bisericesc şi Anul Laic – creştinul între Hristos şi zeul Anu

În Biserica Neamului Românesc, în Biserica Ortodoxă Română, adevărul nu este nici lozincă şi nici comunicat de presă. Adevărul este Persoană, este Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Doctorul sufletelor şi al trupurilor noastre!

În timpurile comuniste, printre marile sărbători păgâne promovate de regim, se număra Noaptea de Anul Nou – Revelionul! O sărbătoare precedată de un eveniment politic şi aniversar foarte important pentru elita comunistă, anume 30 Decembrie – Ziua Republicii. Lovitura de stat, abdicarea forţată a Regelui Mihai I şi transformarea României în laborator al unuia dintre cele mai sângeroase experimente de inginerie socială din istoria umanităţii, erau îmbrăcate, mascate în lozinci şi celebrate la 30 Decembrie prin spectacole omagiale în centrul cărora se afla venerarea celor doi semi-zei – Nicolae Ceuşescu, ”Cel mai iubit fiu al poporului” şi Elena Ceauşescu, ”Savanta de renume mondial”.

După ce plăteau preţul supravieţuirii, acceptând să-i omagieze pe cei doi dictatori, românii îşi aflau liniştea de o noapte, evadând în universul muzicii populare, muzicii uşoare şi a glumelor lui Nea Mărin. Bineînţeles, fantoma lui Ceauşescu ne invada casele, la miezul nopţii dintre anii calendaristici, când pe ecranele televizoarelor se transmitea Mesajul de Anul Nou al Tovarăşului Secretar General al Partidului şi Preşedintele Republicii. Tata, săracu, îl înjura de mamă şi schimba canalul pe ”bulgari” sau pe ”sârbi”, unde ascultam muzică, ciocnind paharele cu vin de la ţară, că şampania era tot mai rară spre sfârşitul anilor `80, şi dorindu-ne sănătate în noul an.

După 23 de ani de la dispariţia comunismului, sărbătoarea laică a Revelionului este încă prezentă în viaţa românilor. Nu ar fi nimic rău în acest fapt, dacă ar exista o anumită moderaţie şi mai ales, dacă românii – care nu ezită să se declare creştini în procent de peste 98% la recensăminte – ar înţelege că ritmul lor sufletesc de viaţă este guvernat de un alt an, nu cel astronomic, ci Anul Bisericesc.

Cum se definesc Anul Laic şi Anul Bisericesc, de ce ar fi important să facem diferenţa şi să ne raportăm corect la importanţa total diferită pe care o are fiecare pentru viaţa noastră?

Anul Laic poate fi definit, în primul rând, ca An Astronomic, iar durata lui este definită ca durată a unei revoluţii a planetei Terra în jurul Soarelui. În general, noţiunea de ”an” este folosită pentru a indica perioada orbitală de parcurgere a unei rotaţii în jurul Soarelui de către fiecare planetă a sistemului nostru solar.

În al doilea rând, Anul Laic se defineşte ca unitate de măsură pentru timp. Există mai multe variante de an: Anul Iulian (365,25 zile), Anul gregorian (365,2425 zile), Anul „obişnuit” (365 zile) şi Anul tropic, care a fost luat ca bază, în perioada 1960-1967, pentru unităţile de măsură pentru timp, în perioada respectivă, secunda fiind definită ca fracţiunea 1 / 31.556.925,9747 a anului tropic la 1900/01/01, ora 12. Fiecare tip de an, ca unitate de măsură pentru timp, se foloseşte în funcţie de necesităţile de precizie ale utilizatorului.

În al treilea rând, Anul Laic se defineşte ca An calendaristic şi este sincron cu ciclul anotimpurilor, având un număr întreg de zile (fie 365 de zile – anii obişnuiţi – fie 366 de zile – anii bisecţi- astfel încât durata medie a anului calendaristic să fie aproximativ egală cu durata anului tropic). În anul 45 î.Hr., Iulius Cezar a introdus Calendarul Iulian, în curgerea căruia fiecare al patrulea an este bisect. Calendarul iulian rămâne în urma anotimpurilor cu aproximactiv 7,8 zile în 1000 de ani. În anul 1582, Papa Grigore al XIII-lea a modificat Calendarul Iulian prin introducerea Calendarului Gregorian, pentru a recupera diferenţele apărute între calendar şi realitate. În Calendarul Gregorian, anii cu număr multiplu de 100, da nu şi de 400, nu sunt bisecţi, astfel că întârzierea acumulată de Calendarul Gregorian este de 3 zile la 1000 de ani.

