Apariție editorială: POTECI SPRE ZIUA A ȘAPTEA
11:19, miercuri, 27 octombrie, 2021 |
Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove la editura Epigraf din Chișinău a văzut lumina tiparului cartea POTECI SPRE ZIUA A ȘAPTEA, semnată de ieromonahul VASILISC DONICA, născut la 15 decembrie 1985, în satul Zahoreni, raionul Orhei. Și-a făcut studiile la Colegiul Pedagogic Vasile Lupu din or. Orhei, apoi a absolvit Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul în or. Chișinău (licențiat în științe ale educației, filologie) și a făcut studii de master la Universitatea de Stat din Moldova (master în științe umanistice, istoria și cultura religiilor). În prezent, ieromonahul Vasilisk slujește la Mănăstirea Saharna și predă religia la Gimnaziul din Saharna Nouă, raionul Rezina.
Autorul este un împătimit de poezie și proză. A scris primele versuri în adolescență – frumoasa vârstă a îndrăgostirii. Treptat, creațiile sale au devenit mai variate, mai adânci, mai duhovnicești. Gândurile și trăirile sale, așternute pe hârtie, au ajuns pe paginile a numeroase reviste și publicații atât din Republica Moldova, cât și din România. În 2021, a fost premiat cu diplomă în cadrul Galei Premiilor Revistei Regal Literar din România – Premiul pentru Creație.
Nuvelele sunt ilustrate cu o grafică superbă a maestrului Iurie Brașoveanu, grafician și pictor de icoane, restaurator, poet și profesor. În Scrisul – Suflet pe altar, autorul menționează că „scrierile mele se împletesc armonios cu lucrările unui poet al spiritului, o persoană al cărei suflet este impregnat de o mare sensibilitate – artistul plastic Iurie Brașoveanu. În grafica sa prezentă în volum, cerneala neagră pe fundalul alb creează viziuni și valori simbolice deosebite.”
În Cuvânt-înainte, semnat de Preasfințitul IOAN, Episcop de Soroca, vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, se subliniază că „Dumnezeu, Cuvântul și Cartea au fost și vor rămâne valorile primordiale care ne definesc ca locuitori atât ai Pământului, cât și ai Cerului.”
De asemenea, Preasfințitul Ioan consideră că „acest binecuvântat volum de nuvele, poezie și cugetări este un frumos prilej de a ne întoarce la Lumină și hrană pentru sufletele noastre atât de înstrăinate, din păcate, de lectură, de frumos, de Dumnezeu. Toți cei care caută potecile mântuirii ori cei care în ziua a șaptea sunt prezenți și trăiesc Sfintele Liturghii împreună cu Hristos, Care coboară în Sfântul Potir din mare Iubire pentru fiecare om – „Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor” (Matei 18:20) – vor fi încântați de ce vor găsi în acest volum.”
Sperăm că lucrarea părintelui ieromonah VASILISK va fi citită cu mult interes atât de creștini, cât și de atei, fiind un îndemn la o viață spirituală. Cartea poate fi găsită la magazinul de cărți și la Cabinetul metodic de pe teritoriul Mitropoliei (București 119).