Arătarea limanului vieţii
12:26, luni, 19 august, 2013 | Cuvinte-cheie: copii, dragoste, dumnezeu, pilde, schimbarea la fata, vitamine duhovnicesti

Acum câţiva ani, Florence Chadwik a ratat traversarea înot a Canalului Mâinicii cu câteva sute de yarzi. Mai târziu ea a explicat că pricina eşecului a fost ceaţa din zori ce se lăsase deasupra canulului. „Dacă aş fi putut vedea malul”, a spus ea, „aş fi reuşit”.
În fiecare an la praznicul Schimbării la Faţă, Dumnezeu ne lasă să vedem malul. În dragostea sa, Dumnezeu ne dă o videnie a limanului nostru în taina Schimbării la Faţă, atunci când slava şi frumuseţea lui Dumnezeu a străluminat o clipă persoana lui Iisus Hristos, aşa cum se va întâmpla într-o zi cu trupurile noastre înviate. Iată slăvitul nostru ţel. Iată de ce viaţa are un ţel aşa de înalt. Iată de ce, cu nădejde aducem copii în lumea aceasta: spre a le da prilej să fie partaşi la această slavă veşnică. Cum scrie şi Sfântul Pavel:
„Căci socotesc că pătimirile vremii de acum nu sunt vrednice de mărirea care ni se va descoperi.”
„Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta?… Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul. „
(I Cor.15, 54-58)

Bunule păstor şi de Dumnezeu înţelepţite învăţător, Ierarhe al lui Hristos, Nicolae! Auzi-ne pe noi, păcătoşii (numele), care ne rugăm...
O vorbă veche spune un adevăr cum nu se poate mai grăitor: „Cum îi creştem, aşa îi avem”. Această axiomă...
Când un copil greşeşte se ceartă, se pedepseşte, dacă e cazul se bate dar, nicidecum nu se blesteamă. Şi eu...
Punerea numelui nu este un lucru atât de puţin însemnat cum cred oamenii care ţin minte numele mai bine decât...
“Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică,...
Iubiţii mei fii duhovniceşti, Astăzi pământul musteşte continuu de sângele războaielor şi al celorlalte mari nenorociri câte se întâmplă. Musteşte,...
Fertilizarea, în termeni medicali, reprezintă actul prin care este adusă pe lume o nouă fiinţă. Folosirea acestui termen, în cazul...

Liturghie arhierească la hramul de iarnă al Mănăstirii Țigănești
Liturghie arhierească la hramul parohiei „Sfântul Ierarh Nicolae” din Răspopeni, r. Șoldănești
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare Episcopului Nicolae, cu prilejul zilei onomastice
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat un mesaj de felicitare ÎPS Arhiepiscop Sava, cu prilejul zilei onomastice
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Duminica a XXVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană din Chișinău
ÎPS Mitropolit Vladimir a adresat Episcopului Filaret de Căpriana, un mesaj de felicitare cu ocazia prăznuirii ocrotitorului ceresc
Prăznuirea Sfântul Apostol Andrei, la Mănăstirea „Sfintele Femei Mironosițe Marta și Maria” Hagimus