Ce ne spun aceste date oferite de ştiinţă? Un fapt simplu, anume că orice calendar laic este doar o convenţie umană prin care se măsoară curgerea vieţii materiale, principalele repere fiind steaua din centrul sistemului nostru solar – Soarele – şi planeta unde ne-a rânduit Dumnezeu să ne căutăm mântuirea, a treia de la această stea – planeta Terra.

Dar Calendarul Bisericesc (ca de altfel oricare alt calendar religios) nu este oare tot o convenţie umană? Da, sub aspect tehnic este o convenţie umană, dar din perspectivă spirituală, duhovnicească, iniţiatică, un calendar religios (Calendarul Bisericesc Creştin Ortodox, în cazul nostru) reprezintă expresia unui ritm de viaţă sufletească la care fiinţa umană este chemată în existenţa sa trupească şi mai ales, sufletească.

În Biserica Ortodoxă, Calendarul Bisericesc stabileşte Anul Nou în ziua de 1 Septembrie, în această zi fiind cuprinse două tradiţii religioase: tradiţia iudaică care sărbătoreşte în ziua de 1 Septembrie (este şi prima zi a anului civil la evrei) începutul creaţiei lumii noastre de către Dumnezeu; tradiţia creştină care mărturiseşte că Iisus Hristos a început activitatea Sa publică în ziua de 1 Septembrie. Anul Nou Bisericesc a fost instituit de către Sfinţii Părinţi întruniţi la Sinodul I de la Niceea, când s-a rânduit ca data de 1 septembrie să fie celebrată ca început al mântuirii creştinilor, în amintirea intrării lui Hristos în mijlocul adunării evreilor vestind poporului”anul bineplăcut Domnului”.

În Biserică există, însă, şi un alt an, alături şi în armonie cu Anul Bisericesc. Este vorba de Anul Liturgic care începe în Ziua Sfintelor Paşti, în Ziua Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. De la ziua Sfintelor Paşti se numără, în slujirea liturgică a Bisericii, Evangheliile şi Duminicile Anului bisericesc. Anul Liturgic se împarte în trei mari perioade: Perioada Triodului, ca perioadă prepascală, Perioada Penticostarului, perioada pascală şi Perioada Octoihului, ca perioadă postpascală. Timpul Triodului ţine de la Duminica Vameşului şi a Fariseului  (total 10 saptamani), Timpul Penticostarului ţine de la Duminica Paştilor până la Duminica I-a după Rusalii sau a Tuturor Sfinţilor (total opt saptamani), iar Timpul Octoihului ţine tot restul anului, adică de la sfârşitul perioadei Penticostarului până la începutul perioadei Triodului.

Anul Bisericesc şi Anul Liturgic reprezintă sau trebuie să reprezinte pentru creştini, reperele esenţiale pentru ritmul de viaţă duhovnicesc, pentru călătoria iniţiatică spre întâlnirea noastră cu Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Anul Laic ne oferă doar sărbători artificiale, păgâne, pline de ipocrizie, de negustorie, de plăceri exagerate şi dăunătoare. Din păcate, mulţi dintre noi, creştinii – ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi mireni – am căzut de la credinţă şi am acceptat un nefiresc amestec între sărbătorile duhovniceşti ale Calendarului Bisericesc şi carnavalul păgân al sărbătorilor laice, aşa cum este şi Revelionul. Un amestec nociv pentru sănătatea sufletească a Neamului Românesc.

Nu doresc să fiu fariseu, aşa că vă mărturisesc că, în noaptea dintre anii laici, obişnuiesc să fiu împreună cu familia mea, la o masă pe care încă unii dintre noi o numesc, ”masa de Revelion”, atât cât îmi îngăduie canonul de slujire ca preot, căci în ziua de 1 Ianuarie preotul trebuie să slujească Sfânta Liturghie. Totuşi, înainte de orice, ridic rugăciune lui Hristos, în sluba de Te Deum, în capela mea de spital, mulţumind lui Dumnezeu că a îngăduit ca planeta noastră să parcurgă încă o rotaţie în jurul Soarelui, călătorind în acest magnific şi necuprins Univers, una dintre infinitele minuni create de Dumnezeu. Am convingerea că Revelionul poate şi trebuie să fie exorcizat şi încreştinat, altfel, va rămâne mereu doar o noapte pierdută inutil şi închinată demonic lui Anu, idolul păgân sumerian care stăpânea cerul şi pământul, întruchipând timpul primordial.

Sursa: http://adevarul.ro/