Apostolii – “taţi ai întregii lumi”
5:48, luni, 13 iulie, 2020 | Cuvinte-cheie: apostolii, cugetare, Sfântul Nicolae Velimirovici, Soborul Sfinţilor 12 Apostoli

Cugetare a Sfântului Nicolae Velimirovici la Soborul Sfinților Apostoli:
Neîncetata îngrijire de binele oamenilor! Această grijă a înlăţat spiritele şi inimile nobile ale sfinţilor apostoli.
Scriind despre Sfîntul Apostol Pavel, Sfîntul Ioan Gură de Aur îl numeşte „tatăl a toată lumea”. „Ca şi cînd el ar fi dat naştere cu dureri, întregii lumi,” scrie Sfîntul Ioan Gură de Aur, „el a lucrat cu înfrigurare zi şi noapte ca să-i aducă pre toţi în împărăţie”.
Cu adevărat, înalt este numele de „tată al întregii lumi”, iar dacă se cuvine ca cineva dintre oameni – în afară de Dumnezeu – să poarte acest nume, atunci cu siguranţă că el se cuvine Apostolilor lui Hristos. Prin îngrijirea lor paternă faţă de întreaga lume, ei au fost cu adevărat „taţi ai întregii lumi”.
Sînt multe mame pe lume cărora le pasă de copiii lor mult mai puţin decît le-a păsat apostolilor de binele persecutorilor şi ucigaşilor lor.
Sfîntul Apostol Petru l-a mîntuit de două ori de la moarte pe cel mai înverşunat duşman al lui, Simon Magul: odată cînd îl înşfăcase poporul ca să îl ardă de viu şi altă dată cînd era să fie mîncat de un cîine. Gîndiţi-vă numai cum a răsplătit lumea acestor binefăcători ai ei! Ea le-a răsplătit ca şi cînd Sfinţii Apostoli ar fi fost cei mai mari criminali şi tîlhari. O, cît de adevărate sînt cuvintele Sfîntului Chiril, care zice:
„Cîtă vreme sîntem în trup, noi creştinii parcă am fi la fel precum păgînii; diferenţa între noi stă doar în duh”.
www.sfantulnicolaevelimirovici.wordpress.com


„Praznicul cel după praznice şi cel mai din urmă să-l prăznuim noi, credincioşii, în chip luminat; aceasta este Cincizecimea, plinirea...
Ce e bucuria? Toată lumea vorbeşte despre bucurie. Nimeni nu poate să trăiască fără bucurie. E mai puţin important să...
Cam in urma cu un an, intr-o călătorie cu trenul, am avut o discuție lunga cu un tânăr american. Mă...

Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVIII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește astăzi 33 de ani de slujire în treapta de Mitropolit
În localitatea Lingura, r. Cantemir, a fost dat startul Campaniei „De Crăciun devii mai bun!”, ediția a VII-a
Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice