Arhimandrit Rafail Bodiu: „Prost în lume și înțelept înaintea lui Dumnezeu”
12:09, joi, 24 septembrie, 2020 | Cuvinte-cheie: manastirea nicoreni, rafail bodiu
ȘTIINȚA ȘI OMENIREA DE AZI SAU „LĂSAȚI COPIII SĂ VINĂ la MINE… ”
(Matei 19,14)
Cu câtă dragoste spune Mântuitorul nostru „Lăsați copiii să vină la mine și nu-i opriți, căci a unora ca aceștea este împărăția lui Dumnezeu”. Nu dovedești să clipești din ochi, și micuțul, care ieri abia pășea, acum e elev. Un rol important în viața copilului îl are școala. Omul a fost creat după chipul și asemănarea Domnului. Pedagogii, ca și părinții, sunt chemați să întărească chipul Dumnezeiesc la generația în creștere, în copii. Dar azi, pedagogii „cum le cântă așa joacă”. Mereu au loc schimbări în învățământ, se introduc noi tehnologii didactice, apar noi manuale, noi programe… noi metode, noi procedee, cadre noi, și noi idei.
Sunt nevoiți, doresc ei sau nu, să le înghită pe toate. Sistemul de învățământ din Moldova este orientat spre sistemul de învățământ occidental, spre standardele Europene avansate. Cu manualele existente la ora actuală se distruge treptat psihicul elevului, iar peste 15-20 de ani vom avea o societate de oligofreni: Cu câtă dragoste studiază micuții din „Abecedarul Creștin” și „Educația moral-spirituală. Și părinții sunt mulțumiți de aceste manuale. Deși suntem un popor creștin-ortodox de origine latină, suntem departe de valorile moral spirituale. Cui oare îi încurcă călătoria începută în minunata lume a credinței? Oare pedagogii din școli nu mai pot realiza în ziua de azi nimic în afară de ceea ce li se dictează de „sus” ? Cu părere de rău, nu toți pot spune „nu” unor discipline noi care apar, motivul fiind indiferența sau frica de a nu-și pierde „scaunul”. De ce ne temem să avem drept căpătâi abecedarele creștine? De ce ne temem a educa o generație întru Hristos? Manualele ortodoxe îi înăbușă pe cei ce nu cred în Dumnezeu. Mulți, ca păgânii, îl cinstesc pe Hristos cu buzele, dar inima fiindu-le împietrită. Cel viclean se strecoară ca un șarpe, și cad în capcană cu toții. Religia nu-i un obiect oarecare, pe care îl arunci când vrei, ea însăși este viața poporului. Așa cum copacul poate crește strâmb, bolnav, sterp – depinde de solul în care crește – tot astfel și copilul poate crește urât la suflet, bolnav, dacă nu recunoaște existența lui Dumnezeu.
Depinde de educația lui și voință. Împrejurarea care a generat distrugerea credinței, este că maturii, bătrânii au schimbat biserica și credința pe posturi de muncă, salarii la timp și copii învățați. Dacă prima urmare a distrus Crucea, icoana și biserica, a doua e mai grea, că distruge sufletele omenești și dezorientează omenirea ca să nu-l cunoască pe Dumnezeu. Păcătuind mereu, se usucă sufletul și se pierd toate puterile spirituale. E o eclipsă sufletească a acelora care se simt bine în astfel de împrejurări în care trăim. Sufletul este o comoară. Tot aurul, toate bogățiile, tot ce este în cer și pe pământ nu valorează cât sufletul omului. Și tocmai de aceasta uităm. Oare sângele lui Abel nu e vărsat și azi, în așa mod de viață? Valorile morale nu mai constituie o bază de educație a copilului în familie. S-a înfrățit râvna de domnie și dorință de bogăție. Prin aceasta omenirea se abate de la Dumnezeu. Nu trebuie să uitam că strămoșii noștri au moștenit credința cu mari sacrificii, ea este scăldată în sângele mucenicilor, iar noi am primit-o gratuit și avem datoria s-o transmitem copiilor noștri, iar copiii – altor generații, până la a Doua Venire a lui Hristos.
Dacă vrei să fii pedagog îndeplinește următoarele cerințe:
– să treci și să fii nevăzut,
-să pășești și să nu rămâi în urmă
– să lămurești, să-i împaci pe toți și. ..să nu exiști.
Vrei să faci o faptă bună?Fă-o în taină, să-I fie plăcut lui Dumnezeu, și nu ți-o înscrie ție. O faptă bună este să-ți uiți bunătatea ta. Dovedește în faptă bună, ca să te apropii de îngeri. Nu te vinde pentru bani la colocvii și examene, că știință mai multă cât rânduiește Domnul n-ai să dai, nu te fă mai înțelept decât ți-i orânduit să cunoști .Ce cruce ai, cu aceea înzestrează-te, din aceea ce știi, aceea să-ți fie hrana. Trezește-ți sufletul și cugetul.
Mai des priviți la păsările cerului, la Crucea Însângerată, căci măreață și nemuritoare este numai Slava Dumnezeului nostru!
„Abecedarul creștin-ortodox” este ca o mamă bună ce duce copilul pe calea cea dreaptă. Lăsați copiii să vină la Domnul Dumnezeul nostru, căci intelectul îi aparține Lui și nu oamenilor. Întoarce Doamne înțelepciunea, trezirea minții, Pocăința, Cinstea, Milostenia, Curățenia sufletească intelectualilor de azi! Dumnezeirea pentru omenire este dragostea curată, izvorul minții, cunoștința adevărului, fapta recunoașterii a binelui și-a răului.
Cât de bine ar fi dacă am fi mai tăcuți ca apa și am avea mai multă răbdare, cât foșnetul frunzei. Pe nimeni nu sminti, ca să nu te mustre cugetul. Și atunci vei deveni prost în lume și înțelept înaintea lui Dumnezeu.
Arhimandritul Rafail Bodiu
Sfânta Mănăstire Nicoreni